Fericirea are chipul tău

9

Deși afară e beznă și cred că ceasul e trecut de ora opt nici eu și nici Cole nu vrem să renunțăm la teancul de dosare de pe biroul meu și, surpinzător, chiar îmi face plăcere să lucrez cu el, dar nu o să recunosc asta cu voce tare nici în ruptul capului.

- Pot să intru?

Vocea lui Ed îmi atrage atenția și dau din cap afirmativ când îl văd cum îmi zâmbește.

- Am trecut să văd ce te reține iar până la ora asta.

Zâmbesc slab ca și cum m-ar dojeni un părinte sau un bunic și aproape că rămân fără replică atunci când Ed îmi face un semn scurt spre Cole. Îmi zâmbește mai tare și apoi îmi face cu ochiul, iar eu cred că sunt deja roșie ca focul.

- Avem multă treabă, atâta tot, replic stânjenită.

Cole își ridică și el capul din foile pe care le citea cu atât de mult interes și se înroșește și el atunci când Ed îl privește ca un tată protector.

- Ce vrei să spui cu iar? Rămâne des atât de mult după program?

Curiozitatea lui Cole mă face să îmi ridic o sprânceană și îmi dau seama că a fost atent la ce a spus sau făcut Ed încă de când a intrat.

- Se mai întâmplă să uite că mai are și viață și o găsesc aici și la miezul nopții.

Cole se întoarce spre mine, iar îmi dau ochii peste cap. Nu uit că am viață, doar că nu am una, iar asta spus cu voce tare nu m-ar pune într-o lumină prea bună, așa că aleg să tac.

- Și cine o acompaniază când rămâne aici atât de mult?

Simt cum în tonul lui Cole apare sarcasmul și mă ridic imediat, determinându-i pe cei doi să îmi ofere întreaga lor atenție.

- Știți că sunt chiar aici, da?

Mă privesc amuzați, apoi se uită unul la celălat și dau mâna înainte ca Ed să plece, iar eu să rămân blocată sub atenta privire a șatenului cu ochi superbi.

- Ce-i? întreb strâmbându-mă, iar el ridică mâinile în semn de predare și zâmbește slab.

- Ar trebui să mergem totuși, vorbește atunci când mă întorc la birou.

- Poți pleca dacă asta îți dorești, eu mai am de terminat câteva dosare, spun rece.

Nu vreau să plece, mai ales că nici eu nu mai am chef de muncă acum, dar n-am să îi cer să rămână.

- Păi nu am cum să plec singur.

- Și de ce nu? îmi ridic privirea, iar el zâmbește și îmi face cu ochiul în timp ce buzele lui se mișcă dureros de încet.

- Pentru că am fost cu tine toată ziua și știu că nu ai fost la sală, așa că o să mergem împreună acum. Oricum tot acolo mergi după ce termini, nu?

Nici măcar nu ne cunoaștem și deja s-a prins că sala după muncă e activitatea mea de bază zilnic. Minunat. Mai previzibilă puteai fi, Theresa?

Nu îi răspund, doar zâmbesc atunci când închid dosarul din fața mea și el face același lucru când îmi ține ușa ca să pot ieși.

Drumul până la sală pare de zece ori mai scurt în compania lui Cole și, chiar dacă nu am făcut decât să vorbim despre firmă sau sală, simt că pe alocuri comentariile lui se referă la orice altceva.

- Să nu cumva să schimbi, strig atunci când în difuzoare se aude melodia mea preferată.

- Nici nu aveam de gând, râde slab. Voiam să dau mai tare doar.