O ultimă dorință l Hyunlix l Discontinued

6.

Tipete, o durere insuportabila si mult sange, asta e tot ceea ce vedea, ceea ce visa. Totusi, asta nu era doar un vis...era recreerea chinului pe care-l traise atata timp. Legat ca un caine de un trecut oribil pe care-l nu putea uita. Dar ce putea face? Sa tipe? A facut-o deja. Sa implore? A facut-o si pe asta dar a primit in schimb doar mai multa ura. Era doar un copil cand au inceput toate astea, un copil singur, speriat si complet disperat. Voia sa renunte la cosmarul asta, cosmarul in care traia. S-a saturat sa stearga firicele de sange din fiecare rana deschisa, s-a saturat sa se blesteme pentru tatuajul ala, s-a saturat sa fie o papusa manevrata dupa bunul plac al celui care ar fi trebuit sa-l iubeasca. Inchis intr-o camera cu o saltea aruncata pe jos, legat cu lanturi ca un caine tinut in curtea unei case, cu putina mancare si mai deloc apa. Avea un inceput de hipotermie severa deoarece nu avea prea multe haine iar in camera aia era mult prea frig. Era obligat sa poarte doar o bluza larga care-i servea drept pantaloni si lenjerie, groaznic pentru un copil cu o viata inainte.
Cum ar trebuii sa reactioneze cand se trezeste intr-un spital, cu o masca de oxigen mult prea stransa pe fata, cu o multime de aparate la care e conectat? Cum ar trebuii sa reactioneze cand se trezeste intr-o camera in care un strain citeste o carte iar psihologul sau doarme cu capul pe marginea patului in timp ce el nu are nici pic de forta iar gatul ii este atat de uscat incat nu poate sa atraga atentia? Corpul ii este amortit, nu poate respira si are dureri insuportabile de cap. Tanarul incerca se schiteze un cuvant dar nu reusise, incearca sa-si miste macar mana dar isi dadu seama rapid ca cel care dormea avea capul pe mana sa. Nu avea rost sa incerce in continuare, era prea slabit..abia isi tinea ochii deschisi, putea doar sa astepte pana cand era observat, lucru care nu a durat mult sa se observe caci fiecare aparat a inceput sa faca un tiuit enervant.
Satenul odata ce-l vede se ridica de pe canapea lasandu-si cartea pe masuta din fata si se indreapta spre baiat, iar cei doi fac contact vizual. Barbatul se aseaza langa el, celalalt tremurand violent altfel trezindu-l pe blondul surprins sa-l vada si pe acesta treaz la randul sau.
"Nu-ti fac rau pustiule, vreau doar sa te ajut" Si cu astea fiind zise l-a ridicat rezemandu-l de spatarul patului, timp in care blondul puse rapid apa intr-un pahar de plastic si apoi se intoarce la cei doi.
Satenul ii da jos masca de oxigen iar blondul ii inmaneaza paharul de plastic din care bea apa.
"Cum te simti?" Ingrijorarea se poate citii in vocea sa. Era normal sa fie ingrijorat, totul se intamplase mult prea repede iar ceea ce au spus medicii clar nu puteau fi considerate vesti bune.
Hyunjin incearca sa articuleze un cuvant dar renunta cand simtea cum mai are putin si se sufoca. Observand asta, satenul ii pune la loc masca de oxigen rapid.
"Sunt bine" E tot ce spuse tanarul odata ce simti ca poate respira normal.
"Nu esti deloc bine" Ii zise blondul uitandu-se serios la baiat.
"De ce ma mai intrebi atunci?" Ofta  spunand pe un ton arogant.
Blondul isi da ochii peste cap din cauza comportamentului celui din fata sa.
"Ai stat inconstient 2 zile" E tot ce spuse satenul iar movaliul se uita la el tremurand vizibil.
"Hyunjin, e un doctor, n-ai de ce sa te temi" Movaliul aproba frenetic din cap gandindu-se. 2 zile... Mai avea doua zile de spitalul psihiatric iar acum se trezeste intr-un alt spital, cum reusea mereu sa ajunga in tot felul de spitale? Era atat de ghinionist? Chiar nu putea avea o viata normala?
"Ti-au fost facute niste teste, totusi pare ca ai un inceput de hipotermie severa, restul nu stim inca" Satenul il ajuta sa se intinda inapoi pe pat infofolindu-l cu multe paturi.
"Dar nu mi-e frig.." Zise incet, mai mult soptit.
"Corpul ti-e amortit, de asta nu simti frigul. Cand o sa te dezmortesti o sa-ti doresti sa fi ramas asa" Satenul se aseaza pe scaunul de langa pat luand din nou cartea si incepand sa rasfoiasca paginile sale negasind nimic interesant si care sa-l atraga.
"Dupa cum cred ca stii, ai fost externat de la celalalt spital. Totusi eu raman psihologul tau asa ca va trebuii sa stabilim unde si cand sunt sedintele" Blondul il ia de mana pe cel mic de parca viata lui depindea de asta si il fixa cu privirea. Era fericit ca baiatul se trezise dar cum avea sa-l vindece? Se gandea serios la asta si nu gasea deloc raspunsul la acea intrebare.
Hyunjin abia atunci a realizat cu adevarat ca a fost externat de acolo. Totusi unde va locuii? Nu avea o casa, a fost propietatea omului rau prea mult timp ca sa aiba una. Tanarul incearca din rasputeri sa-si mentina lacrimile care amenintau sa cada. Atat de captiv a fost? Atat de captiv este? Nu stie cum e sa traiesti intr-o casa curata, nu stie cum e sa te imbraci cu ce haine iti doresti si nici macar caldura unei imbratisari nu a putut s-o simta pana acum. Nu are copilarie, nu are viata. E doar un sobolan care se zbate sa supravietuiasca, un nimic care merita sa moara.
Gandurile negre ii invaluiesc mintea celui mic incepand sa planga incet. Avea nevoie sa se descarce, voia sa traiasca bine. Nu e un nimic, nu e singur iar asta va demonstra chiar daca ii va lua ani buni.
"Hei, de ce plangi?" De data asta blondul folosise un ton ferm si dulce. Lucru care l-a relaxat putin pe baiat dar nimic nu l-au putut scoate din gandurile negre.
"Nu am unde sa stau.." Nu era sigur daca a facut bine sa spuna asta dar chiar nu putea ramane pe strazi mai ales avand hipotermie si abia respirand fara vreun aparat. Nu a spus tot ce are pe suflet, nu vrea sa se planga, nu vrea mila.
"Pana acum unde ai stat?" Se incrunta satenul lasand cartea pe mica masuta din fata sa, iar, dupa asta, mai ia o gura din cafeaua proaspat facuta.
Cum le putea spune? Erau practic niste straini si oricand se putea intampla ceva rau cu el. L-ar fi inteles? Nu, nimeni n-o facea. In ochii tuturor era doar un nimic.
Ramane tacut nefiind sigur ce sa zica. Ar da dracului tot si le-ar spune tot adevarul..dar chiar si mort omul rau il controla...chiar si mort, Hyunjin apartinea lui..
Blondul se uita suspicios la cel mic ridicandu-si o spranceana si se uita scurt la tatuajul baiatului.
"Jaehyun?"
Cand a auzit asta lumea i-a cazut in cap. Totul s-a facut negru fiind inlocuit de tipete disperate dupa ajutor. Avea nevoie de cineva sa-l salveze. Nu voia sa moara, nu voia sa fie jucaria omului ala, ii era frica..frica ca nu va avea pe nimeni niciodata, frica ca nu va fi nimeni sa-l ajute..frica de singuratate.

"De ce chiar si acum mi-e frica de el?"