INSPIR FUM

7. La trei centimetri distanță

Tipul s-a întors și a dispărut în mulțime, iar oamenii din jurul nostru încă ne priveau. Eu am rămas acolo, neștiind ce să fac. Luke mă ținea în continuare, de parcă nu voia să-mi dea drumul.

Degetele sale se mișcau din când în când pe bluza mea, iar eu simțeam fiecare atingere precum un șoc electric ce-mi străpungea pântecul. Atingerea lui, vibrațiile basului, amestecate cu drogul ce-mi circula prin vene, îmi ofereau o senzație de nedescris.

Am tras aer printre dinți și ochii mi s-au închis pentru o secundă. Fiind amețită de acele senzații, mi-am deschis ochii și m-am întors cu fața spre el. Dar palmele lui nu s-au dezlipit de mine nici o secundă.

Mi-am așezat palmele pe pieptul său și l-am privit. Mi-a urmărit atent mișcarea, după care și-a ridicat capul spre mine.

În luminile colorate, ochii lui păreau violet. Mi-a analizat scurt fața, după care mâna lui s-a ridicat ezitant și mi-a dat la o parte o șuviță de păr de pe obraz.

S-a aplecat spre mine și mintea mea idioată s-a panicat, crezând că avea să mă sărute, însă gura lui s-a dus înspre urechea mea.

—Hai să plecăm de aici!

Am aprobat mecanic din cap. Și-a desfăcut brațele din jurul meu și a înaintat.

L-am privit lung, însă el nu se uita la mine. Ochii lui era fixați în podea, între noi, unde mâna lui s-a întins și a cuprins-o pe a mea, împletindu-mi degetele cu ale sale.

Și-a croit drum printre oamenii ce ne priveau insistent, iar eu îl urmăream tăcută.

Ajunși afară, el continua să înainteze pe peluza din fața casei, trăgându-mă după el. Atunci când scăpasem de aglomerație, mersul lui a accelerat și-mi era greu să țin pasul.

Nu s-a oprit din mers decât atunci când am ajuns pe trotuarul din fața casei, ascunși de privirile curioase, după gardul viu ce înconjura proprietatea.

Mi-a eliberat mâna transpirată dintr-a sa și a mai înaintat doi pași. Capul lui s-a ridicat spre cerul înnorat și a oftat puternic, trecându-și o mână prin părul ciufulit.

Eu am rămas tăcută, urmărindu-l cu atenție. Nu îmi puteam da seama dacă era nervos sau nu. Mintea îmi era complet în ceață în acel moment și nu puteam gândi rațional. Nu mă puteam concentra pe un singur gând. De fiecare dată când începeam să îl analizez, eram distrasă de briza răcoroasă ce-mi trecea prin păr, de aerul curat din jurul meu sau de câte o mașină ce trecea pe stradă.

—Mi-am luat ochii de la tine pentru două minute și ai reușit să intri în belele.

A vorbit într-un final, iar atenția mi s-a întors spre el. Tonul lui era extrem de calm, în contrast cu agitația ce o emana corpul său. La final, s-a întors spre mine.

Mi-am îndreptat spatele, odată ce m-am lovit de privirea lui.

—Nu a fost tocmai vina mea, am scuturat din cap.

—Nu am spus că tu ești vinovată. Dobitocul acela ar fi trebuit să își țină mâinile acasă, a mârâit, privind spre casa din spatele meu.

I-am urmărit scurt privirea, după care m-am întors.

—Nu cred că era cazul să reacționezi așa, am mormăit.

Era evident nervos, extrem de nervos și aveam impresia că dacă tipul acela ne-ar fi urmărit în stradă, l-ar fi luat la pumni.

S-a încruntat, de parcă l-am atacat cu ceva.

—Poftim?

Buzele mi s-au strâns și am ezitat să repet. Știam sigur că m-a auzit.