DEFECT /Pauza

Chair am facut asta?

Darcy pov:

Astept cu nerăbdare să dau uniforma asta jos și să părăsesc această cafenea blestemată. Atunci când m-am angajat, radiam de fericire, eram bucuroasă că mi-am găsit un loc de muncă și nu va mai trebui să îl rog pe Dylan sau pe părinți noștri să îmi dea bani, dar după  un an de când lucrez aici mă urăsc că am făcut asta, nu pot spune că am un salariu mizerabil dar nici foare bine plătit, colegi mei sunt niște persoane acre și sunt mai ceva ca hienele, toată  ziua stau cu ochii pe tine iar dacă am făcut ceva gresit in mai puțin de zece minute sunt sunată de sef pentru a da explicați. Pot spune că îi urăsc mai mult decât trezitul de dimineață iar eu urăsc trezitul de dimineață.

Mi-am rugat seful să mă lase să plec mai devreme cu motivul că am ceva de rezolvat și nu mai poate fi amânat. La început nu a vrut, dar dupa multe rugăminți sa înduplecat și mi-a dat cale liberă să plec.
Bineînțeles că după va trebui să fac ore suplimentare dar merită. Sinceră să fiu nu am dormit toata noaptea gandimdu-mă dacă e bine să fac asta sau nu, dar acum e prea tarziu să mai dau inapoi.

Mă aflu in fața companiei Aviva, o cladire mare de vreo patruzeci de etaje, îmbrăcată toată în sticlă. Mă uit atent la cladirea din fața mea iar primul gând  care îmi trece prin mine este să fug cat mă țin picioarele și să renunț la această nebunie dar ceva din mine nu mă lasă să o fac.
Imi scot telefonul din geantă și privesc ceasul, încă puțin și se încheie activitatea, mă ascund după un tufiș și  stau in liniște pentru încă câteva zeci de minute. Abia după ce observ că ies oameni după ușile cladirii, inima mea incepe să bată ca a unui iepure fugărit de vânător, palmele îmi transpiră iar respirația devine tot mai accelerată.

Analizez fiecare persoană in parte, vreau să fiu sigură că nu ratez momentul când el va ieși din instituție. Aștept așa ascunsă după tufiș de ceva timp și nici urmă de el, afara sa inserat dar el intarzie să apara, deja incep să  cred că el nu a venit azi la firmă.
Dau să ies din ascunzatoare mea dar chiar atunci observ pe cineva că iese rapid de după uși, privesc atent spre persoana ce a iesit, pe fața mi se formează un zâmbet malefic observând că era Logan și nu altcineva.

Mi-am luat inima în dinți și merg spre  el încet, acesta dă colțul clădiri și nu il mai pot vedea bine, il urmăresc in liniște cu inima cât un purice sperând  să nu dau de necaz.
Ajung la colțul clădiri și chiar atunci de nicăieri sunt trasă de mână și izbită cu putere de peretele de sticlă. Vreau să  țip dar cineva îmi astupă gura cu mâna, acum chiar am probleme, blestemată să fi Amanda, cu ideea ta proastă îmi spun in gând.

        — De ce dracu mă urmărești?

Atunci când îi aud vocea mă mai liniștesc puțin mulțumind lui Dumnezeu că nu era vreun criminal sau mai știu eu ce. Vocea sa este groasă și impunătoare, îi puteam simți furia din glas. Totuși acum venind vorba despre mine, nici eu arăt ca o fată normală care a ieșit la o plimbare de seară.
Cu o căciulă pe cap și gluga de la geacă  peste, față îmi este acoperită de o eșarfă care stă până pe nas și ochelari de soare, exact ca un hoț care nu vrea să fie descoperit, o armă îmi mai trebuia și era tabloul perfect.
Doamne in ce m-am băgat!

       — Raspunde, țipă la mine de parcă aș fi surdă.

Eu aș fi răspuns, dar cum dracu să fac asta dacă el îmi ținea mână la gură? Încep să cred că tipul ăsta e cam prost, dacă chiar crede că pot vorbi cu gura astupată. Îmi ridic privirea și observ că el nici nu se uită la mine.

       — Mmmhhh..Ii răspund, acum eu mă înțelegeam pe mine ce ziceam, dar  se pare că el nu, își lasă privirea furioasă spre mine apoi își  îndepărtează mâna de la gura mea ca să îmi dea voie să răspund, dar tot mă  ținea strâns de încheietură pentru a nu fugi.

       — Nu te urmăream, eu doar mă plimbam, spun asta și trag eșarfa de la nas apoi îmi dau gluga jos.

Capul său se întoarce spre mine iar fața ii se crispează, se pare că îmi  recunoscuse vocea, îmi eliberează  mână apoi îmi scoate ochelarii de soare.

       — Darcy!?? Ce dracu faci? Confuzia și socul se vedeau pe fața lui dar și o urmă mică de amuzament.

       — Mă plimbam! Dar ție ce îți veni să mă izbesti de peretele ăsta, țip  furioasă deși nu aveam niciun drept să fac asta, eram in situația asta din vina mea.

       — Deghizată ca un criminal? Așa te plimbi tu, arată spre mine de parcă eu nu aș fi știut cum sunt îmbrăcată.

       — Îmi era frig spun in apărarea mea, dar minciuna mea nu a fost bună, deoarece mă privea cu scepticism și cu o sprînceană ridicată. Oftează lung trecanduși mainile prin parul sau negru ca abanosul apoi deveni inapoi serios.

       — De ce mă urmărești?

Intrebarea sa a venit repede, simt cum obrajii mei s-au înroșit de rusine dar spre norocul meu lumina nu ajungea bine in colțul ăsta a clădirii și nu se observă.

       — Dar nu te urmăresc, ți-am mai spus!

       —  Nu mă minți! Am știut că e cineva in spatele meu de când am iesit. Privirea mea sa ingustat și am înghițit cu greu nodul ce il aveam in gat, mă  blestemam in gând pentru că am făcut  asta.

       — Bine fie te urmăream! Mulțumit? Recunosc într-un final, până la urmă ce poate să îmi facă?

       — Pot să intreb și de ce?

       — Nu e treaba ta, spun și dau să  plec dar acesta vine în fața mea și îmi  blochează calea.

       — Atâta timp cât mă urmărești  exact ca un psihopat este treaba mea Darcy, tună el nervos.

       — Ok! Vreau să știu de ce mi-ai lăsat acea carte de vizită!

Pe chipul lui se formeaza un ranjet mare și un chichot ii părăsi buzele, aș fi vrut așa de mult să il înjur acum, dar decid să le pastrez pentru Amanda.

       — Ce te face să crezi ca era pentru tine huh?

       — Atunci de ce ai pus-o acolo?

       — Pentru că așa am vrut, nu cred că trebuie să îți dau ție explicați, nici măcar nu te cunosc.

Aici avea dreptate, nici măcar nu mă  cunoștea, știa doar cum mă cheamă  nimic altceva, aș fi vrut să il intreb de ce nu a vrut să îi achite colegei mele consumația, de ce ma chemat pe mine, de ce ma sărutat, dar mi-am dat seama că aceste întrebări nu își aveau rostul, se vede clar că el este doar un baiat de bani gata, crescut prea mult in puf, needucat care crede că poate face ce vrea cu cine vrea. Știu că nu trebuie să  judec o persoană pe care nu o cunosc dar chiar vreau să fac asta. Bunica ne  spunea întotdeauna să nu judecăm o carte după copertă sau un om după înfățișare. Mereu era de părere că fiecare om are o poveste in spate pe care ori o spune cu toată inima ori încearcă cu disperare să o uite deoarece este mult prea dureroasă. Dar oare Logan ce poveste ascunde după înfățișare sa de om perfect?

        — Esti așa afurisit, iar eu o proastă  pentru că am venit până aici!

        — Daca tot crezi că sunt un afurisit de ce ai mai venit pana aici? Mă privea intens, aveam senzația că mă topesc, incerc să nu clipesc pentru a nu rata ceva, parcă doream să mă pierd in ochii lui plini de mister.
Privirea lui este așa greu de citit, uneori ochii ascund cele mai triste povești, oare ochii lui ce ascund.

        — Ți-am spus de ce! Vroiam să știu de ce ai lasat cartea de vizită dar acum nu mă mai interesează așa că lasă-mă  să plec.

        — Bine pleacă, se dă din fața mea și îmi face semn cum că am cale liberă să plec.

Doame de ce trebuie să îmi bag eu repede nasul, probabil îmi făceam speranțe deșarte, acum cred că cea mai mare prostie din viața unui om este să viseze cu ochii deschiși. Dar oare visele devin realitate?

Se pare ca am ajuns si la capitolul 10 si sunt foarte fericită, sper sa va placa.❤❤
As dori sa interactonati mai mult cu mine, sa imi spuneti si parerile voastre despre personaje.
❤❤❤❤❤