Luminile întunericului

Capitolul 12

Nu mi-a venit să cred ochilor atunci când am văzut cu cine s-a întâlnit David. Persoana necunoscută cu părul brunet și ochii căprui, purta un sacou închis la culoare. Avea o pălărie neagră pe cap, iar mâinile îi erau băgate în buzunar.

Michael

S-a așezat jos lângă el și s-a uitat în jur cu atenție. Eu și Adam eram în spatele lor, lângă un tufiș destul de mare. Mi-am mijit ochii în direcția lor, fiind nesigură dacă ceea ce văd e real. Pur și simplu nu credeam.

- Hei! Cine e tipul?

În momentul când și-a așezat o mână pe cotul meu, mi-am amintit cine era lângă mine. Adam aștepta nerăbdător un răspuns. Am mișcat capul de câteva ori, semn că nu, dar cred că și-a dat seama că mint.

Pun pariu că mama nu s-ar fi așteptat ca Michael să o trădeze. Când îi voi spune, sunt sigură să îl va scoate în șuturi. Dar David? Credeam că e prietenul meu, când el defapt se prefăcea. Dacă el s-a dovedit a fi așa, atunci ce să cred despre Adam? Și-a bătut cam mult joc de mine. Și nu sunt acel tip de fată, care să treacă cu vederea anumite lucruri.

- Stăm aici, sau mergem după el?

- Huh?

M-am uitat spre ei, și l-am văzut pe Michael pregătindu-se să plece. Fără să stau prea mult pe gânduri, scot telefonul din buzunar și le fac o poză. Chiar dacă nu e foarte clară, imaginea lui Michael nu se poate să nu se observe.

- Eu cred că ar trebui să îmi spui adevărul. Totul îmi pare ciudat.

Își întoarce capul spre mine, fiind la câțiva centimetri depărtare de fața mea. Ochii lui susțineau contact vizual cu ai mei, iar când mi-am dat seama de ce se petrece, am clipit des și mi-am retras capul.

- Ți-am zis că e ceva personal.

- Nici după asta nu ai încredere în mine?

- Nu e că nu am încredere, încerc să mă scuz. Doar că e ceva ce nu vreau să afle nimeni.

Își arcuiește o sprânceană și mă privește confuz.

- Cum ar fi?

Stau câteva secunde pe gânduri, fiind nehotărâtă dacă să îi spun adevărul. Ce tot spun? Trezește-te, Sky! Cum poți să îi spui unui străin cel mai mare secret al tău? Scutur capul și revin cu picioarele pe pământ.

- Sora mea umblă cu David. Auzisem niște bârfe cum că tatăl lui vinde droguri.

Îl urmăresc atent, fiind sigură că m-a crezut. Ar trebui să devin actriță, aș da bine pe scenă. Pacat, sunt sigură că aș avea trac.

- Și crezi că dacă îl urmărești vezi cum vinde droguri pe stradă? Credeam că ai ceva in tărtăcuță, dar văd că m-am înșelat.

Îl scurtez din priviri, apoi merg spre drumul pe care am venit. Se vede că am greșit luându-l cu mine. Dar cred că îi dau dreptate. Câteodată nici eu nu sunt sigură dacă am sau nu ceva în cap.

- E în partea cealaltă! îl aud strigând în urma mea.

- Știam asta!

Mă întorc pe călcâie și merg în partea opusă.

- Mă uitam să văd dacă mi-am scăpat brățara aici. Dar nu înțeleg de ce îți dau ție explicații.

Privirea glaciară își face prezența, iar eu îmi bag mâinile în buzunarul gecii. Vremea începea să devină mai rece.