Capitolul 4

1.2K 62 2
                                    

    — Bună dimineaţa, Emily!

    Șatena îmi zâmbește și se ridică de pe scaunul pe care stătea. Astăzi poartă o ținută office ce îmi dă de înțeles că după această scurtă vizită se va duce direct la birou. Este cea mai bună prietenă a mea și ne-am cunoscut pe vremea când eram în primul an de facultate, doar că ea își alesese un alt domeniu. Ne-am împrietenit imediat și am continuat să vorbim și să ieșim, și chiar și să mergem una pe la cealaltă. Când te-a cunoscut pe tine mi-a spus că dacă nu erai luat erai al ei, iar eu am râs şi nu am fost deloc deranjată de remarca ei. Aceasta nu are un iubit și se concentrează cel mai mult pe muncă, însă uneori exagerează.

    Mă trage în brațele sale atunci când ajunge lângă mine, iar eu strâng tare, căci mi-a fost dor de ea. A fost plecată într-o călătorie de afaceri pentru două săptămâni și nu am putut vorbi prea mult.

    — Mi-a fost așa dor de tine, Eva!

    — Și mie de tine! Când ai venit?

    Arunc o privire în bibliotecă ca să mă asigur că nimeni nu are nevoie de mine, și o trag pe prietena mea spre scaunul unde stătea. Ea se așează pe același, iar eu trag un altul și mă așez în fața ei. Ochii căprui îi strălucesc fericiți, iar pe buzele pline are un zâmbet drăgălaș.

    — Aseară, însă era târziu și nu am vrut să te deranjez.

    O aprob. Noaptea trecută am adormit devreme, căci am fost foarte obosită, iar tu m-ai înțeles și ai avut grijă de mine. Ai pregătit tu cina, iar după aceea m-ai ajutat să îmi fac un duș, chiar dacă am insistat că nu e nevoie. Eram doar obosită, nu pe moarte. Însă știu că profiți de orice moment să facem duș împreună sau să mă vezi goală, dar aseară ai fost foarte cuminte și ai stat pe tușă.

    — Cum a fost în Seattle? Ai cunoscut pe cineva? îi pun aceeași întrebare ca întotdeauna.

    Ochii îi sclipesc.

    — Îl cheamă Jordan și am luat cina împreună, chițăie fericită.

    Îi zâmbesc sincer, căci sunt bucuroasă pentru ea. Știu că nu are prea mult noroc în dragoste și toți bărbații o rănesc, însă cred că cel potrivit doar se lasă așteptat și va apărea atunci când se va aștepta cel mai puțin.

    Aceasta îmi povestește tot ce s-a întâmplat între ea și Jordan în aceste două săptămâni, cum s-au întâlnit și cum i-a cerut să ia cina cu el. Apoi alte detalii puțin mai picante din viața ei intimă și faptul că au decis să păstreze legătura, chiar dacă îi despart sute de kilometri.

    — E atât de frumos! exclamă. Și arată atât de bine!

    Chicotesc la entuziasmul ei și o strâng din nou în brațe, căci mi-a lipsit.

    — Între voi cum merg lucrurile?

    — În ultimul timp, parcă totul merge din ce în ce mai bine, îi mărturisesc. Nu ne certăm și suntem de acord în toate, iar el se comportă atât de frumos cu mine și e atât de dulce...

    Un zâmbet tâmp îmi apare pe față în timp ce gândul îmi zboară la tine.

    — Aiden te iubește foarte mult, Eva! Se vede de la o poștă.

    — Și eu îl iubesc enorm! Să mă căsătoresc cu el a fost cea mai bună decizie luată vreodată și cred că a meritat toată acea suferință.

    Emily aprobă. Ea îmi știe toată povestea și mi-a fost mereu alături, chiar dacă până să te cunoască era supărată pe tine pentru ce ai făcut în trecut, după aceea te-a îndrăgit.

Până la stele Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum