1.

973 45 2
                                    

Blondul își masează tâmplele obosit și bate cu pumnul în masă cât de tare poate. Lucrase de la 6 dimineața și fiecare pacient era exact la fel: cu o privire pierdută, chiar goală și vorbe seci lipsite de sentimente. Pacienții noi erau extrem de necomunicativi iar asta îl obosea pe tânărul care voia doar să-și termine munca și să se întoarcă în apartamentul său pentru a trage un pui de somn bine meritat. Totuși, exclamațiile colegilor săi de munca nu-l ajutau deloc. Era una din puținele zile în care acesta alegea să nu se machieze lăsându-și la vedere pistruii. Evident, colegii lui, odată ce au văzut asta au început să facă mici glumițe și exclamații ceea ce l-a pus la pământ pe bărbat neputând să se concentreze pe dosarul său.
Iși lasă gândurile deoparte și dă pagina dosarului plictisit văzând cazul unui băiat. Era un tânăr de maxim 16 ani, poza acestuia era cu el zâmbind lăsându-și la iveala gropițele având părul vopsit într-un mov extrem de observabil. Tânărul se încruntă uitându-se întrebător la poza acestuia.A analizat întregile pagini despre acest băiat, nefiind bogate în informații. Nu scrie de unde provine, ce familie are și nici de ce e acolo, lucruri care l-au mustrat pe blond deoarece nici măcar diagnosticul nu era scris.
A decis sa renunțe la căutarea oarbă fix când ușa s-a deschis, pășind în încăpere acest tânăr și doi oameni în spatele lui. Băiatul se așează pe scaunul din fața blondului cu privirea in pământ iar bărbatul își drege vocea, analizându-l.
"Având în vedere că nu scrie mai nimic în dosarul tău, nu am de unde să știu ce s-a întâmplat cu tine. Îmi poți spune ce ai pățit?" Întreabă acesta aproape șoptit.
"Să începem cu începutul. Sunt Lee Felix, cum te numești?" Spune aplecându-se puțin mai aproape de acesta când nu primește niciun răspuns.
Liniște, tot ceea ce există în încăpere, o liniște adâncă și incomfortabilă. Blondul se ridică de pe scaun, pășind mai aproape de movaliu așezându-se în genunchi și ridicându-i capul lent astfel făcând contact vizual. Băiatul tresare slab la acțiunea celuilalt, dar rupe contactul vizual.
"Nu-ți fac rău puștiule, ești aici ca să primești ajutor, deci cum te numești?" Îl asigură zâmbind slab.
"Deja știi cum mă numesc" Șoptește.
"Într-adevar, știu cum te numești, dar nu știu de ce ești aici". Cu un ton calm și ferm îi spune, mulțumit că l-a făcut să zică măcar un cuvânt. Aceeași liniște incomfortabilă se așternu printre cei doi făcându-l pe bărbat să ofteze și să se așeze înapoi pe scaun, oboseala cuprizându-l instant. Spera că măcar el să fie diferit, dar nu, aceleași priviri goale, aceleași cuvinte, aceeași lipsă de comunicare. Acesta își mută privirea pe gătul tânărului: semne, răni, cicatrici, lucruri care l-au făcut să se gândească serios la anumite posibilități și să se încrunte. Primise mulți pacienți care au ajuns in această stare datorită abuzurilor părinților sau a partenerului, iar cel din fața sa nu era o excepție.
"Știu că ți-e greu..te înțeleg perfect, dar te rog, spune-mi ce ți s-a întâmplat. Nu te pot ajuta dacă nu știu prin ce ai trecut." Zice încet, fără să vrea să-l sperie mai tare pe cel din fața lui. Tânărul se uită direct la el si se încruntă scurt privindu-l rece.
Tânărul începe să se joace cu degetele in poală dar păstrează contacul vizual.
"Nu, tu nu ințelegi. Ai avut o viață minunată, ai avut parte de lucruri prin care noi nu vom trece niciodată"
Bărbatul se uită direct în ochii lui și dă să ia dosarul unde este scris cazul dar este întrerupt.
"Vindeci oamenii pentru a avea faimă. Nu-ți pasă de absolut nimic și faci asta doar ca să menții iluzia de "Doctorul perfect care a scos mii de oameni din pragul sinuciderii", ești patetic." Il privește în ochi cu duritate și își pune mână peste a bărbatului pentru a-l oprii.
Felix își drege glasul și îl privește lung.
" Ești unul din puținii pacienți care nu sunt internați aici. Din câte am înțeles, ai vrut să te sinucizi așa că ai fost adus aici, și aici vei rămâne pentru câteva zile." Era un sistem nou. Pacienți care au incercat sa se sinucidă ajungând într-un spital și ținuți sub observație câteva zile. Unor doctori li se încredința cazuri de genul și erau practic psihologul lor având ședințe la casa acestuia zilnic și având grijă să nu facă o prostie. De fiecare dată când primea un caz de genul se concentra cel mai mult pe el nevrând ca pacientul sa facă un gest necugetat in lipsa lui. îi plăcea sistemul ăsta, a vindecat mulți pacienți așa și chiar a devenit prieten cu ei.
"Nefiind internat aici, ai acces la telefon mai mult decât ceilalți, Te voi ajuta să contactezi o anumită persoană, a trecut prin lucruri asemănătoare și te va putea ajuta" Blondul le face semn gardienilor că au terminat iar aceștia îl ridică pe tânăr și pleacă. Barbatul oftează și își strânge lucrurile cu intenția de a pleca acasă însă observă o pagină pe care n-o mai vazuse până acum. Incepe să citească cu înteres mărindu-și ochii în surprindere când a citit și ultimul rând.

Cine e acest băiat și ce treabă are cu șeful spitalului?

O carte complet nouă. Nu mă prea pricep la scris dar încerc să fac ceva măcar cât de cât decent.

O ultimă dorință l Hyunlix l DiscontinuedUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum