1.1K 54 3
                                    

Ciudățeni


1. Sir Lord Quentin Trembley Esquire este al optulea și jumătate președinte al Statelor Unite ale Americii. El apare în episodul Comoara nebănuită unde a hibernat în unt de arahide sfărămicios de când a fost dat afară din birou și a fost numit ca cel mai prostuț președinte ale Statelor Unite. Fiind eliberat de gemeni, Dipper a primit Cheia Președintelui (care poate să deschidă orice încuietoare din America) de la Quentin, iar pe Mabel a numit-o parlamentarul Statelor Unite ale Americii. El a fost ultima oară văzut pe o stâncă călărind un cal cu spatele, care este meotda prin care el defapt a descoperit orașul Ciudățeni în secolul XIX.

2. Bill Cifru este un demon al viselor foarte puternic care poate fi invocat și eliberat în mintea unei persoane. El este o piramida triunghiulară, galbenă cu un singur ochi ce poartă un joben și un papion, superficial asemănător cu Ochiul Providenței.. Bill a apărut pentru prima oară fizic în episodul "Călătorie printre amintiri", totuși multe aluzii despre el au aparut ascunce în episoade anterioare sub formă de imagini sau propoziții care au fost emise pe ecran. El are un simț al umorului foarte vioi, dar își pierde acest temperament destul de ușor din cauza nerăbdarii sale. În episodul "Călător printre amintiri", Micul Gideon îl invocă pe Bill pentru a încerca să îi fure actele de proprietate ale Colibei Misterelor de la Stan. Cei doi fac o afacere că daca Bill intră în mintea lui Stan și fura combinația cifrului de la seif, unde sunt ascunse actele, Gideon eventual îl va ajuta pe Bill în planurile sale misterioase. El pare să aibe abilitatea de a citi gândurile și amintirile oamenilor, să-și schimbe forma, să descifreze coduri și să tragă cu lasere din degetele sale și din ochiul său. Bill menționează că el îi poate folosi pe Soos, pe Dipper și pe Mabel contra "întunericului care vine". Numele lui poate fi un joc de cuvinte provenit de la Beale cipher, un set de trei texte cifru, unul dintre ele care arata locația unde erau îngropate comori din aur, argint și bijuterii. Beale cipher se citește exact ca și numele său. Ori, numele lui mai poate fi o aluzie la Ochiul Providenței care apare pe dollarul american (dollar bill).

desene animate (facts )2√Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum