Dragoste la prima pagină

Capitolul 20

CHRISTOPHER

— Ok, nu înțeleg atitudinea lui Heathcliff, dar și Catherine...adică de ce a renunțat la el? Întrebările ei nu se sfârșesc, iar eu încerc să îi explic cartea pe cât se poate de bine.

— Cei doi erau sortiți ca toată lumea să fie împotriva lor. La răscruce de vânturi nu este tocmai o carte cu final fericit... Pentru Heathcliff, să renunțe la orice pentru ea era extrem de simplu. deoarece el nu avea nimic de pierdut, dar pentru ea situația era diferită. 

— Abia aștept să termin cartea... dar dacă spui că finalul nu este tocmai fericit, nu mă grăbesc.

Aceste două ore au fost extrem de intense, am trecut prin multă materie pentru a ne familiariza cu ea, dar nu acesta a fost motivul tensiunii, ci apropierea noastă. De fiecare dată când încercam să explic ceva, îmi pierdeam cuvintele, ochii ei mă priveau doritori și entuziasmați, iar eu încercam să nu mă pierd în frumusețea lor. Buzele ei se mișcau ușor când încerca să îmi explice ceva, iar timpul parcă se oprea în loc în momentul în care mâna ei o atingea trecător pe a mea. Zâmbetul ei era nelipsit, iar eu m-am apropiat tot mai mult de ea cu fiecare minut. Doamna Ola a fost prezentă fiecare secundă, dar a stat extrem de tăcută pe un scaun retras cu o carte în mână. Sunt sigur că ne-a ascultat fiecare cuvânt, deoarece aproba ușor din cap de fiecare dată când vorbeam despre acțiunea dintr-un roman, sau zâmbea când o auzea pe Catherine râzând.

M-am bucurat foarte mult să o cunosc, pare o femeie extrem de blândă, Catherine mi-a vorbit mult despre ea, iar pentru simplu fapt că o îndrăgește atât de mult, mă face și pe mine să simt același lucru. Relația dintre cele două este telepatică, ea pare relaxată în prezența ei, iar doamna Ola, se bucură de fiecare reacție, sau emoție pe care Catherine o afișează.

— Cred că asta a fost pe astăzi, spun cu o oarecare urmă de regret în glas. Nu aș fi vrut ca aceste ore să se sfârșească.

— Mulțumesc, acum încep să înțeleg de ce îți place așa mult literatura. Este ca o evadare din viața reală, poți trăi cu personajele într-o altă dimensiune și să le simți fiecare emoție și sentiment.

— În mare, da, spun în timp ce îmi adun lucrurile de pe masă. 

— Vreau să îți arăt ceva, vocea ei este încetă, dar fericită.

Devin extrem de curios, dar nu apuc să mai zic nimic, pentru că ea mă trage de mână pe scări. Mergem pe un culoar nu foarte lung, iar în capăt sunt 2 uși. Îmi explică cum una dintre ele este camera Olei, iar cealaltă, a ei.

Ușa se deschide larg, iar eu mă opresc în prag. Nu este nimic din ceea ce mi-am imaginat eu, ba chiar opusul. Totul pare perfect ordonat și aranjat, culorile deschise primează în decorul încăperii, iar eu nu știu cum să reacționez. Patul ei mare, se află pe peretele din dreapta, covorul de culoare albă, deschide foarte mult încăperea, iar eu pășesc timid pe el. Observ o mică bibliotecă lângă care se află două fotolii, câteva oglinzi și alte multe elemente decorative. Are propria baie în cameră și un dressing imens, aceste elemente fac camera să pară de aceleași dimensiuni cu apartamentul meu și a lui Erik. Acum încep să înțeleg de ce considera că locuința mea este mică.

Închide ușa în urma noastră și mă întreabă ce părere am. 

— Ăm...Nu mă așteptam la asta, răspund cât se poate de sincer. Totul pare prea „cuminte", pentru tine. 

— Sunt de acord, spune și se urcă pe unul dintre fotolii și trage din tavan o scară. După tine, insistă ea.

Privesc confuz, dar fac exact ceea ce a spus. Urc pe scara din lemn și un zâmbet îmi invadează fața imediat ce văd podul superb decorat. Luminile ce înconjoară întreaga încăpere, fac totul să pară mult mai intim și plăcut. Catherine urcă și ea scările, după care le ridică. 

— Aici este adevărata mea cameră, spune fericită și se așeză lângă mine, pe salteaua plină de foi.

Ceea ce văd acum, este exact ce mi-am imaginat. O dezordine, ordonată, pături multe, perne colorate, lumini, cărți și o colecție infinită de căști. Adun câteva dintre foi și observ că fac parte din lucrarea ce am scris-o despre mine.

— Despre asta voiam să povestim, spune zâmbitoare.

În ciuda faptului că eram curios să aflu ce crede despre lucrarea mea, nu mă așteptam la asta acum și mă simt complet nepregătit pentru o asemenea conversație. Cu toate acestea, să aud părerea ei m-a făcut să mă simt mult mai bine în legătură cu propria persoană. 

— Ceea ce ai scris m-a uimit din nou, iar faptul că te descri atât de simplu și modest mă face să cred că sunt mai multe lucruri interesante în spatele acestor cuvinte scrise, iar eu aș vrea să le descopăr. Din păcate nu am talentul tău de a vedea prin orice persoană, așa că va fi nevoie să mă ajuți.

Este incredibil cât de liber mă simt lângă ea. Este ca și când mă aflu în propria cameră cu jurnalul meu în față. Îi pot spune orice, iar acest lucru nu l-am simțit lângă nimeni până acum. Cuvintele pe care le rostesc sunt, la fel ca cele imprimate pe foaia de hârtie, iar prin simplu fapt că ea mă ascultă mereu interesată, mă face să am încredere în mine. Îmi transmite acele emoții pe care mi le-am dorit, dar nu am ajuns să le cunosc până acum. Îmi oferă zâmbetul ei, încrederea ei, iar eu stau aici și o ascult cum vorbește complet vrăjit de înfățișarea și sufletul ei.

Încerc să găsesc cel mai bun mod de a reacționa, dar nu știu cum...I-aș oferii sufletul meu, dar acest teritoriu nou pe care mă aflu, nu mă ajută. Printr-un gest simplu mă apropi mai mult de ea, iar Catherine se oprește din vorbit. Mă privește în ochi, iar eu abia acum realizez cât de apropiate sunt fețele noastre. Mâna ei fierbinte se așează pe obrazul meu, iar eu încerc să îmi reglez respirația. Nu pot să nu observ roșeața ce i-a cuprins obrajii, îmi pun mâna în jurul taliei ei și o trag mult mai aproape de mine, iar zâmbetul ei timid îi apare pe fața îmbujorată. Îmi trec mâna prin părul ei, iar ea își lipește fruntea de a mea. Gradele din micul pod, par să crească cu fiecare secundă, iar această apropiere mă lasă fără aer. Mâna ei încă se odihnește pe obrazul meu și iubesc acest sentiment. Ochii noștri se reîntâlnesc, buzele ei par însângerate și își trece ușor limba peste ele. Inima îmi bate cu putere, fiecare apropiere mă înnebunește și tot ce îmi doresc acum, este să îi simt acele buze calde. 

Câteva bătăi în ușă ne surprind, iar ea se dezlipește imediat de mine și îmi face semn să stau aici. Coboară scara, iar eu o aud vorbind cu doamna Ola, care o anunță că părinții ei s-au întors și vor să îi vorbească. O roagă să mă ajute să părăsesc locuința fără să fiu văzut, iar doamna Ola face exact acest lucru. Joshep mă conduce la apartamentul meu, iar imediat ce părăsesc mașina reușesc să respir. Mă așez pe bordura rece și încerc să derulez ultimele întâmplări în capul meu. Timpul părea inexistent atunci când eram amândoi, iar apropierea noastră mă făcea să cred că doar noi existam în acel moment, dar am fost tras în lumea reală când nu mă așteptam, iar de acolo evenimentele s-au derulat mult prea repede.

„Cuvintele probabil sunt de prisos, tot ceea ce am simțit nu pot exprima prin cerneala imprimată pe hârtie. Tandrețea ei este de nedescris, pupilele îi erau dilatate, buzele roșii, iar corpul părea să fie în flăcări. Fiecare atingere, cât de mică, are forța de a te transpune în altă lume, alt timp, alt univers. Mă îndrăgostesc de fiecare părticică a ei, fiecare gest sau mimică, fiecare cuvânt sau șoaptă. Este perfectă pentru mine. Dar realitatea nu încetează să mă lovească, diferențele dintre noi, sunt atât de mari și evidente, încât teama se instalează în sufletul meu.  Simt nevoia de ai vorbi despre casa mea, familia mea, dar îmi este teamă să nu o îndepărteze. Încerc să aștept momentul potrivit și să mă bucur de tot ceea ce avem acum."