DEFECT /Pauza

Ce sa fac?

Darcy pov:

Iau cartoteca din mână sa și plec repede la bar, mii de emoții îmi străbat corpul într-un mod ciudat, inima mea bate repede și pot simți cum temperatura corpului meu crește.

Acea privire arzătoare mi-a pătruns în minte, încă o vad, încă pot simți acel sărut sălbatic și forțat.
Când mână sa ma prins de încheietură am simțit fluturi in stomac un sentiment pe care nu l-am mai simțit de multă vreme.
Asta este o prostie, nu mă pot gândi la el acum, este doar o pierdere de timp.

Deschid cartoteca pentru a scoate bani dar observ că nu erau doar bani, o bucățică de carton dreptunghiulară de culoarea albastru închis era învelită de bancnota de douăzeci de lire.

O scot cu grija fără să mă vadă cineva și citesc numele companie Aviva scris îngrosat cu negru iar mai jos era numele Logan Brown continuat de numarul său de telefon, din nou un val de emoții mă cuprinde și zâmbesc necontrolat. Era o carte de vizită, o strang în pumn apoi o bag in buzunarul blugilor.

       — Mai nou, umbli cu oameni de afaceri? Tresar când aud vocea Vanessei in spatele meu și mă intorc spre ea cu o privire încruntată. Fata asta nu ma placut din prima zi, tot timpul mi-a pus bețe în roate.

       — Nu vad care e problema ta, își dă ochii peste cap și inecepe să râdă.

        — Cum este să ți-o tragi cu Logan Brown, mmm, spune cu venin dar nu ii dau satisfacție și trec pe lângă ea.

Ziua a trecut destul de greu, gândul meu a stat toată ziua la cartea de vizită pe care am găsit-o în nota de plată. Vanessa mi-a făcut ziua un calvar, făcând glume pe seama mea, asta se întâmplă doar din cauza idiotului de Logan.

Merg pe strada slab luminată cu pași grăbiți, frigul se simte destul de tare și mă face să imi strâng paltonul mai bine in jurul corpului, îmi umezesc buzele crăpate de vânt cu vârful limbi apoi privesc spre cerul aproape senin.

Zâmbesc iar involuntar, picioarele mele mă duc unde vor ele, mă îndrept spre un tunel făcut din copaci, acum uscați din cauza anotimpului de toamnă. Pășesc pe covorul frumos de frunze așternut peste cărare, pot auzi foșnetul frunzelor pictate in culori arămi de natură sub pași mei apăsați.
Mă aplec luând în palme frunze apoi le arunc deasupra capului, mă simt de parcă aș fi din nou copil, obraji îmi sunt roși din cauza frigului iar mâinile îmi sunt amorție însă asta nu mă oprește din a mă bucura de acest peisaj parcă rupt dintr-o poveste de basm.

Deodată vântul incepe să sufle cu putere, crengile dezgolite ale copacilor dansând sub privirea mea, cerul se luminează urmat de un tunet asurzitor.
Când simt prima picătură rece de ploaie că îmi atinge obrazu întind mâinile așteptând alte picături să mă mângâie.
Părăsesc tunelul alergând prin ploaia abundentă fără umbrelă, trec pe lângă oameni grăbiți cu fețe posomorâte și ingândurate și vad cum încearcă să se ferească de picaturile reci de ploaie.

Ajung acasă într-un târziu, hainele findumi ude, intru in micul living unde il găsesc pe Dylan așteptându-mă pe canapea, mă privește îngândurat si observ că are in mână o poză cu bunica noastră, observ ca are ochii roși și știu că a plâns, mă apropi de el și privesc mai atent poza, amintirile imi apar in minte și fără să vreau incep să plâng, îmi amintesc de ea, privirea ei plină de iubire apare ca o poză pe retina mea, îmi amintesc vocea ei calma și mirosul său de muștel parcă își face simțit prezența în încăpere, lacrimi fierbinți cad pe obraji mei roșiatici, il vad cum se ridică de pe canapea și vine spre mine oferindu-mi o îmbrățișare strânsă.

       — Hei ce sa intamplat, tonul vocii lui era îngrijorat, nu ii pot răspunde și imi las capul pe umărul său strângândul mai tare in brațe.