Până la stele

Capitolul 17

    — Pentru tine!

    Îmi ridic privirea spre tine, iar tu îmi întinzi o floare de toamnă galbenă. Sufletul mi se umple imediat de bucurie, așa că zâmbesc fericită și o prind între degetele mele, apoi o duc la nas și inspir adânc, însă nu-mi pot bucura simțurile, căci nu are miros.

    — Mulțumesc, iubitule!

    Tu îmi oferi unul dintre zâmbetele tale de milioane și te apleci de spate, apoi buzele noastre se unesc pentru câteva secunde într-un sărut apăsat. Te desprinzi însă repede și îți îndeşi mâinile mai bine în buzunarele pantalonilor negri de trening, căci astăzi este foarte frig afară, iar cerul este înnorat, de parcă stă să plouă. Însă, vremea nu v-a oprit din a vă duce la o plimbare prin pădurea de lângă cabană, așa că tu, Hades și Rosalía ați luat-o la pas printre copaci acum mai bine de două ore, timp în care eu am pregătit cu greu câteva sandviciuri, apoi am ieșit pe mica verandă și m-am așezat pe o treaptă, căci piciorul a început să mă doară tare.

    — Cum a fost plimbarea? te întreb în timp ce rotesc frumoasa floare printre degete.

    Tu îmi privești atent mișcările, stând la câțiva pași de mine, cu mâinile în buzunare, cu gluga hanoracului alb în cap și cu geaca groasă descheiată.

    — Nu o să îți vină să crezi! Eu și Hades am văzut un porc mistreț prin apropiere, însă Rosalía l-a speriat.

    Te bosumfli puțin, însă ochii tăi îmi spun că ești fericit, așa că îmi dau seama că această supărare e doar de fațadă.

    — E în regulă, oricum nu-l puteați prinde.

    — Nu, dar voiam să îi fac poze ca să ți-l arăt. Sunt sigur că nu ai văzut niciodată un porc mistreț în realitate.

    Neg din cap, iar sufletul îmi sare iarăși în sus de bucurie. Te-ai gândit la mine în timp ce erai la o plimbare cu prietenul tău și logodnica acestuia, iar acest lucru doar îmi dovedește încă o dată că mă iubești.

    — Tu ce ai făcut cât timp am fost plecați?

    — Am pregătit câteva sandviciuri pentru voi.

    — Eva! te încrunți spre mine. Ce am vorbit noi?

    Îmi dau ochii peste cap.

    — Ce ai vorbit tu, mai bine zis.

    — Să înțeleg că mi-am răcit gura de pomană când îți tot ziceam să stai locului.

    Te îmbufnezi din nou, însă acum e pe bune, căci ochii tăi exprimă doar supărare.

    — Doar m-am plictisit și am zis să fac ceva, nu trebuie să te superi.

    — Păi, dacă vrei să nu mă mai supăr, stai naibii întinsă în pat sau nu depune efort. Sunt sigur că piciorul și mâna ta sunt varză acum.

    Nu o să mă întreb de unde ai știut, însă într-adevăr mă dor, calmantul nefăcându-şi încă efectul.

    — Fugi și mănâncă! decid să schimb subiectul, iar tu te încrunți nemulțumit.

    — O să-ți trag o mamă de bătaie într-o bună zi!

*

    După cele câteva zile petrecute la cabană, ajung în sfârșit acasă, acolo unde mirosul de căpșuni îmi invadează nările încă de la intrare. După ce mă ajuți să urc în dormitor și să mă așez pe pat, cobori rapid la parter pentru a da căldura mai tare, căci în casă este răcoare.