Luminile întunericului

Capitolul 23

Dacă era ceva ce uram mai mult decât prezența lui Adam aici, era comportamentul Tarei. Și nu, nu glumesc. Cred că de când a pornit masina, nu s-a oprit din a mă lovi cu cotul, sau din a-mi spune diferite lucruri despre brunetul din față. Eram într-o situație criminală și nu știam cum puteam să mă salvez.

Adam știe că am pe cineva în Academia Luminii, iar acum că merg cu Tara la mătușa acesteia, nu i-ar da de înțeles decât un lucru după ce va afla ce vrem să facem. Și anume, că Tara e acea prietenă de care vorbeam.

Dar poate că era și o parte bună în asta. Poate că i-aș observa comportamentul în preajma ei. Știu că are o problemă cu cei ca noi, și nu vreau să văd chiar când va afla cine sunt. Am nevoie să știu la ce să mă aștept. Nu va ieși prea bine când va afla că l-am mințit în halul ăsta.

- Și despre ce spuneați că e proiectul? sparge Charlie liniștea.

Încercarea lui de a găsi un subiect, nu avea un efect minunat. Eu una, în momentul de față, nu mai știam absolut nimic despre fizică.

- Despre electricitate.

Răspunsul lui Adam mă facu să respir ușurată. Când observă că nimeni nu avea chef de vorbă, bătrânul nu mai spune nimic.

Mă simțeam prost. Sunt în mașină cu trei persoane, iar pe două dintre ele le mint destul de urât. Am început să mă joc cu degetele, rugându-mă ca mașina să facă pană până ajungem. Erau șanse ca Charlie să aibă o roată de rezervă, dar asta nu mă oprea să sper.

Când într-un final ajungem, ne luăm la revedere de la cel care ne-a adus. Tara își bagă mâinile în buzunarul gecii și făcu un semn spre Adam. Am oftat și am rămas pe loc, fata intrând înăuntru. Nu știam cum ar trebui să încep. Ochii lui parcă îmi iritau pielea.

- Ce vreți să faceți aici?

Mi-am mușcat buza cu putere și m-am uitat în jur. Casa nu era una foarte mare, dar nici mică nu era. Din cauza întunericului nu mi-am dat seama clar de culoare, dar părea să fie galben.

- Uite, nu știu dacă vei reuși să înțelegi ceva. Tipa aia care tocmai a intrat, e o prietenă foarte bună de a mea.

Își arcui o sprânceană și se apropie cu câțiva pași de mine.

- Faza e că face parte din academie. Din cea a luminii.

Nu am putut să nu observ șocul care și-a făcut apariția pe chipul lui. Privi în urma Tarei, apoi din nou spre mine. Deja începeam să regret că l-am luat și pe el.

- E o luminoasă?

Dezgustul cu care a spus luminoasă, mi-a format un gol în stomac. Nu cred că voi reuși vreodată să aflu care e problema lui cu luminoșii. Și eu eram una dintre ei.

- Dacă ai putea să te comporți ca și cum nu ar fi un criminal în serie, poate că aș putea să continui.

Nu mai spune nimic, ceea ce îmi arată decizia lui.

- Mi-a povestit că cineva caută niște chei anume. Nu știu care e treaba cu ele pentru că nu pot să înțeleg perfect situația, dar nu e tocmai ok să le unească.

Nu știam dacă doar mi s-a părut, dar din privirea lui am înțeles că avea idee despre ce vorbesc. Cine știe? Poate că e mult mai bine pus la punct decât mine.

- Exista niște pietre stelare care pot absorbi magia neagră din ele.

Poate că ar fi trebuit să încerc să îmi fac o carieră în actorie.