Rădăcini de lut cresc între ceruri
Când vara cea nebună încet o arunci,
Scufundat, pierdut, orb între meduze
Cațeri toți copacii goliți de-al lor suc.
Îți e teamă de iarna ce spre soare vine.
Îți e teamă de-al înghețului crunt ger.
Îți e teamă de mai rău și prea mult bine.
Știi? Fricoșii n-au ce căuta acolo-n cer.
Îți simt paralele lumi mai mult pătrate,
Perpendiculară-i luna ce crește sub nor.
Te uiți cu uimire cum de prin păcate
Zbori spre raiul liber, lin și prea ușor.
În căderea-ți mare plăsmuind eteruri
La vii și la morți daruri scumpe-arunci.
Fii, dar fără frică! Te strâng între buze
Rădăcini uscate scoase de-un butuc.
