Fericirea are chipul tău

25

- Cred că glumești.. spun agasată, iar inima începe să îmi bată de zece ori mai repede decât e normal.

Mașina lui Cole e parcată în fața garajului, iar el stă lipit de capotă, cu ochii în telefon și cu o față care nu anunță nimic bun. Își ridică privirea atunci când aude zgomotul motorului și atunci când nu mai este orbit de faruri văd cum expresia i se schimbă. E nervos. Se uită la Christian și dacă nu m-aș pricepe aș spune că e gata să îi sară la gât doar pentru că e la locul nepotrivit.

- Ce naiba cauți aici? strig în timp ce trântesc portiera.

Dar nu primesc niciun răspuns și nicio privire. Toată atenția lui e concentrată asupra fratelui meu vitreg care coboară relaxat de la volan și înconjoară mașina, până ajunge lângă mine. Abia acum ochii lui Cole îi întâlnesc pe ai mei și, doar pentru un moment, se îmblânzesc. Apoi, aproape instant, revin la venin și nervi.

- Vrei să rămân? îmi șoptește Christian la ureche.

Nu mă mișc și nici nu îl privesc pe Christian atunci când îi spun că nu. Rămân concentrată asupra ochilor verzi care mă perpelesc la cel mai chinuitor foc și care mă fac să mă agit, fără ca măcar să am un motiv întemeiat.

- Mulțumesc pentru că m-ai adus, rostesc într-un final și îl îmbrățișez pe Christian, care pleacă fără să îi spună nimic celui care ne măsoară din priviri de parcă ar fi un vânător gata să atace prada.

Imediat ce Christian a dispărut din raza mea vizuală și sunt sigură că nu are cum să audă nimic din ce s-ar putea întâmpla, merg spre Cole atât de lent, de parcă nici n-aș vrea să ajung la el, iar când ajung la doar câțiva centimetri de el îmi ridic mâna la nivelul feței sale și degetele mele lasă o urmă roșiatică, abia observabilă pe sub începutul său de barbă.

Nu spune nimic, Nici măcar nu își duce mâna în locul cu pricina, ci înghite în sec și abia când se îndreaptă iar își deschide ochii și mă privește fix.

- Doar atât poți? rostește plat.

- Poftim?

- Am întrebat dacă doar atât poți. Aș fi crezut că toate antrenamentele de box au dat roade mai mari.

- Ai fumat ceva sau ești doar tâmpit? strig către el. Ce naiba vrei? Dacă ai chef să te bați dispari naibii la sală, nu veni aici.

Scuip fiecare cuvânt cu inima cât un purice, iar când mă dau un pas înapoi și dau să plec mâna lui îmi apucă încheietura și o strânge puternic, imobilizându-mă.

- De data asta o să mă asculți până la capăt, strigă.

- Am făcut asta deja! Nu mai am ce sa ascult, Cole! Du-te naibii! continui să strig.

Însă abia apuc să termin ultima frază, înainte că șatenul să vorbească peste mine.

- Te iubesc, Theresa!

Îmi înghit orice cuvânt aș mai putea pronunța și îmi simt lacrimile dureros de fierbinți pe obraji. Corpul îmi tremură din cauza senzațiilor mult prea amestecate, dar creierul acționează prompt și mă avertizează că cel mai ușor drum spre minte unei femei e mereu prin inimă.

Pentru o a doua oară în seara asta palmea mea face cunoștință cu obrazul său, însă de data asta mult mai puternic. Acum mâna lui o eliberează pe a mea ca să își poată alina propria durere, iar eu profit de moment și alerg în grădină, cât mai departe de el.

Ignor orice strigăt, fiecare protest pe care buzele lui îl rostește și continui să alerg unde văd cu ochii. Cole e pe urmele mele și aproape că mă ajunge din urmă și, ghinion, nici măcar curtea lui Harry nu e destul de mare pentru a putea fugi la nesfârșit de bărbatul care mă urmărește disperat.

Mă opresc brusc, în mijlocul grădinii luminate slab, și mă întorc pentru a-l vedea pe Cole la câțiva metri de mine, sfâșiat de durere. Și nu de cea fizică. Are ochii în lacrimi, buzele umflate și aproape vinete din cauza mușcăturilor și îmi e ciudă pe mine pentru că simt nevoia atât de arzătoare de a alerga spre el ca să îi pot alina durerea. Dar cum rămâne cu durerea mea? Durerea care îmi paralizează corpul pentru că singura frază care m-ar fi interesat vreodată e folosită împotriva mea ca să uit ceva atât de oribil, ca provocarea morții unei persoane.

- Theresa, te rog ascultă-mă, mă imploră.

- Taci! strig.

- Înțelege că nu am vrut niciodată să îi fac asta și că mă mănâncă vina și în momentul ăsta.

- Am spus să taci! insist, mai tare acum.

- Trebuie să mă crezi că nu am vrut niciodată să se ajungă aici, Theresa. Nu-mi face asta!

- Eu?! Să nu îți fac eu asta? Cum rămâne cu ce îmi faci tu mie?! răcnesc în toată regula. Cum rămâne cu mine și cu faptul că îmi folosești sentimentele ca să mă amețești mai mult? De ce nu mă lași naibii să procesez și să trăiesc liniștită?

- Pentru că te iubesc! Și vorbesc serios, fără să mă folosesc de nimic, strigă și face câțiva pași spre mine.

Mă dau înapoi, dar viteza mea nici nu se compară cu a lui. În câteva secunde e în fața mea și, indiferent de cât de mult mă zbat, forța mea nici nu se compară cu a sa. Mă ține de brațe și mă strânge atât de dureros, dar atât de bine, încât nu pot să mă mișc doar de frica de a-i pierde căldura care mă molipsește.

- Te iubesc și nu mă folosesc de nimic, spune mult mai încet.

Nu-mi dă ocazia să îi mai răspund și își lipește direct buzele de ale mele. Mă trage mai aproape și mă cuprinde cu totul, spulberând orice oportunitate de a mai riposta. Încerc să nu îi răspund la sărut, dar nu mă lupt doar cu el, ci și cu tot corpul meu care se înmoaie treptat și tânjește să îi simtă căldura în toate felurile posibile.

Mă dau bătută atunci când îi aud suspinul și deschid gura pentru a-i lăsa cale liberă spre limba mea. Îmi masează buzele cu ale sale atât de grăbit încât mi-e practic imposibil să țin pasul. Îmi ridic mâinile pe sub cămașa pe care o poartă și îi ating pielea fierbinte, iar corpul i se relaxează imediat. Încetinește ritmul, dar nu îmi eliberează gura nicio secundă.

Îmi șterge lacrimile de pe obraji, apoi își coboarămâinile încet pe spatele meu, iar când ajunge la fund mă apucă și mă forțeazăsă îmi înfășor picioarele în jurul taliei sale.