Micul meu secret ești tu (boyxboy)

Capitolul 16

Ma trezesc dimineața. Soarele a răsărit deja, iar camera era invadată in lumină. Totuși, era si extrem de răcoare. Probabil uitasem iarăși geamul deschis, iar anotimpul iernatic isi spunea cuvântul. Era miercuri, dar nu aveam de gand sa ma duc la ore. Cel putin la prima. Somnul mi-se părea mai atrăgător.
Strâng plapuma aproape de mine si iau o gura de aer. Imi lipesc fața de racoarea plăcuta a pernei si o strang in brațe. Deși nu reusesc sa adorm, deoarece aud o bătaie scurta in usa, iar usa este deschisă.
Imi ridic capul dintre perne si o vad pe mama. Clipesc apăsat, fiind usor confuz. La oricine ma asteptam, dar nu la ea. Deobicei la ora asta era deja la spital.
— Mhm? murmur adormit.
Casc larg si ma ridic in fund, strangand pătura aproape de corp. Mama zambi si priveste ceasul, facandu-mi un semn discret sa ma uit si eu.
—Trebuie sa te trezesti, dragul meu. Altfel vei intarzia, chicoti si se intoarce pe varfuri. Poti sa cobori in bucătărie si sa iti iei mic dejunul, adaugă si închide ușa.
Arunc perna la locul ei si imi frec ochii. Pufnesc nemulțumit și ma rezem de perete. S-a si dus dracului somnul meu.
Sar din pat, tresarind la diferenta de temperatură. Cu pasi scurți ma apropii de dulap si imi apuc câteva haine la nimereală. Imi musc buza din cauza prostiei mele de a lasa geamul deschis.
Imbrac hainele cat pot de rapid si ies din cameră, abia miscandu-ma. Imi era un somn de simteam ca efectiv mor. Plus ca diferenta dintre camera mea si hol era vizibilă rau. Aici era cu mult mai cald. Mai casc odata si cobor la etaj, unde simt deodată aroma delicioasă de mâncare gatita. In ultimul timp prea ma obișnuisem cu mâncarea comandată și nu știam dacă era de bine sau nu.
Înghit în sec si ma asez pe scaun, privindu-mi degetele.
—S-a întâmplat ceva? De ce nu esti la spital? Pun intrebarea nesigur, așteptând o reacție din partea mea.
Se întoarce spre mine si ia un prosop. Isi sterge mâinile și zâmbește drăgăstos.
—Nu, e totul ok, pune accent pe ultimul cuvânt. Am totusi 3 copii, trebuie să am grijă si de-al treilea, nu? Zâmbi delicat si se întoarce spre aragaz.
Ma strâmb nemulțumit și ma urc cu picioarele pe scaunul paralel.
Oh, desigur. Discuția de ieri, minunat. Imi rezem capul în palmă și cât timp asa zisul mic dejun era gata, imi scot telefonul.

Eu: azi vii la școală, nu?

Tastez mesajul lui Dash si asez telefonul pe masă. Ma culc cu capul pe masă, începând sa fredonez ceva la întâmplare. Nu voiam sa fiu nesimțit si sa stau doar pe telefon. Era totusi unic momentul cand ea imi gatea ceva si stătea doar cu mine. Ar trebui să îl apreciez.
—Ok, sper sa iti placă. Nu gătesc atat de minunat, dar cred ca merge, imi atrage atenția, iar eu imi ridic capul de pe masă.
Privesc farfuria plină si zambesc. Ii multumesc si incep a mânca.
Ea ma priveste atenta si isi verifică telefonul de cateva ori, de parcă ar aștepta ceva.
—Vrei sa te duc la școală? Întreabă curioasă si ia un mar din farfuria de pe masă.
Dau pozitiv din cap si desi nu eram atât de flamand, termin conținutul farfuriei. Ma ridic si ma apropii sa spăl vasele.
—Nu, lasa, le spăl eu. Du-te si te pregătește. Plecam in 10 minute, imi spune si imi fac semn sa plec.
Ma comformez rapid si ies din bucătărie. Pot sa spun totusi ca (,) comportamentul ei ma speria. Nu eram obisnuit cu grija aceasta ciudată.
Intru in camera mea si ma asez pe pat. Ce as vrea sa dorm acum, simt ca voi adormi pana trec cele 10 minute.
Decid totusi sa imi verific telefonul.
Dash: nu, am ceva probleme. In fine, vorbim altădată. Sunt putin ocupat si nu am timp de telefon. Sa nu bati pe nimeni azi, ok?
Citesc mesajul si pufnesc. Dacă ar fi fost si el la școală, poate as mai fi avut chef. Era amuzant sa il enervez. Acum voi sta si ma voi juca doar pe telefon in timpul orelor, perfect, imi spun sarcastic.
Oricum aveam sa il lovesc pentru remarca de la sfarsit atunci cand voi avea ocazia. Are impresia ca ma bat cu toti sau ce?

~

Intru in salon, întreaga situație devenind extrem de tensionată. La vedeam prima dată după operație si din spusele medicilor, ar trebui să fie totul mai bine. Dacă aveam suficient noroc, chiar existau șanse să se vindece. Depinde de modul în care reactionau corpurile lor.
Însa si de asta imi era frică. Dacă nu vom avea noroc? Daca corpurile lor nu vor reacționa bine?
Una dintre asistente ii punea Maiei o injecție. Milena ținea o bucată de vată pe mână, urmarindu-ma cu privirea cum intram in cameră.
—Kun!! Strigă entuziasmată blonda, iar eu ma apropii si o îmbrățișez.
Ambele arătau mai diferit acum. Păreau bolnave. Înainte erau pline de viață, dar pana si din privirile lor acum citești oboseala.
—Doamne, ne-a fost dor de tine, zâmbi delicat Maia si ma priveste cu ochii ei mari.
O îmbrățișez si pe ea dupa ce termina asistenta. Femeia pleca rapid din salon si ne lasa singuri.
—N-am putut veni deoarece erau interzise vizitele cu excepția părinților, deci mna, înghit în sec si imi trec degetele prin par.
Milena imi face semn spre pat. Ma asez intre ele, fiind atent la aparate. Nu voiam sa fac vreo prostie.
—Cum azi la școală? Chicoti Maia.
Privesc in gol. Problema era ca nu se întâmplase...absolut nimic interesant. Și parca preferam sa fie Dash la școală doar ca sa ma enerveze. Asa mai aveam ceva interesant de spus.
—Mhm nimic interesant. Cum la voi? Pun intrebarea, zâmbind si luandu-le pe amândouă in brațe.
—Plictisitor. Apropo, am vorbit si am decis ca vrem sa il cunoastem pe...am uitat numele, zice Milena, iar eu chicotesc.
—Atunci o sa va fac cunoștință, zambesc si le sărut protectiv pe frunte.

----

Plictisitor, ik,  dAr capitolul următor promit ca va fi mai cute🥺 am- am ceva idei.