Dragoste la prima pagină

Capitolul 49

CATHERINE

Am căutat răspunsuri pe care le-am cunoscut mereu. M-am pierdut. Însă știu. dacă voi cădea, atunci nu pot salva ceea ce a rămas din mine.

Mâinile îmi tremură, iar lacrimile curg peste paginile jurnalului. Nu reușesc să citesc, nu mă pot concentra dar încerc. Capul mă doare, însă ignor acea senzație, vreau să îmi amintesc totul. Am fost pierdută atât de mult timp, am trăit cu umbrele celor dragi, fără ca măcar să știu cine sunt. Rănile încep să apară în sufletul meu și sper să nu fie prea târziu...

Închid jurnalul și îmi așez pana de chitară în jurul gâtului. Metalul rece pare să ardă pe pielea mea, mintea mea este doar la el. Christopher, trebuie să îl găsesc acum... Îmi trec degetele peste pană și încep să cobor scările spre camera mea, dar nu fără a lua jurnalul după mine. Mă grăbesc să părăsesc locuința aceasta, pe care acum știu de ce o detest atât de mult. Mă asigur că nu las nici plasele în urmă și încep să alerg sper ieșire.

Golul din sufletul meu începe să se arate, am trăit fără să știu ceea ce îmi lipsea, dar acum știu, totul se rezumă la Chris. Lumina mea este el, iar eu am nevoie de ea pentru a-mi putea creea drumul dorit.

În întuneric am reuși să mă descopăr. Am încercat să ignor toate acele vise, dar tu m-ai tras de mână, precum luna a tras valul și valul a tras nisipul. Chiar și în acel necunoscut m-ai căutat și ai încercat să mă readuci aici. Ochii tăi furtunoși îmi străbat mintea și mă fac doritoare, am nevoie să te simt Chris, să știu că totul este bine. În siguranța brațelor tale îmi găsesc liniștea. Mi te imaginez acolo, ușor încruntat, cu capul aplecat în foile tale. Ești așezat pe un scaun înalt, iar ochii îți sclipesc atunci când privirea ta o găsește pe a mea. Purtai un pulover simplu, dar accesoriul preferat era zâmbetul tău, încercai să îl ascunzi, dar era mereu prezent. Îți așezi pana între buze și mă privești intens. Simt pielea cum îmi arde, iar tot ceea ce îmi doresc acum este să îți vorbesc, dar nu ești aici, este doar o amintire. Îmi închid ochii pentru o secundă, doar ca să îi observ pe ai tăi.

Ideea de a iubi îmi transmitea panică în trup, minte și suflet. Nu am simțit în anii aceștia dorința de a mă apropia de cineva în felul acela. Incompletă știam că sunt, era atât de evident, indiferent cât de mult încercam să neg asta. El a rămas ca o umbră într-o fotografie, iar eu mereu am încercat să umplu acel loc, dar nu am reușit. Există o durere care vine și pleacă, dar revine mereu în momentele de liniște. Vreau atât de mult să te țin aproape, să vorbești și să râzi așa cum îmi amintesc că o făceai. Sunt doar câteva minute de când imaginea ta a reapărut pe retina mea, dar deja mă simt sufocată de durere. Nu vreau să fiu fără tine, judecata îmi este umbrită, iar tot ceea ce văd ești tu.

Una din doamnele aflate în holul principal mă întâmpină politicos, ba chiar mă invită la masă. Încerc să îmi stăpânesc lacrimile înainte de a rosti vreun cuvânt și reușesc să o refuz.

— Vă rog dacă se poate să evitați camera mea, rostesc în speranța că nu vor vedea dezastrul pe care l-am lăsat în urmă.

— Sigur, spune timidă, sunteți bine? întreabă într-un final, privindu-mă atentă.

— Vreau o cheie pentru oricare mașină este acum în garaj, evit întrebare, iar ea se grăbește să îmi aducă ceea ce am cerut. Îi mulțumesc când primesc cheile, iar ea se îngrijorează din nou pentru mine, dar sfârșesc prin a mima un zâmbet și părăsesc locuința.

Garajul este deschis, iar eu mă grăbesc spre mașina neagră. Deschid portiera și arunc plasele, jurnalul și orice alt obiect pe scaunul din stânga, după care mă așez la volan. Îmi așez oglinzile și scaunul, dar înainte de a porni mă opresc și țin ambele mâini pe volan.