Micul meu secret ești tu (boyxboy)

Capitolul 23

N/A: scuze ca este atat de târziu, însă eu încă ma duc la școală))) 

~

O împing cu putere de pe mine, iar ea face 3 pasi in spate. Urmeaza o pauza scurtă. Ma privește confuză și isi mușcă buza încordată. Isi muta privirea spre un colt din cameră, iar un suspin ii părăsește buzele.
— Ok, sa înțeleg că nu...mai sunt genul tau, murmură aproape plângând, strangandu-si bluza in pumni.
Clipesc apăsat si pufnesc. Înghit în sec si imi las capul pe spate si oftez zgomotos. De ce toti aveau impresia ca este atat de ușor să îți pui în ordine sentimentele? Sunt mai confuz decat ei! Chiar incercam sa stiu ce simt, însă uneori nu inteleg daca ma mint singur sau acesta e adevărul. 
—Nu despre asta este vorba, ii explic stânjenit, uitandu-ma la ea.
Problema este ca niciodată nu am vazut-o pe ea precum un obiect sexual. Da, eram un băiat normal și ma mai bătea gândul de destule ori, însă niciodată cu ea. Ea era...ea. Dânsa era fata pe care ma puteam baza cand aveam nevoie. Era fata care m-a pus fu picioarele pe pământ. Era fata care iti lumina ziua cu un zâmbet.
Relația cu Melania fusese una bazată in primul rand pe o temă emoțională. Nu am intenționat niciodată ca ea să ajungă în patul meu. Era o fata atrăgătoare, nu puteam nega, dar nu genul ăla de fata. Sexul fusese o temă marginală in relatia noastră, niciodata nu i-am acordat importantă. Chiar si dupa nunta, preferam sa rămânem la aceiasi idee, deoarece inainte de toate, noi ne imaginam ca ne completăm sentimental.
Adevarul este ca niciodată nu am iubit-o. Ea era slăbiciunea mea, era persoana care m-a ajutat să îmi dezvolt eul interior, era un stâlp in viața mea...însă niciodată nu a fost iubita mea. A fost mai mult decat o prietena, însă mai puțin decât o iubită. Fusese specială. Încă este.
Aveam nevoie de ea, precum și ea avea nevoie de mine, însă oricât de mult timp mi-as petrece cu ea, nu as iubi-o. Nu sunt facut pentru sentimente si imi acceptam soarta.
Stiam demult despre faptul că dânsa era o simplă slăbiciune, însă tindeam sa accept asta.
Însă a trecut un an. Un an in care am realizat ca este mai bine singur. Prefer să mă avantur singur in propria poveste si desi m-as simti mereu incomplet, ar fi mai bine așa. Mai bine decat sa o rănesc într-un oarecare mod, deoarece tocmai ce am facut-o.
Imi evită privirea, iar vocea ii era tremurânda.
—Atunci? Pune întrebarea, iar eu imi mușc obrazul.
Imi trec limba peste buzele uscate si iau o gura de aer.
—..Țin la tine, dar nu sunt pregătit. Nu e vina ta, însă mai am nevoie de timp, mint si Melania isi ridica privirea din pământ.
Ma privește fix, iar un zâmbet delicat i-se conturează pe buze.
—Atunci...imi pare rau. Eu credeam ca, nu stiu, ma vei accepta mai usor inapoi daca vom face stii-tu-ce. Eu..eu încă te iubesc si chiar nu imi doresc sa te pierd, șoptește si se apropie de mine.
Ma îmbrățișează, lipindu-si obrazul de pieptul meu, luând o gura largă de aer. Ii simt bătăile inimii, în timp ce îmi trec degetele prin parul ei ușor.
Și totuși, poate era ea viitorul meu? Poate fata din bratele mele imi reprezenta viitorul? Poate nu imi era sortit să mor singur. Nu voi fi in stare sa iubesc oricum, însă cu ea am cea mai apropiată conexiune. Melania este si va fi mereu pentru mine atunci cand voi avea nevoie. Nu este atat de greu sa ma prefac ca o iubesc, însă poate este mai bine pentru propria persoană? Poate ma va ajuta cu adevărat? Nu pot sa ma mint singur ca totusi am nevoie de cineva, oricine, care sa ma iubească. Care sa ma iubească pe mine atunci cand eu nu o fac.
—Imbraca-te, murmur iar ea chicoteste.
Se întoarce pe vârfuri, parul zburandu-i in toate părtile. Isi strânge pantalonii de pe jos si se așează pe margine de pat, în timp ce se îmbracă, sorbindu-ma din priviri.
—Mă bucur ca acum suntem iarăși noi. Am atatea sa iti povestesc, surâde ușor.
Ma strâmb la cuvintele "iarăși noi", deoarece mi-se părea putin cam exagerat pentru situația noastră. Însă decid sa nu ii zic parerea mea, deoarece nu prea intentionam sa o rănesc. Părea destul de sensibilă.
Înghit în sec si ma întorc spre ușă.
—Bine, vei avea șansa, dar mai bine haide jos. Presupun ca mama tot e curioasă, bag si eu prima ideea care imi vine doar ca sa nu mai stau singur cu ea.
Era inca stanjenitor si inconfortabil. Nu ma simteam chiar în largul meu langa ea. Mai aveam nevoie de timp, însă usor-usor ma voi deprinde.
Cobor jos scările și intru in bucătărie. Un miros vag de mâncare isi face prezența, apoi o vad pe mama gatind. As vrea doar sa termin mai repede asta ca sa ma pot odihni, iar ulterior sa mai trec si pe la spital.
—Mâncarea va fi gata imediat, ma bucur ca ati coborât jos! Ma anunta mama si zâmbește larg, apoi se întoarce spre aragaz iar.
Dau din cap si ma asez pe un scaun. Peste câteva secunde apare si Melania, arătând mult mai inocent. Câteva amintiri de acum un an imi apar pe retină, însă nu le acord importanță.
Mama se întoarce spre noi si isi sterge mâinile de un prosop. Zâmbește și se rezema de insulă.
—Mă bucur atat de mult ca iarăși sunteti împreună, sunteti atat de frumoși împreună! Chicoti femeia, iar eu incerc sa ii evit privirea.
Ma joc cu marginea tricoului si ma rezem de scaun.
—Începe să ne povestești despre ce ai facut in America, o îndeamnă mama pe Melania.
Fata se așează la masă, langa mine. Isi flutură părul si imi arunca priviri discrete.
—Mbine, am urmat un curs special și cu diploma de pe acest curs, chiar am șanse să devin in cel mai scurt timp polițistă cu acte in regula. Momentan sunt in timp de probă la secția din apropiere, doar trebuie sa mai dau si Bac-ul si va fi bine. În momentul de față urmez si niste cursuri pentru port armă, incepe Melania, însă nu o ascult atent.
Ma intreb totusi cum ar reacționa mama daca ar afla de ce am facut eu cu Dash.