Dragoste la prima pagină

Capitolul 12

CHRISTOPHER 

„Curiozitatea mă apasă din nou. Numele ei... Nu înțeleg de ce îi este atât de dificil să îl rostească. Am pus eu prea multă presiune? Tocmai a spus că dorește să ne cunoaștem mai bine. Acest lucru mă bucură enorm, dar este într-adevăr o persoană dificilă. Impune condiții, ceea ce mă provoacă, iar modul ei de a comunica, mă face să fiu mult mai sociabil, cel puțin în fața ei. Sau...poate încearcă să mă provoace, să muncesc mai mult pentru a afla lucruri despre ea? Nu pot intra în mintea ei, nu acum, din momentul în care am început să socializăm, un zid imens s-a ridicat între mine și ceea ce arată și exprimă ea. Nu mă simt capabil să îi urmăresc mișcările, nu cum o făceam înainte. Această lucrare...despre mine...îmi dă bătăi de cap, nu am scris niciodată despre mine, am impresia că nu mă cunosc. Fiecare rând pe care îl scriu, îl șterg imediat ce îl recitesc. Poate este tastatura de vină, nu obișnuiesc să scriu pe calculator, din același motiv pentru care nu îmi place să o fac pe telefon, dar m-am gândit că ar face lucrarea mai puțin personală. Cu toate că este despre mine, nu este scrisă de mâna mea, pe hârtia mea, iar așa reușesc să mă detașez și să simt totul diferit. Ideile nu curg pe foaia de hârtie, imaginile nu se formează în mintea mea, iar panica se instalează în sufletul meu. Mâine ar trebui să primească aceste foi, cu cuvinte despre mine..."

— Hei, vocea mea răsună în pragul camerei lui Erik. 

— Hei, răspunde în timp ce îndepărtează o cască de pe ureche. Ce ai pățit?

— Nimic, mă fâstâcesc eu.

— Nu vreau să avem discuții ca fetele, dar este cam evident că ai ceva, râde și renunță cu totul la căștile lui mari și negre.

— Este vorba despre... Nu știu de fapt cum să mă adresez când vorbesc despre ea.

— Ok, personajul tău fără nume. 

— Ideea este că vrea o lucrare stupidă despre mine, iar eu habar nu am cum să scriu despre mine, încep să vorbesc în timp ce mă plimb prin întreaga lui cameră și gesticulez probabil mai mult decât trebuie.

— În primul rând, ești mult prea agitat ca să poți scrie ceva în starea asta. Problema ta este că mereu gândești mai mult decât trebuie.

— Acum, problema este că nu mă gândesc la nimic, spun și îmi trec mâinile nervos prin păr.

Vreau să păstrez aceasta legătura ce se formează între mine și ea, iar dacă aceasta lucrare este soluția trebuie să o fac.

— Nu este așa, mintea ta e atât de plină, încât pot vedea cum dă pe afară. Te gândești la cum să scrii, ce anume să scrii, îți este teamă că te vei descoperi pe tine, iar tu nu vrei asta. Nu știi ce să scrii, pentru că nu vrei să o faci.

Afirmațiile lui Erik, mă lovesc, ca un pumn în față. Nu îmi este teamă de mine, sau de cine sunt. Dar..

— Ok, crezi că ea este interesantă, bla bla, vorbește mult, este diferită, iar tu ești... Tu. Simplu, liniștit, nu ieși în evidență, iar chestia asta crezi că te face mai puțin interesant în ochii ei.

Nu neg ceea ce spune, oarecum îmi este teamă de ceea ce va crede despre mine.

— Poftim, zice după ce aruncă o grămadă de foi scrise, la picioarele mele. Nu credeam că o să îți dau asta, dar aparent ai nevoie, zâmbește după care își reașează căștile pe urechi.

Ridic cu grija fiecare coală, și mă îndrept spre camera mea. Le-am înșirat în pat, pentru a le așeza în ordine. Nimic din ceea ce este scris acolo nu este organizat, sunt câteva cuvinte în colțurile paginilor, urmate de trei-patru rânduri notate dezordonat. Găsesc termeni „cheie", lângă care se află semnul exclamării. Numele meu apare...pe fiecare pagină, încep să citesc, așa cum pot, deoarece această neorganizare și scrisul împrăștiat al colegului meu, îmi îngreunează situația.

„Obsesie, nu îmi place să compar și poate este cea mai aiurea comparație pe care vreau să o fac, dar Christopher... încearcă să atingă ceea ce îi este imposibil, iar acest lucru mă duce cu gândul la The Great Gatsby, modul în care viața lui a fost ghidată de „lumina verde". Aceasta era intangibilă, dar în sufletul lui știa că acolo găsește fericire. Povestea diferă, iar personajul lui sunt sigur că nu este Daisy, dar obsesia lui de a fi acolo lângă ea, de a o atinge, este asemena obsesie lui Gatsby de a o readuce pe Daisy în viața lui. Nu cred că o să poată cunoaște pe cineva cu adevărat, înainte de a-și cunoaște propria persoană. Faptul că poate vedea prin ochii noștri ceea ce noi nu reușim este uimitor, inclusiv modul lui de a analiza fiecare mișcare și gest pe care cineva îl face, mă uimește, dar pare că se ascunde în spatele acestor personaje, pentru a nu se descoperi pe el."- Erik Jones

Paginile lui Erik sunt confuze și pline de dezvăluiri neașteptate. Devorez rândurile, după care rămân blocat.

*

— Cum merge? Glasul lui răsună ușor.

— Mai bine decât mă așteptam. Închid laptopul și mă întorc. Știam că lucrarea ta o sa fie despre mine, dar nu mă gândeam că poți scrie așa...

— Am glumit în legătură cu asta și nu eram sigur dacă să o fac sau nu, dar apoi mi-am dat seama că poți fi mai interesant decât crezi, râde nervos.

Faptul că l-am ajutat în redactarea lucrării mă bucură, dar uitasem complet că a scris despre mine, ceea ce mă face să realizez, cât de prins am fost în propriile rânduri și cât de puțină atenție i-am acordat prietenului meu.

— Este foarte bună! Zic încrezător. Mulțumesc!

— Sper să fie de ajutor, oricum, lucrarea predată arată total diferit față de aceste schițe banale. 

— Bănuiesc.

Tema lui m-a făcut să realizez, faptul că este foarte talentat, dar știe cum să jongleze cu aceste lucruri, scrisul, distracția, facultatea, socializarea. Eu nu pot face asta, sau nu știu cum să fac asta.

Nu mă cunosc, pentru că nu vreau asta, îmi este teamă de mine și de modul în care aș arăta dacă m-aș purta diferit. Mi-am creeat o imagine, pe care eu o consider perfectă pentru mine, dar aici viața mea se schimbă ușor, iar eu nu pot rămâne mereu la fel.