O ultimă dorință l Hyunlix l Discontinued

7.

Hyunjin se uita la tavan insistent, era deja 3 dimineata si el nu putea sa doarma asa ca i-a ramas decat sa se uite pe tavan. Nu stia daca insomnia era din cauza aparatelor la care e conectat si de la tiuiutul lor enervant sau din cauza faptului ca afara era o furtuna groaznica si ca sa fie sincer..movaliului ii era frica de astfel de furtuni. Isi ia telefonul in mana sunandu-l pe Felix, nu stia daca face ceva chiar corect mai ales ca este atat de tarziu dar el face doar ce i-a cerut blondul. I-a zis ca daca vrea sa vorbeasca cu el sa nu ezite sa-l sune. Tanarul isi inchide ochii asteptandu-se sa nu i se raspunda la apel dar fu surprins sa vada ca apelul s-a conectat auzindu-se vocea ragusita a blondului.
   "Hyunjin, ai patiti ceva? Ce-i cu tine la ora asta?" Dupa voce, clar a fost trezit din somn.
   "Hyung, nu pot sa dorm" Zice incet sperand sa nu para atat de distrus pe cat este.
   "S-a intamplat ceva?" Imediat tonul barbatului devenii unul ingrijorat si porneste camera sperand ca ii va putea vedea chipul care mai mult ca sigur este unul cu cearcane si cu ochii rosii.
   Cu o miscare a degetului camera fu activata si amandoi se privesc unul in ochii celuilalt, tacerea dominand incaperile. Banuielile blondului au fost adeverite vazand chipul tanarului. Piele palida, ochii rosii si cu cearcane, parul care candva era aranjat, ingrijit si aratand superb mai ales cu acel mov inchis, acum ciufulit stand in toate partile si carliontat. Sincer vorbind, movaliul arata ca un zombi.
   "Nu s-a intamplat nimic dar aparatele astea scot tot felul de sunete..mai este si furtuna afara..am vrut doar sa vorbesc cu cineva. Scuze ca te-am trezit" Isi lasa capul in jos incercand sa-si stapaneasca tremuratul provenit de la fiecare fulger din furtuna.
   "Hyunjin, stii ca poti vorbii cu mine oricand. Spune-i amicului tau ce ai pe suflet" Zice amuzat incercand sa-l faca sa schiteze macar in zambet, ceea ce si s-a intamplat. Tanarul chicoteste incet.
   "Ma simt singur..atata tot.." Baiatul se inveleste mai bine simtind cum corpul ii ingheata. Simptomele hipotermiei au inceput sa apara si nici macar cu 3 paturi nu reusea sa se incalzeasca. Blondul observa asta si se incrunta.
   "Vrei sa vin la tine?" Blondul nici nu-i asteapta raspunsul si deja incepe sa-si caute haine prin dulap
    "Hyung, e 3 dimineata, nu-i nevoie"
   "Nu conteaza, mi-am luat si concediu de la spital deci n-am motiv sa ma trezesc dimineata. Ajung imediat si te asigur ca voi veni la pachet cu paturi pufoase" Zambeste lasand telefonul pe masa si schimbandu-se fara sa-l lase pe celalalt sa mai spuna ceva.
   Tanarul zambeste scurt. Blondul efectiv se schimba si voia sa vina la el la 3 dimineata numai ca el sa fie bine. Nimeni numai facuse asa ceva pana acum iar asta era comfortabil, blondului chiar ii pasa..lui chiar ii pasa..
   "Ti-ai luat concediu?" Se incrunta scurt luand paharul in care era un ceai menit sa-l ajute. Nu era cine stie ce dar macar il incalzea.
   "Da, am nevoie de timp liber sa am grija de tine nu?" Tanarul vazu cum barbatul ia telefonul de pe masa inaintand spre iesire.
  "Hyung, nu sunt un copil..pot avea grija de mine" Baiatul pune rapid un botic adorabil la care blondul isi dorea sa-l ia cat mai rapid in brate. Sincer vorbind, ei doi s-au apropiat considerabil si acum puteau fi considerati frati de catre ceilalti. Chiar si asa nu se puteau numii frati, poate putin mai mult, ei doi nu aveau nicio relatie anume, nu pana nu-l vindeca.Cel putin asta e ceea ce gandea blondul.
   Chiar daca cei doi s-au apropiat, movaliul inca nu s-a deschis in fata barbatului, evitand sa vorbeasca despre trecutul lui. Totusi, asta nu era singurul lucru de care e ingrijorat blondul, el avea sa-i spuna ceva foarte important dar nu stia cum urma sa reactioneze. Nu stia cum sa-i zica asa ca il pregatea psihic. Hyunjin trebuie sa-si dea seama ca nu e singur si ca a castigat un bun prieten care-i va fi alaturi... doar asa ar putea avea forta de a continua sa lupte.
   "Hyunjin, practic inca esti un copil si avand in vedere ca n-ai pe nimeni eu sunt singura persoana care te poate ajuta. Totusi n-am uitat ca inca nu mi-ai spus ce s-a intamplat defapt cu parintii tai" De la celalat capat al telefonul se aude cum blondul porneste la drum, baiatul puse telefonul in asa fel incat sa se vada cum conduce si in asa fel incat sa il vada pe cel mic din cand in cand ca sa se asigure ca e bine.
   Intr-adevar, Hyunjin nu ii spusese ce s-a intamplat defapt cu parintii lui, dar oare avea sa inteleaga? N-a avut o mama care sa-l iubeasca, n-a avut un tata care sa-l invete cum sa se poarte cu fetele si genul acesta de lucruri. Familia sa a fost una complet anormala iar niciun eveniment nu a fost unul placut. Avea sa inteleaga ca tatal sau practic a fost defapt un monstru care il agresa in fiecare zi si chiar in fiecare noapte? Avea sa inteleaga ca din cauza lui el numai era capabil sa mearga? Hyunjin nu putea sa mearga, doctorii au spus ca in timp cu vointa va reusii. Era practic paralizat dar inca avea sansa sa fie vindecat iar blondul visa la ziua in care movaliul va face primii sai pasi dupa mult timp de stat in pat.

  Totusi mai avea puterea sa mearga? Va mai apuca momentul in care va fi vindecat?

  Nu-mi prea place capitolul dar m-am straduit zile intregi sa-l fac cat de cat ok :/