Luminile întunericului

Capitolul 28

      Nu pot să îmi scot din gând ultimele întâmplări. Și nu înțelegeam de ce. Adică, principalul lucru la care mă gândeam era Adam. Oare la ce se gândește acum? Le-a spus celor de la Academia Întunericului despre mine? Eu una, nu am făcut-o. Singura căreia i-am spus a fost Tara. Nu pot să cred că au trecut două zile iar eu nu pot să mă gândesc la altceva.

      Am scos telefonul din buzunar și am aruncat o privire la cât era ceasul. Prietena mea trebuia să ajungă aici din minut în minut. Aveam să mergem după cea de-a doua piatră. Nu am apucat să discutăm mult despre asta, sau mai bine zis, nu am ascultat. Gândurile mele au fost cam ocupate cu alte lucruri.

      Dar, știu că mergem într-un loc numit Darklight. Asta era cel mai important lucru, fiind și singurul pe care îl stiu.

      Un fior îmi străbate corpul, când un vânt puternic începe să își facă prezența. Îmi așez mai bine căciula pe urechi, apoi încep să îmi mișc picioarele. Nu vreau să răcesc, mai ales că după ziua aia magică nu m-am simțit tocmai bine. Nu am fost la școală timp de două zile. Și nici nu știu care e motivul principal. Că tușeam puțin, sau că nu voiam să dau ochii cu cineva.

   — Sky!

      Mă întorc pe călcâie când îmi aud numele.

      Tara avea o geacă scurtă, neagră, iar fața părea că îi e înghețată. Se grăbește să ajungă lângă mine, apoi o văd că își arcuiește o sprânceană și se uită în spatele meu.

   — S-a intamplat ceva?

      Îmi aruncă o privire plictisită ca răspuns.

   — Nu ai adus ce ți-am spus?

      Mă încrunt, neînțelegând nimic. Cum adică dacă am adus? Mi-a spus să aduc ceva? Își bagă mâinile în buzunar și se întoarce cu spatele pentru o secundă.

   — Ti-am zis să aduci ofranda.

   — Ce să aduc?

      Nu știu dacă își bătea joc de mine sau chiar e vorba despre așa ceva. De ofrandă am auzit doar în filme și seriale. Cum adică trebuia să aduc eu? Cui?

   — Eu cu cine am vorbit la telefon?

      Tara mă privi furioasă, iar fața i se înroșise mult mai tare. Nu mai sunt așa sigură dacă e din cauza frigului, sau e altceva.

   — Scuze, nu îmi amintesc.

      Fac o grimasă și bag mâinile în buzunar.

   — Trebuie să luăm o jucărie de pluș pentru Komo.

     M-am uitat surprinsă la ea, apoi am zis că mai bine nu vede asta. Eu nu aveam habar de niciun lucru pe care l-a spus de când a venit aici. Mai întâi ofrandă, iar acum jucărie pentru Komo? Și până la urmă, cine e ăsta?

   — E un magazin în apropiere daca..., vrei să luăm o jucărie.

      Voiam să întreb cine e Komo, dar cred că mai bine tac din gură. Stă puțin pe gânduri, apoi oftează și îi arăt în ce parte e magazinul de jucării.

      Mă simțeam prost. Din vina mea întârziem cu asta. Acum trebuia să fim în Darklight. Dar, să sperăm că nu se întâmplă nimic pentru câteva minute. Doar nu trebuia să fim acolo la oră fixă.

   — Poți să îmi spui și mie ce ai?

      M-am oprit pentru o secundă din mers, dar apoi am continuat. Nu voiam să vorbesc despre asta.