INSPIR FUM

11. Adevărul doare

SAM

—Hei! Tu ce faci aici?

Aaron m-a întâmpinat cu zâmbetul lui larg specific, însă eram prea orbită de furie pentru a mă lăsa cucerită de gropițele acelea.

—Unde e nenorocitul? am mârâit, trecând pe lângă el.

Când l-am văzut pe Luke în mijlocul sufrageriei, nervii mei au explodat precum un vulcan și am sărit la el, fără să mă pot controla.

Nu puteam să înțeleg ce a avut în cap când l-a luat pe băiatul acela la pumni. Ce om normal făcea așa ceva? Cu ce motiv a făcut asta? Nu mi-am putut răspunde la nici o întrebarea de-a lungul drumului, însă eram atât de nervoasă pe el, încât aveam în plan să-l rănesc, pe urmă să pun întrebările.

—Nenorocitul naibii! am mârâit atât de tare încât m-a durut gâtul.

Mâinile mi se agitau încontinuu și îl loveam orbește, unde aveam ocazia. Am reușit să-i dau câteva la coaste, în umăr, dar nimic nu mă mulțumea. Nu reușeam să mă calmez. Aș fi vrut să-i trag un pumn în față, dar nemernicul se tot ferea din calea mea, privindu-mă confuz.  Faptul că făcea pe prostul mă irita și mai tare, întreținând focul ce ardea în mine.

—Ce naiba a fost în capul tău? m-am trezit întrebând, cu toate că încă nu reușisem să-l rănesc.
În ciuda loviturilor mele, el se comporta de parcă ar fi fost o bătaie cu perne și nimic nu-i provoca durere.

—Ce dracu ai?

M-a întrebat cu tupeu și am pufnit. Cât de nemernic putea fi? Continuam să mă întreb lucrul acesta încă de când l-am cunoscut. Dacă el nu avea de gând să-mi răspundă, nu voiam să-i spun eu. Știa foarte bine ce făcuse și dacă credea că avea să scape făcând pe nevinovatul, se înșela amarnic.

Am făcut câțiva pași înspre el, lovindu-l în continuare și puteam vedea că loviturile mele începeau să-l irite. Privirea lui a trecut de la confuzie la seriozitate într-o secundă și mi-a prins încheieturile, oprindu-mă.

Am mârâit iar, respirând greoi din cauza efortului depus, și l-am privit.

—Dă-mi drumul!

—Nu până nu îmi spui ce dracu te-a apucat! a mârâit și el, mai puternic decât mine.

În comparație cu el, mârâitul meu suna ca al unui cățel de buzunar.

M-am smucit iar, încercând să scap din strânsoarea lui, dar asta l-a făcut să mă strângă și mai tare. M-a tras mai aproape de el, astfel că mi-am ridicat bărbia pentru a-l putea privi.

—Ce dracu m-a apucat? Dar pe tine? Cine îți dă dreptul să bați pe oricine îți iese în cale?
Întrebarea mea i-a adus un mic zâmbet pe buze, lucru care mi-a făcut sângele să clocotească.

—Despre asta era vorba? Că ți-am bătut iubițelul? L-am avertizat să nu se mai apropie de tine. Eu ce să fac dacă nu știe să asculte?

A vorbit cu un amuzament relaxat, de parcă purtam o discuție normală, dar a devenit din nou serios, atunci când a menționat de faptul că acel băiat nu l-a ascultat. Seninătatea cu care a recunoscut ce făcuse m-a uimit și brusc simțeam nevoia să mă îndepărtez de el.

Nu puteam citi nici o urmă de remușcare pe chipul lui și un fior mi-a străbătut șira spinării. M-am smucit iar din strânsoarea lui, iar de această dată mi-a dat drumul.

—Ești nebun! am mormăit, făcând un pas în spate.

Acela a fost momentul în care realitatea mi-a dat o palmă de zile mari, după mult timp în care mă lăsase în pace. Nu știam mai nimic despre acest presupus frate vitreg pe care tocmai îl luasem la pumni. Mi-am petrecut toată sâmbătă noaptea cu el și eram pe cale să-i cad în plasă de câteva ori, acum câteva zile chiar o făcusem. La prima noastră ieșire m-a dus să cumpărăm droguri, am asistat la o crimă, eram cât pe ce să fim și noi împușcați și el chiar îl confruntase pe tipul ce avea un pistol îndreptat spre capul său. Acum bătuse un băiat care s-a dat la mine o singură dată și care nu mi-a mai vorbit de atunci, doar pentru că el avea impresia că o făcuse. Trecusem prin toate astea cu el, într-o singură săptămână și, cu toate acestea, eram aici, confruntându-l, în loc să fug în direcția opusă.