Urmări şi consecinţe

Capitolul 2

Nu mai ştiu cât timp am fost leşinată. Ştiu doar că a doua zi m-am trezit cu o durere insuportabilă de cap, îmbrăcată cu un tricou roşu şi-un pantalon sport, negri, bărbăteşti. Văzusem că la capul meu era o tavă cu mâncare şi un bilet pe ea. Am luat biletul şi am început să citesc ceea ce era scris cu litere frumoase, rotunjite şi ordonate: 'Ştiu că vei vrea să pleci, dar mai bine nu. Nu sunt eu, dar prietenul meu este în casă şi stă cu toate simţurile lui pe tine. Aşadar, dacă vrei să pleci, te sfătuiesc să te gândeşti de două ori înainte. Eu am fost blând aseară, dar te asigur că el nu e ca mine. Ai mâncarea la cap, trebuie să te hrăneşti. Stai lângă foc şi mai pune lemne, ca să nu te îmbolnăveşti. Fii cuminte până mă întorc şi-ţi promit că nu-ţi va părea rău.'

Şi atât! Nicio semnătură, să ştiu şi eu cum îl chema, nimic.

M-am uitat la tava cu bunătăţi şi stomacul deja începuse să se facă anunţat. Am luat un măr de pe ea şi am început să-l mănânc, gândindu-mă cum voi putea scăpa. Nu aveam de gând să dau ascultare celor spuse de el, nu era stăpânul meu ca s-o fac.

Am luat şi cele câteva sendwich-uri frumos ornate şi am mâncat cu poftă. Ştiam că tipul care mă păzea putea să audă că mâncam, aşa că trebuia să văd cum puteam scăpa de el fără să mă audă. M-am uitat la şemineu şi am observat că nu mai erau multe lemne.

Asta e ocazia mea, îmi spusem în gând.

L-am strigat pe tip, iar acesta a apărut instantaneu lângă uşă.

-Poţi să mai aduci nişte lemne, te rog? vorbisem pe-o voce dulce şi liniştită. Acesta s-a uitat suspicios la mine câteva fracţiuni de secundă, după care a plecat.

M-am ridicat repede şi m-am îndreptat spre fereastră, deschinzând-o cu greu fiindcă era înţepenită. Am păşit cu un picior afară pe bordura îngustă care separa parterul de etaj şi când să-l scot şi pe celălalt, am fost prinsă de mână şi trasă înapoi.

-Parcă ţi-am spus să stai liniştită, îmi urla vampirul răpitor în faţă, ţinându-mă de braţe strâns, corpul meu fiind mult prea aproape de al lui. M-am îngrozit când i-am văzut din nou ochii aceia roşii cum fulgerau spre mine. Inima a început să-mi bată puternic, iar ochii îmi erau înţepaţi de lacrimi sărate.

-Lucas, te-ai întors, exclamase celălalt tip care avea un braţ de lemne spre cel care mă ţinea lipită de el, fiind puţin surprins. Am crezut că abia diseară aveai să vii, continuase el, punând lemnele lângă şemineu.

Lucas mi-a mai aruncat o privire urâtă, după care m-a trântit pe saltea.

-Eram sigur că nu va sta cuminte şi am avut dreptate. Cât ai adus tu lemnele, ea încerca să fugă pe geam. Dar ce voiai să faci fetiţo? Să te arunci de la etaj şi să îţi rupi vreun picior? se uita la mine cu ură, doar că ochii revenise la albastrul natural.

-Orice era mai bine decât să stau cu vampiri, am spus pe un ton acid, simţind veninul din vocea mea.

Lucas a făcut ochi mari la mine pentru câteva clipe. Iar când îşi revenise, se încruntase, foc arzând în albastrul senin. Insă nu-mi mai spuse nimic.

-Alex, îţi mulţumesc că ai stat cu ea. De aici în colo mă ocup eu.

Alex a dat din cap şi a zburat pe uşă. Rămăsesem doar eu şi Lucas, iar asta nu mă făcea să mă simt tocmai bine. Îmi făcea inima să alerge în piept şi să se bată de pereţi pentru a-mi spune că voia afară. Un nod îmi apăruse în gât, care-mi dădea de înţeles că ce avea să urmeze nu avea să-mi placă.

-Eşti o pacoste, tresărisem când vorbise Lucas cu o voce rece. Iar asta nu e bine pentru tine. Se pare că trebuie să te car după mine, dacă va trebui să mai plec undeva, sau să te leg de un copac, în pădure, şi aşa voi fi sigur că vei îngheţa de frig, dar măcar nu vei putea pleca.