Dragoste la prima pagină

Capitolul 19

CHRISTOPHER

— Mamă nu e atât de simplu, acești oameni au cu totul un alt nivel social față de noi.  Mă agit eu la telefon.

— Îți este rușine? Vocea mamei mele pare îngrijorată.

— Nu, mamă nu este vorba de asta... Dar mediul ei este total opus de al meu, oamenii printre care se învârte, toate aceste lucruri mă fac să mă simt inferior.

Decizia de ai povesti mamei mele despre Catherine la telefon nu a fost cea mai bună, dar aveam nevoie să îi vorbesc despre acestă „problemă". Peste câteva ore voi fi la ea acasă iar eu nu știu cum anume să reacționez în fața părinților ei. Faptul că pentru ei voi fi doar profesorul de literatură îmi ușurează oarecum situația, dar nu îmi place să mă rotesc într-o minciună. Mama mea mă încurajează, consideră că decizia lui Catherine este una bine gândită, deoarece nici noi nu știm ce fel de relație avem de fapt în acest moment, iar atunci când lucrurile dintre noi se vor clarifica, le va spune și părinților despre acest lucru. 

— Christopher, ești o persoană bună, o să le placă de tine, nu trebuie să te stresezi, iar dacă ție îți place atât de mult de fata aceasta ar trebui să știe și ea.

Dreptatea este de partea ei, dar eu consider că la un anumit nivel ea știe ce simt eu pentru ea, sau poate nu este așa? 

— Mi-ar face plăcere să o cunosc... mama mea șoptește, este pentru prima dată când vorbești despre o fată.

Promit că o să trimit o poză, dar nu altceva.

— Te așteptăm acasă în vacanță, spune cu o oarecare tristețe în glas.

Și mie îmi lipsesc foarte mult, dar situația mea financiară mă împiedică să dau un răspuns concret și nu vreau ca ei să muncească pentru mine. Faptul că încă nu am un loc de muncă mă împiedică de la multe, dar sper ca după această vacanță să existe totuși un post și pentru mine la bibliotecă.

— Dacă ai nevoie de orice te rog să ne anunți!

Sfârșesc conversația cu mama mea, iar Erik își face simțită prezența la mine în cameră.

— Ești calm? Știi măcar despre ce o să vorbiți pe partea literară?

Stresul meu se amplifică și îmi dau seama că m-am gândit mult prea mult la ce o să spun părinților ei, dar nu și la ce vom învăța de fapt.

— Sunt terminat, zic și mă așez pe pat. Nu am pregătit nimic.

— Ok, fi atent, de ce mergi acolo? 

— Poftim? 

Știe foarte bine de ce merg, Catherine m-a rugat să o ajut la literatură.

— Frate, mă refer, de ce? De ce ai acceptat, motivul adevărat care este?

Motivul adevărat? Pentru ea... sau pentru mine? Să fiu aproape de ea...Sunt îndrăgostit, iar eu nu știu cum să recunosc acest lucru.

— Stresul tău nu se datorează în totalitate familiei ei, sau locuinței, stresul tău este în capul tău, pentru că nu știi ce ți se întâmplă, nu mai ai echilibrul tău emoțional.

Sunt în continuă negare cu propria persoană. Nu sunt pregătit pentru așa ceva, toate aceste schimbări emoționale prin care trec într-un timp atât de scurt nu sunt bune. Am o stare de anxietate pe care nu am mai avut-o, gândesc mult de fel dar acum parcă totul este accelerat. M-am aruncat în această situație pe care nu știu cum să o gestionez, iar Erik are completă dreptate.