DEFECT /Pauza

Shot-uri

Darcy pov:

Stau in fața oglinzii ținând în mână  două rochii una alba și una roșie dar nu știu pe care să o aleg. Mă arunc in pat oftând zgomotos privind tavanul, stau așa timp de câteva minute apoi mă ridic analizandu-mi camera.

Imi amintesc ziua in care ne-am mutat aici acum patru ani, fratele meu era la facultate și locuia în campus dar atunci când și eu a trebuit să plec la facultate a gasit casa asta la un preț bunicel și atunci ia venit idea genială de a cumpăra această casă, țin minte că să  rugat aproape o lună de tata ca să o cumpere, la inceput nici nu vroia să  audă dar într-un final a cedat și a cumparato doar cu condiția ca Dylan să aibă grijă de mine, casa asta era un dezastru total, aproape sinistră, am muncit alaturi de Dylan toată vacanța  de vară pentru a o renova dar a meritat tot efortul.

Nu este o casă mare dar e perfectă, camera mea este micuță dar pentru mine este specială, eu cu fratele meu  am decorato, pe tot peretele din dreptul ferestrei am lipite poze cu mine și  familia, in partea opusă am un mic birou iar in mijlocul camerei se află  patul.
Mă mai uit o data la cele două rochi și  până la urmă aleg o pe cea roșie. Mă  îmbrac rapid dar când vreau să ies pe ușa dau nas in nas cu fratele meu care pare să fie supărat.

       — Ai decis cu ce să te îmbraci  prințesă? Te astept de două ore! Spune acesta furios, uitându-se la ceasul de la mâna.

Fratele meu e atat de enervant, uneori mă intreb cum de am rezistat douăzeci și patru de ani cu el in aceași casă . Serios acum, zici că e o focă in calduri, mereu e agitat și grăbit iar aroganța sa intrece limitele. Trecând cu vederea peste lucrurile care il fac enervant are și el calitățile lui, este inalt, are ochi verzi și părul castaniu iar atunci când  îți zâmbește îți vine să il mănânci.

       — Scuze Dylan dar eu nu mă îmbrac cu ce apuc ca tine!

       — Mergem la club aiurito nu la parada modei, așa că mișcăte mai repede și suna-ți și prietena să fie gata in zece minute, bombăni el.

       — Ok ok, zic pe un ton pițigăiat apoi imi dau ochi peste cap.

       — Vorbesc serios, dacă nu este gata când ajungem plecăm fără ea, mă amenință el cu un deget ridicat.

Intru in mașina fratelui meu apoi porneste repede spre casa Amandei conducând ca un nebun. In mijlocul străzi o vad pe prietena mea roșcată că ne așteptă cu mâinile încrucișate, semn că este nervoasă.

       — Ce dracu va luat atât? Spune dupa ce urcă in mașină.

Pot observa cu ușurință că are o venă in dreptul tâmplei care mai are puțin și explodează. Da..asta este Amanda, dar o iubesc ca pe o soră, suntem prietene din primul an de facultate, prieteniea noastră a început când am fost puse să facem un proiect impreună și de atunci am rămas de nedespărțit.

       — Asta să o întrebi pe aiurita de sorămea! Spune Dylan oftând!

       — Hei! Nu știam cu ce să mă  imbrac, deaceea am întârziat!

Aceștia incep sa râdă pe seama mea dar decid să îi ignor, oricum nu am nici o șansă împotriva lor. Dau volumul muzici mai tare ca să nu le mai aud comentariile răutăcioase la adresa mea. După încă zece minute de mers cu mașina ajungem într-un final la destinație.

       — Hei ratatelor sper să nu o dați in bară, zice fratele meu apoi se face nevăzut.

       — Prostule! Strig dupa el însă nu mă aude.

O iau pe Amanda de mână și ne ducem direct in mijlocul ringului de dans, începem să dansăm pe ritmul muzici, bine dansat e mult spus, ceea ce facem noi nu se poate numi dans.