Forever Rebel 2 (FINALIZAT)BL/YAOI

♠ⅩⅩⅧ♠

Chris Pov

Nu mi-a venit să cred când m-a sunat Duncan și mi-a spus despre Ryan. M-am ridicat în șezut, cu o mână strângând telefonul, iar cu cealaltă strângând așternuturile ieftine și pline de scame și nu voiam decât să-l omor pe Blake cu mâinile mele. Am închis ochii și am tras aer în piept, dar până și oxigenul îmi făcea nările și gâtul să ardă, iar ochii mi se umpleau de lacrimi.

N-am mai plâns de ceva vreme... și se pare că și cerul plânge cu mine.

Un șirag de lacrimi a izbit ferestrele giantice , prelingându-se cu rapiditate, la fel ca cele din ochii mei, așa că m-am ridicat și am tras draperiile, bucurându-mă de întunericul oferit. Am oftat și m-am trântit înapoi în pat, iar contactul cu așternuturile reci m-a înfiorat, dar am lăsat răceala să mă devoreze o vreme.

Ryan, dacă erai acum cu mine, eram amândoi într-un loc sigur, îmbrățișați și iubindu-ne pe timp de furtună. 

 Dar tu nu m-ai vrut pe mine, tu l-ai vrut pe Gon. Și nici înainte să-l întâlnești pe el, nu m-ai lăsat să te ating măcar o dată. Dar l-ai lăsat pe Nate... cel care s-a jucat cu trupul tău în patul meu și eu trebuia să mă prefac surd, în timp ce îmi înghițeam ura, furia, dezamăgirea și gelozia până când adormeai în brațele lui.

Un tunet străpuse cerul, făcându-mă să scâncesc și să-mi acopăr ochii cu brațul.

Era furtună și atunci eram în apartamentul lui Nate și Mark și am rămas peste noapte. Atunci a fost prima dată când m-am culcat cu Mark. Era miez de noapte, terminasem de băut și de fumat niște jointuri, iar tu te-ai prefăcut amețit doar ca Nate să te ducă în camera lui, dar ați lăsat ușa crăpată. Prin întunericul lăsat de pana de curent, l-am văzut pe Nate coborând cu buzele până la marginea bazinului tău, intrând cu capul între picioarele tale, iar tu gemeai înfundat, trăgându-l de păr. Erai ud leaorcă și transpirat, fără ochelari, doar cu un tricou negru pe tine, fiindcă blugii și boxerii zăceau la ușă și ai lui Nate peste. Cerul urla cu putere de parcă avea să spargă toate geamurile, dar eu tot te-am auzit gemându-i numele lui Nate.

- Rei, ai un gust atât de dulce, spuse Nate, ștergându-și buzele senzual, iar tu ai zâmbit și l-ai trântit pe spate, urcându-te peste el.

De acolo n-am mai putut privi. M-am dus direct în camera lui Mark și l-am trezit din somn cu săruturi violente, așteptând să mă aleg cu un pumn în față, dar Mark trecuse printr-o despărțire și era prea înfierbântat ca să-i pese.

Tot ce am făcut până acum a fost ca să te am, dar tu mai degrabă ai muri decât să fi cu altcineva înafară de Gon. Și atunci ce rost are să lupt pentru tine? Ce rost are să mă distrug singur?

Mi-am luat telefonul și am șters toate pozele cu noi până când a intrat Blake pe ușă, arătând răvășit, tulburat și așezându-se lângă mine. Nu știam ce să cred, văzându-l, așa că am vrut să plec, dar el m-a oprit. A fost deajuns să-mi spună numele o dată și m-am întors la el.

 Patetic, știu. Cât de disperat să fi să te refugiezi în brațele unui abuzator ca Blake, mă gândeam. 

Dar apoi m-a sărutat și totul s-a încețoșat brusc. Nu știu exact ce s-a întâmplat, dar am ajuns să facem dragoste, uitând de toate obsesiile, de tot ce ne leagă de lumea de afară. Acum nu-mi mai păsa atât de mult că Ryan nu mă iubea sau ca putea să moară fără să-l mai văd o dată. Nu-mi păsa de planurile lui Blake și nici de ce avea să facă în continuare.

- Fi al meu, i-am propus, stând cu spatele la el fiindcă nu-l puteam privi în ochi dacă mă refuza.

- Abia am terminat, replică el, mângâindu-mi spatele și sărutându-l delicat.

- Nu la asta mă refer, murmur eu, inspirând adânc când mâna lui îmi ajunse pe abdomen și el își lipi trupul de al meu.

- Te referi la o relație? Întreabă el, respirând în ceafa mea.

- Da, m-am săturat ca amândoi să alergăm după iluzii. Ne distrugem singuri, replic eu, mângâindu-i brațul.

- Crezi că suntem pregătiți? Avem prea mult bagaj emotional, murmură el în urechea mea.

Voiam să spun ceva, dar brusc mi s-a uscat gâtul.

- Nu poate fi mai rău decât să ne forțăm sentimentele pe doi oameni care nu ne acceptă nici morți, spun eu.

Brunetul se opri din a mă atinge și rămase mut pentru o secundă.

- Ai dreptate. Cât de rău poate să fie? Întreabă el, iar eu m-am întors spre el, cuprinzându-i buzele într-un sărut.

- Sex oricând vrei tu, replic eu. Doar atât de rău, îi șoptesc printre buze, iar el surâse, urcându-se peste mine.

Te urasc, îmi spuneam în gând. Te urăsc atât de mult încât vreau să te prind prizonier și nu-ți mai dau drumul. Atât de mult încât trebuie să-ți prind trupul și să-l lipesc de al meu, ca să nu mai faci rău nimănui vreodată. Nici mie și nici ție.

Asta e mantra pe care mi-o tot repetam când Blake se împingea în mine, mușcându-mă de gât și savurându-mă enervant de lent.

Ascultam din nou la ploaia care bătea în geam, dar de data asta nu mai eram singur pe timp de furtună. Fiindcă acum furtuna era în interiorul meu și nu știam ce o să rămână din mine atunci când se termină.

O epavă sau drumul spre un nou început?