Cred că au trecut mai bine de două ore de când am ajuns și nu știu dacă am râs atât de mult în viața mea. Nick și Liam, doi dintre prietenii lui Cole se întrec unul pe celălat cu glume sau comentarii care să strârnească amuzamentul tuturor și nu sunt singura care râde cu gura până la urechi în permanență.
Cole și Kevin, un brunet care îmi aduce aminte de Hero destul de mult, sunt la bustul gol, în jurul grătarului, iar pe lângă ei trei dintre fetele din grup stau în permanență. Mi-am impus cât am putut de mult să nu mă holbez la Cole și nici să nu mă deranjeze cât de aproape de el stă mereu o blondă enervant de frumoasă, care am înțeles că e și cea care l-a sunat când aproape făceam sex pe canapeaua lui.
M-a prins de câteva ori urmărindu-l, dar de fiecare dată îmi lua mai mult timp decât era normal ca să mă întorc pentru că eram absorbită total de fiecare părticică a corpului lui, de modul în care mușchii spatelui i se încordează la fiecare mișcare sau de cum tatuajele alea par din ce în ce mai atrăgătoare și cred că e timpul să îmi fac și eu unul nou.
- Cine vrea să înoate ca să ne facem poftă de mâncare?
Vocea ascuțită a blondei de lângă Cole răsună în toată poienița și am impresia că am văzut un stol de păsări fungind după ce a vorbit ea.
- Chloe, asta e cea mai bună idee pe care ai fi putut să o ai astăzi, spune Nick în timp ce își trage tricoul peste cap.
Imediat ce scapă și de pantaloni aleargă spre lac și se aruncă fără să stea prea mult gânduri. Nu durează mult până când lângă el se adună din ce în ce mai mulți din cei pe uscat. Eu fac un pas în spate, zâmbind politicos când refuz să merg cu Liam, apoi fața mi se albește când o văd pe Chloe scoțându-și rochița minusculă și lăsând la vedere un corp perfect și o lenjerie roșie din dantelă, cum vezi numai pe catwalk la Victoria's Secrets.
Înghit în sec și mă întorc doar ca să găsesc un pahar de bere pe care îl dau peste cap imediat.
- Nu știam că îți place berea atât de mult.
Vocea lui mă face să tresar, iar mâna pe care o pune pe talia mea mă determină să arunc paharul cât colo doar ca să mă pot ține de masă cu ambele mâini.
Își pune și cealaltă mână pe talia mea și mă rotește spre el, iar buzele noastre ajung periculos de aproape. Înghit în sec și îmi trec limba peste buza de jos atunci când îi simt respirația pe pielea mea și în momentul ăsta mă rog ca nu cumva să ne vadă cineva pentru că probabil sunt roșie ca focul.
- Nu ai de gând să intri? mă întreabă fără să se miște.
- Ăăm.. nu pot.. n-am cum sa fac asta, mă bâlbâi, iar el zâmbește ștrengărește atunci când se uită rapid în jos și îmi observă decolteul.
Știu că și-a dat seama că topul nu-mi permite să port sutien după zâmbetul pe care îl afișează și după modul în care mă trage mai aproape, încât sânii să mi se lipească de pieptul lui.
- Nu că mă plâng, dar nu cred că a fost cea mai inspirată idee să vii fără sutien, spune atât de încet încât abia dacă îl aud.
Respirația mi se precipită și pot să jur că îmi aude bătăile inimii și îmi simte pulsul la cum zâmbește. Se apleacă și mai mult, dar de data asta se apropie de urechea mea și șoptește:
- Dar mă bucur că ai venit fără pentru că arăți superb.
Înghit în sec și îmi chinui creierul să producă o reacție, dar nimic. Însă suntem obligați să ne depărtăm atunci când ceilalți strigă după Cole ca să li se alăture.
Profit și mă strecor pe lângă el, lângă Jessie, singura fată care nu a intrat în apă și pot să observ cum mușchii îi sunt încordați, iar umflătura din față a blugilor e mai mare decât era acum cinci minute.
- Și tu ești în perioada aia a lunii? mă întreabă, dar sunt prea concentrată asupra lui Cole care râde nervos lângă Kevin.
- Scuze, ce?
Jessie începe să râdă și se uită fugitiv în aceeași direcție înainte să îmi vorbească.
- Să înțeleg că amorezul nu a rămas fără farmec, râde ușor.
- Ce vrei să spui? mă încrunt, apoi tușesc înainte să mă prefac interesată de o pungă de chipsuri din fața mea.
- Cred că ești puțin cam mare pentru jocuri de genul, zâmbește și mă împinge ușor cu umărul. Am văzut cum te uiți după el și cum o privești și pe Chloe.
Zâmbetul îi persistă, iar eu mie îmi vine să îmi punga de chipsuri pe cap, doar ca să scap de rușine.
- La masă toată lumea, strigă Kevin și imediat ceilalți se apropie de foișor.
- Dar dacă te ajută cu ceva, să știi că el nu simte nimic pentru ea, spune roșcata atunci când se ridică și mă lasă să mă adun înainte să mă alătur celorlalți.
CITEȘTI
Fericirea are chipul tău
RomanceAl doilea volum din seria "Destinul meu ești tu" urmărește viața Theresei ce suferă după primul bărbat pe care și-a dat seama că îl iubește doar când l-a pierdut. Nimic din ce oamenii fac nu o mulțumește, nu mai simte nimic și se urăște pe sine pent...