Dragoste la prima pagină

Capitolul 31

CATHERINE

Trântesc ușa în urma mea, probabil o mișcare clasică, dar nu îmi pasă. Ignori privirile răutăcioase ale celor care „ar fi trebuit să deschidă ușa pentru mine" și mă îndepărtez de ei. Mă așez pe una din băncile aflate în fața casei lui Luke și parcă reușesc să respir. Aerul rece îmi invadează plămânii, iar briza ușoară a vântului mă face să tremur ușor. Este începutul lunii Ianuarie... frigul este destul de puternic, dar probabil furia acumulată în organism îmi ține de cald în acest moment, deoarece rochia mea nu ar face față.  Felinarul luminează slab locul acesta, iar eu mă bucur de puțină intimitate, cu toate că muzica din interior se aude ca un ecou în urechile mele. Îmi astup fața în palme și stau așa câteva secunde, tresar când o atingere mică și rece se simte pe umărul meu gol. Îmi ridic privirea și observ primii fulgi de zăpadă din iarna aceasta. Zâmbesc la vederea lor și încerc să nu mă las dusă de frumusețea ce o oferă locului acesta. Nu sunt o fană a iernii, dar zăpada o iubesc... oferă „culoare" naturii moarte, te face să crezi că în ciuda răcelii și a singurătății ce o afișează iarna, zăpada oferă un motiv de bucurie. Așa că poate orice lucru rău are o rezolvare, ceva care să îl facă frumos... mă gândesc la Luke, încerc să găsesc ceva frumos în el, dar pe lângă chipul angelic, totul pare urât. 

Amenințările lui nu mă sperie, ci mă îngrijorează. Îmi ridic telefonul și îl deblochez. Câteva mesaje de la Chris stau necitite, iar eu le deschid. Este îngrijorat, așa că îl apelez.

— Cathy... vocea lui răsună imediat.

— Îmi pare rău, reușesc să spun și încerc să nu las lacrimile ce îmi amenință ochii să curgă.

— Ce s-a întâmplat, oftează el.

— Nimic diferit, vreau să plec..., îmi rod unghiile în așteptarea răspunsului.

— Vreau să mă aștepți..., vocea lui pare serioasă și chiar puțin încordată.

Nu îmi place să îl pun în situația asta. Vreau să știu că sunt suficient de puternică să fac totul singură, cu toate că acum trebuie să îl las în viața mea...

— O să ajung acolo, vreau doar adresa.

Sunt puțin nesigură, dar îi trimit un mesaj cu locația. Nu vreau ca Luke să îl vadă, nu vreau să degenereze un conflict...

Rămân pe bancă, dar frigul devine deja insuportabil. Figura lui Luke apare în ușa de la intrare și privește în toate părțile până ce ochii lui se opresc asupra mea. Face pași mici până ajunge în dreptul meu. Probabil corpul meu înfrigurat este evident, deoarece își așează sacoul pe umerii mei. Nu am de gând să îl refuz.

— Haide înăuntru Catherine, nu fi atât de încăpățânată, spune cu un ton extrem de calm.

— Nu mă intimidezi, spun și mă ridic în picioare. 

— Nici nu încerc acest lucru, ceea ce vreau să fac, este să te ajut să nu răcești. Nu vreau să am probleme cu familia ta.

Trec pe lângă el și intru în clădirea suprapopulată. Mă bucur de valul de căldură ce îmi dezgheață mușchii.

— Urmează momentul tău, spune din spatele meu.

Mă întorc spre el și mă încrunt.

— Ce moment?

— Artistic, pianul este pregătit.

Ochii mi s-au mărit și sunt cum emoțiile îmi năvălesc întreg corpul. Am uitat de promisiunea aceasta. Îi spun că o să urc pe scenă în două minute, iar el merge să anunțe în microfon. Rămân în holul de la intrare și mă sprijin de un perete. Emoțiile mă cuprind înfiorător de repede, nu pentru că sunt nevoită să cânt, deoarece sunt sigură pe ceea ce știu, dar faptul că ei, toate aceste persoane false mă privesc mă dezgustă. Probabil vor comenta cu zâmbetul pe buze ceea ce fac, iar la final mă vor aplauda, în timp ce șoșotesc cu cei de lângă.