Până la stele

Capitolul 24

Aiden Williams

    Am simțit că înnebunesc ieri, când am ajuns acasă de la serviciu și nu te-am găsit pe nicăieri. Dar la ce mă așteptam, în fond? Să mă aștepți pe canapea până ajungeam acasă? Să-mi zâmbești? Să-mi spui că mă iubești? Prosii! Am meritat ce am găsit ieri acasă – pustietate, liniște, o farfurie cu niște mâncare de abia atinsă de tine pe masa din bucătărie. M-am comportat ca un nemernic, dar scuzele mele nu o să repare situația actuală. 

    Cu toate că eram îngrijorat atunci când am intrat în duș, lângă tine, nu am îndrăznit să te întreb ceva sau să-ți cer să vii în dormitor atunci când ai ales să te refugiezi în bibliotecă. Dar am îndrăznit astăzi. Iar răspunsul tău a fost usturător.

    Nu am trecut totuși cu vederea că ai răcit, așa că ți-am pregătit o cană de ceai de lămâie cu o lingură de miere, așa cum îți place să îl bei, și o pastilă. Apoi m-am băgat în pat, lângă tine, iar tu ai ațipit în brațele mele. 

    Îmi trec degetele prin șuvițele tale ciocolatii de păr, văzând că dai semne că te trezești, și părăsesc locul din spatele tău, intrând în baie, acolo unde pun dopul la cadă, arunc niște sare de baie și uleiuri de corp și dau drumul apei calde. Apoi mă întorc în dormitor, iar ochii tăi albaștri mă întâmpină, triști și supărați. Inima mă înțeapă dureros, însă înaintez, apropriindu-mă de pat și îngenunchind lângă el. Îmi culc capul pe pieptul tău și îți aud oftatul, însă nu mă îndepărtez, ci îmi trec brațul stâng peste talia ta. 

    — Vino cu mine, te rog! îți șoptesc.

    Îmi întorc capul ca să te pot privi. Ai ochii pe mine. Mă privești cu atenția unei pisici, apoi, pe neașteptate, palma ta se afundă în părul  meu, lăsându-mi mângâieri blânde de care mi-a fost dor. Închid ochii, inspirând adânc parfumul pielii tale ce imediat mă poartă pe alt tărâm, acolo unde totul e bine, acolo unde ochii tăi sclipesc de bucurie, acolo unde nu mă urăști. Strâng din ochi, scăpând un suspin la acest gând morbid. Prefer să mor decât să știu că nutrești un asemenea sentiment pentru mine. 

    Îmi ridic pleoapele, tu aprobi încet, iar eu mă ridic și te ajut și pe tine să o faci. Aștepți tăcută, lângă pat, următoarea mea mișcare, așa că deschid sertarul noptierei și culeg de acolo un elastic negru de păr. Apoi prind părul tău frumos mirositor între degete și îl ridic în vârful capului, îl rostesc într-un coc lejer și îl prind cu elasticul, lăsând la vedere spatele gâtului tău, acolo unde mă întind și las un sărut.

    Te simt tremurând.

    Mirosul tău de căpșuni îmi inundă nările și inspir cu patos încă o dată. Apoi te scap de fiecare piesă de vestimentație, sub privirea ta arzătoare, nedumerită și curioasă. Nu răspund niciuneia dintre întrebările tale nerostite, dar, în schimb, te conduc la baie și te ajut să te așezi în cadă.

    Scap de haine și te urmez, punându-mă în spatele tău, apoi te îndemn să te lipești de mine. 

    — Știu că scuzele nu o să ajute cu nimic, însă chiar îmi pare rău pentru modul în care m-am comportat cu tine, îți zic după câteva clipe de tăcere. 

    — Credeam că după atât timp o să te schimbi și nu o să mai reacționezi așa când o problemă apare.

    Glasul îți este slăbit și răgușit din cauza răcelii, însă tot îți iubesc vocea.

    — Știu că ai așteptări de la mine și îmi pare rău că te dezamăgesc mereu...

    Durerea din suflet devine tot mai apăsătoare, însă, dacă aș putea, aș lua și durerea ce o simți tu asupra mea, doar să te știu bine.

    Te întorci în brațele mele pentru a mă putea privi. Chipul îți este obosit și palid și nu pot să nu mă învinuiesc când te văd așa...

    — Nu mă dezamăgești, Aiden... Însă aș vrea să discuți cu mine, nu să te închizi în tine, și să rezolvăm problema împreună. Ca o familie...

    Dau abătut din cap, lăsându-mi privirea să cadă asupra apei înspumate.

    — Îmi e foarte greu să fac asta, iubito... Îmi știi povestea, știi că nu aveam pe nimeni cu care să vorbesc despre ce mi se întâmpla și cred că am rămas setat așa, îți spun, pe o voce joasă. Îmi e dificil să mă deschid și să vorbesc despre asta cu cineva, căci este un subiect sensibil pentru mine. Pot spune că m-a marcat...

    Îți simt atingerea pe față, iar palmele tale mă ghidează să mă uit la tine. Îți fixez ochii azurii.

    — Știu cât de greu îți este, dar sunt aici pentru tine! Îmi poți spune orice, de la cel mai important lucru, până la cel mai banal și prostesc. Sunt aici să te ascult și să te ajut, și nu plec nicăieri!

   Închid ochii sub atingerea ta blândă, bucurându-mă că te simt din nou atât de aproape.

    — Știu... Îmi pare rău, iubito... Crezi că mă poți ierta?

    Îmi deschid ochii.

    — Îți pot oferi timp, dacă ai nevoie, mă reped să îți spun. Sau spațiu sau...

    Îți așezi degetul pe buzele mele și mă oprești.

    — Am nevoie doar de tine.

    Văd sinceritatea în ochii tăi, iar bunătatea de care dai dovadă mă surprinde chiar și acum, după patru ani în care am trăit cu tine în casă.

    Mă aplec și îmi lipesc gura de a ta.

    Am nevoie de asta.

    Aștept câteva secunde, dându-ți astfel timp să te retragi dacă nu îți dorești, însă tu nu faci nicio mișcare. Nu mă îndepărtezi de tine. Iar eu îmi fac curaj și îmi mișc buzele peste ale tale, plin de dor și pasiune. Suspin încet când îți simt gustul dulceag și îmi încolăcesc mâinile în jurul taliei tale, trăgându-te mai aproape.

    — O să iei răceala, îmi spui peste buze.

    — Când vreodată mi-a păsat de lucrurile astea?

   Surâzi, însă îmi răspunzi la sărut așa cum numai tu știi. Cu iubire, cu pasiune, cu dor...

    Iar eu primesc cu brațele deschise tot ce îmi oferi tu.