Luminile întunericului

Capitolul 11

   — Hei, poți să îmi povestești.

   — Nu am ce sa îți povestesc. Nu e nimic important.

      Îmi adresa o privire atentă, așa că am aplecat capul. Nu înțelegeam de ce fac asta. Tipul e doar un ciudat nenerocit, care nu știe cum să se comporte cu o fată.

      Dat fiind că Tara nu a încetat cu întrebările, i-am povestit cum l-am cunoscut pe Adam. Într-un fel mă bucur că nu a reacționat ca Alice. Dar totuși nu a fost prea departe de asta. Cum se face că doar la concluzia asta se ajunge?

   — Și îți place de el?

   — Cum se face că toți întrebați asta?

      M-am ridicat și am mers spre geam, strângându-mi mâinile la piept. Nu știu dacă era o problemă la mine sau la ceilalți. Ce am făcut ca să dau de înțeles așa ceva?

   — Doar am întrebat. Nu am spus că așa e.

      Se păstrează câteva secunde de liniște, apoi este din nou spartă de ea.

   — Deci?

   — Normal că nu îmi place de el. E doar un băiat nesimțit. Cum să îți placă de așa ceva?

   — Bine. Dar ziceai că îți pare ciudat, nu?

   — Și Kate și Derek. Toți trei se comportă extrem de ciudat câteodată. Parcă ar fi agenți secreți. Dar o să mă axez pe asta după ce aflu care e treabă cu David și Michael.

   — David și Michael? Cu ei care-i treaba?

      Oftez, apoi mă sprijin de perete. Presimt că treaba asta o să dureze mai mult decât credeam. Totusi, îmi face bine să vorbesc cu cineva despre asta. Pe Alice nu aș vrea să o implic atât de mult, deci cred că Tara e cea mai potrivită persoană.

   — David e un tip ciudat care mi se pare că mă urmărește câteodată. Îl văd în locuri..., suspecte. În plus, Michael spune că nu ar trebui să îmi fac griji. Insistă că nu e nimic anormal la el, dar știu că minte. Văd asta în ochii lui. Mereu când abordez subiectul ăsta își schimbă expresia.

   — Și ce ai de gând să faci cu asta?

   — Cu siguranță voi afla dacă ascund ceva. Cred că veriga slabă e David, dar trebuie să fiu atentă și la Michael.

   — Wow, cine ești și ce ai făcut cu Sky? Vorbești de parcă ai fi un polițist.

      Zâmbesc, abținându-mă să nu râd.

   — Nu știu, cred că mă maturizez.

   — Atunci, cred că ai o maturizare ciudată. Sunt puțin mai mare ca tine și nu cred că pot să gândesc chiar așa.

      La Dumbervill toată lumea se comporta normal. Dar am un sentiment ciudat. Ceva îmi spune că ziua de azi nu va fi ușoară. În cantină toată lumea pare mai tăcută decât de obicei. Nu e nici urmă de Kate, așa că merg și mă așez undeva în spate. M-am gândit mult și mi-am pus în gând că dacă îl văd pe David, o să îl supun unui interogatoriu. Trebuia să aflu câteva lucruri de la el.

   — Pot să mă așez?

      Aproape mă înec cu mâncarea când ridic capul de jos. Adam ținea o tavă în mână și se uită plictisit la mine. Am avut dreptate când am zis că ziua asta o să fie ciudată.

   — În caz că nu observi, sunt Sky. Ești sigur că vrei să stai aici?

     Își dă ochii peste cap și apoi trage scaunul din fața mea. Continui să mestec în ritm lent, simțindu-i privirea asupra mea. Și-a pus în gând să nu mă lase să mănânc? Acum înțeleg de ce s-a așezat aici.