Micul meu secret ești tu (boyxboy)

Capitolul 15

Pov. Kun

Cum intru in școală, captez atenția tuturor. Fiecare ma urmărește cu privirea ori de parca am facut nu stiu ce fapta eroică, ori de parca am omorât pe cineva. Faptul că fusesem suspendat nu a fost un secret, iar din cate mi-a zis Dash, doar despre asta s-a vorbit. Nu prea putini au fost bucurosi de lipsa mea. Nu pot sa spun ca(,) chiar ma suporta lumea. Din pacate, nu sunt Dash sa fiu placut de toți. Dar ghiciti cine s-a întors.
Cel puțin, idiotul ăla cu care m-am bătut fusese exmatriculat. Stiam ca brunetul ajutase. Însă o merita din plin, nerodul. El începuse totul, fără era sa fie perfect.
Intru in clasa si ma arunc pe veșnicul meu scaun din banca din spate. Colegii incep sa sopteasca si sa imi arunce priviri fugare. Imi trec degetele prin par si imi dau ochii peste cap. Care era treaba lor?
Brunetul inca nu venise, deoarece lucrurile lui nu erau aici. Ma asteptam sa vina odata cu mine sau, cel putin, primul. Minunat, macar acum ii pot scoate ochii ca vine printre ultimii. Perfecțiunea cu care face totul ma scoate din minți.
Imi asez geanta pe banca si imi rezem capul in palmă, jucandu-ma pe telefon. Incerc sa păstrez un comportament cat mai normal si sa nu sar, tipand la toti sa tacă dracu din gură. Imi aud numele șoptit de prea multe ori si simt cum corpul imi arde sub fiecare privire.
— Kun, nu te-am văzut demult, comenta un tip pe care il vad pentru prima dată.
Poate nu era prima dată, însă nu ma obosisem niciodata sa imi memorizez colegii. Probabil pentru ca nu ii suportam. Niste răsfățați ingamfati.
—Și ai vrei problemă? Ii răspund ironic, sperând să scap de el cat mai rapid.
Nu aveam nevoie de nici o intrebare prosteasca. Băiatul doar rase sec si se întoarce cu spatele. Incepuse o conversatie in liniște cu prietenii lui. Bine făcuse, sa vorbeasca in șoaptă daca are chef sa ma barfeasca.
Imi era un somn îngrozitor. Faptul că am stat acasa nu ma ajutase deloc, deoarece ma trezeam mereu pe la 10 si ceva. Acum ca trebuia sa revin inapoi la ora 6 de trezire, nu ma încânta atat de mult. O parte din mine isi dorea sa nu fi trecut testul ca sa pot dormi normal.
Ma rezem de perete si ma întind cu picioarele pe scaunul lui Dash. Dacă il va deranja, imi va spune cand va veni.
Mă concentrez la jocul meu. Poate voi întrece, în sfârșit, nivelul?

~

Clopoțelul suna de ieșire, perechea fiind gata. Privesc perplex scaunul gol si realizez ca Dash nu venise la scoala.
Sar de pe scaun, imi arunc ghiozdanul in spate si imi iau telefonul de pe masă. Pentru prima dată nu fusese la școală, cel putin cand am fost si eu. Eram conștient ca (,) chiulise de cateva ori din cauza mea, însă mereu venise la liceu atunci cand eram si eu. Nu ma credeam nu stiu ce influență pentru brunet, însă totusi era extrem de ciudat. Poate ma obișnuisem cu el. Cu modul lui ipocrit de a ma bate la cap zilnic, de cu dimineață. Tastez cat pot de rapid cu o mână un mesaj brunetului.
"Unde ești?"
Ma astept la un raspuns cat mai rapid. Doar nu o sa ma enerveze. Stie ca urasc oamenii care ii lasa pe altii sa aștepte.
Dar nici nu ies bine din clasă ca sunt oprit de profesoară. Expir încordat tot aerul din plămâni si ma întorc spre ea, încercând, in zadar, sa zambesc.
—Da? Lungesc ultima literă, iritat.
Femeia isi aranja ochelarii pe nas si isi da ochii peste cap, privindu-mi urât.
—Deoarece ai lipsit, nu esti la curent cu proiectul. Proiectul consta in faptul că vom pleca cu întreaga clasă împreună la Sibiu pentru o excursie la muzeul din aer liber "Astra", imi explică femeia.
Pufnesc exasperat. Nu stiu de ce avea ideea ca m-ar interesa. Par eu genul? Sa se duca cei care ori sunt curioși de prostia aia de muzeu, ori cei care au prieteni in clasă. Eu nu făceam parte din nici o categorie și voiam doar sa fug acasă si sa ma culc. Problema era ca mai aveam 2 perechi.
—Nu, multumesc, nu sunt interesat, murmur si ma întorc cu spatele la femeia.
Totusi, ea își aseza mâna pe umărul meu si ma opri. Ma întoarse cu forța spre ea si isi pastra zâmbetul ipocrit.
—Știam că acesta va fi raspunsul tau, de aceea am discutat cu mama ta. I-am explicat despre excursie si a spus ca ar fi mai mult decat fericită sa iti faci prezența, zâmbi larg.
O injur in gand si lovesc podeaua cu piciorul. Ce porcărie!
—Sunt major, cred ca deciziile astea tin de mine, mârâi nemulțumit.
Profesoara isi da ochii peste cap.
—Sâmbătă, la prima oră, în parcare. V-as ruga sa veniți, excursia deja a fost plătită pentru dumneavoastra, ma anunta si plecă.
Injur si imi strâng buzunarele in palmă. Asta-mi mai trebuia si mie. In primul rand, excursia ca excursia, dar precis proasta asta i-a zis de suspendare. Ultimul lucru pe care il voiam era ca ei să afle.

~

Intru in casa, în timp ce întunericul deja se lăsase afară. Imi asez cheile pe masa de cafea si imi dau geaca jos. O asez in cui si intru in living. Tresar cand ii observ pe cei doi părinți ai mei stând așezați pe canapea si asteptandu-ma pe mine. Isi ridica privirile spre mine, apoi isi arunca cate o privire fugara reciprocă.
Înghit în sec si ii salut, deja asteptandu-ma la o discuție 'importantă'. Nu stiam cum ar trebui să reactionez si doar speram sa raman calm.
—Uite, stiu ca am gresit, incep eu primul, dar m-am corectat. Am reusit sa nu fiu exmatriculat, incerc sa fiu optimist, dar spusă chestia asta in glas tare, suna si mai oribilă.
Mama ofta si isi lipi fața de palme. Urma o pauza de cateva secunde extrem de inconfortabilă.
—Kun, ne pare rau. E vina noastră, suspină lung, iar eu ii privesc confuz pe amândoi.
—Trebuia sa iti oferim mai multă atenție. Toata întâmplarea cu gemenele...ne-a dat peste cap. Ne pare rau ca te-am lăsat în umbră, imi raspunde tata.
Înghit în sec si continui sa ii privesc perplex. Cumva au considerat că era greseala lor...? Clipesc apăsat si lungesc litera "ă".
Si, în momentul asta, ma simteam mai groaznic. Nu voiam sa considere ca era greseala lor. Înțelegeam complet situația lor, nu trebuia sa o complic eu mai mult. Dar logic, Kun strica tot. Era si anormal sa nu.
Imi ling buzele, simțindu-ma acum si mai vinovat. Preferam sa strige la mine, iar eu sa le replic ca este viata mea si fac ce vreau. Deja imi formulasem si un răspuns în minte pe care aveam sa il spun.
Însa, Dash avuse dreptate si nu imi place sa fiu de acord cu asta, dar: exageram. Imi mușc obrazul, mutandu-mi privirea.
—Nu este vina voastră, susțin derutat.
Tata se ridică și se apropie de mine, apoi ma bate usor pe spate. Ma privește in ochi si ia o gura de aer.
—Data viitoare sa ne spui daca ai impresia ca te lăsăm pe lângă. Ne pare rău, zâmbește prietenos.
Înghit în sec, zâmbind scurt.
—Chiar nu trebuie să vă cereți scuze...e ok, le spun usor stânjenit.
Cei doi imi zambira inapoi, iar eu ma întorc pe vârfuri si urc scările încă extrem de rușinat.
Intru in camera si ma arunc in pat. Nu stiam daca sa consider ca era de bine, sau din contra, de rău.
Ma topesc in întunericul din camera si imi scot telefonul din buzunar.
Dash: "ti-a fost dor de mine?(;"