INSPIR FUM

2. Otrava din vene

Mașina a intrat în parcarea subterană a unei clădiri imense. Când ne-am oprit, am coborât și am deschis portiera din spate ca să îmi iau bagajul.

—Voiam să ți-l duc eu, mi-a spus Eric din spatele meu.

L-am privit și dezamăgirea se vedea clar în ochii lui cristalini.

—Îmi dai voie?

Fără să mai spun altceva, i-am întins geanta pe care a luat-o din mâinile mele fără ezitare.

—La ce etaj mergem? am întrebat, gata să apăs butonul liftului.

Tata nu a spus nimic, doar s-a întins și a apăsat butonul ultimul etaj, la apartamentul prezidențial al clădirii, ușor rușinat.

—Normal, am spus ironic.

—Ar trebui să știi că, practic, dețin clădirea.

Am clipit ușor șocată, înainte să-mi pot reprima reacția.

— Și cine mai stă pe aici? Alți prieteni bogătani de-ai tăi? am scuipat șoptit, mai mult pentru mine.

—De fapt, în zonă stau foarte mulți studenți, chiar și în clădire. NYU e în cartier.

—Aha.

—Ar trebui probabil să te avertizez. Olivia s-a dat peste cap când a aflat că vii, știi cum e ea... Te rog, să nu te superi.

Ah, perfect. Asta îmi mai lipsea. Personalitatea Oliviei devine și mai iritantă în cazul în care tu ești într-o dispoziție nasoală.

Olivia, actuala soției a lui Eric, era cea mai drăguță persoană care putea exista pe acest pământ nenorocit. Era enervant de drăguță. Cred că până și cea mai crudă persoană ar ceda în fața amabilității sale. Nu aveai cum să fii rău cu ea sau să îi vorbești urât. Personalitatea ei, molipsitoare pentru unii, pur și simplu, nu te lasă să fii amar cu ea.

Am cunoscut-o acum câțiva ani, când mama m-a obligat să-mi petrec câteva zile din vacanța de vară la Eric, dar atunci locuiau într-un apartament micuț și modest, nu într-unul prezidențial dintr-o clădire deținută de el. Am evitat-o cât am putut, stând mai mult închisă în camera mea, dar am petrecut destul timp cu ea, încât să-mi dau seama cum e.

Din nefericire pentru mine, Olivia nu era mama vitregă malefică din poveste, lucru care ar fi ușurat situația de un milion de ori. E mama vitregă cool, care îl certa pe tata dacă mă supăra. Totuși, nu mai voiam nicio mamă și în niciun caz nu aveam să îi spun așa cât aveam să stau cu ei.

—Actuala soție se bucură, deci, de moartea fostei soții? Mai adu vreo 2 copii în scenă și toată situația se transformă într-o telenovelă.

Nu mi-am putut abține acest gând. Dacă mai aruncam cuvinte acide în omul ăsta, ajungeam să o întâlnesc pe Olivia singură sus.

— Știi bine că nu e așa. Ce s-a întâmplat a fost o tragedie de care nimeni nu se poate bucura, dar nu vreau să o învinuiești pe Olivia pentru asta. Încearcă și se străduiește să se facă plăcută de tine. Ai putea să îi dai o șansă.

Tonul pe care l-a folosit era radical față de cel folosit de la aeroport încoace. Am ales să nu mai zic nimic. Pe deoparte are dreptate, nu pot învinui pe nimeni pentru ce s-a întâmplat, mai ales pe ei. Dar, cu toate astea, o durere atât de mare te poate face să te închizi în tine și să arunci cuvinte acide și frustrări spre toți cei care se apropie prea mult. E o chestie involuntară de autoapărare.

O parte din mine era încântată că am reușit să-l irit câtuși de puțin. Se părea că Olivia era punctul lui sensibil și în cazul în care plănuiam să-l enervez, știam exact de unde să încep.