Până la stele

Capitolul 14

    Să te văd plângând doare mai tare decât mă dor rănile produse de accident. Iar felul în care arăți... Îmi vine greu să cred că ești tu. Ești palid și tras la față, iar cearcănele de sub ochi sunt adânci și mov, aproape negre. Ochii tăi verzi, ce odată străluceau, au pălit exact ca frunzele unei flori primăvara. Nici nu vreau să mă gândesc de cât timp ești aici, de cât timp nu ai mai dormit sau mâncat.

    Cât despre mine, tot corpul mă doare, în special piciorul care este în ghips, căci mama mi-a spus că am o rană adâncă sub el, și am văzut cu ochii mei atunci când mi-a schimbat pansamentul, căci a trebuit să dea ghipsul jos și apoi să pună altul. Capul îmi bubuie de durere, iar calmantele nu și-au facut încă efectul.

    — Cum te simți? mă întrebi.

    — Puțin mai bine decât ieri.

    M-am trezit de două zile, iar peste încă două voi putea să plec acasă, cu condiția să vin la controale periodic. Prietenii m-au vizitat și mi-au făcut șederea aici mai plăcută, iar mama nu mă scapă din priviri nici măcar o secundă.

    Îmi săruți tandru palma, iar eu îți zâmbesc fericită, căci mă bucur să te am alături de mine.

    — Ce-ai zice să mergi acasă? te întreb.

    — Eva, mă atenționezi tu. Ți-am mai spus, iubito, nu plec de aici fără tine.

    Oftez. Poți fi atât de încăpățânat uneori!

    — Ai nevoie de odihnă, iubitule!

    Negi din cap.

    — Am nevoie de tine!

● ● ●

    Mirosul de căpșuni îmi invadează simțurile de când pășesc pe holul de la intrare. Mi-a fost atât de dor de casa noastră, de mirosul ei specific și de patul nostru confortabil! De abia aștept să mă întind în el, căci am obosit, chiar dacă nu am făcut mult efort. Este greu să mergi cu o cârjă, deoarece pe a doua nu am cum să o folosesc din cauza mâinii ce o am în ghips, iar ajutorul tău l-am refuzat, căci vreau să mă descurc singură.

    — Sunt curios cum o să urci la etaj, chicoteşti.

    Îți arunc o privire nevinovată și bat de câteva ori din gene, căci aici chiar am nevoie de ajutorul tău. Tu îmi înțelegi mesajul și rânjești amuzat, apoi trântești ușa în urma ta și lași bagajele jos, urmând să vii spre mine. Mâinile tale mari îmi cuprind fața, iar capul ți se apleacă, buzele tale unindu-se cu ale mele într-un sărut dulce de care aveam nevoie. Îți miști ușor gura peste a mea, iar eu îți urmez exemplul, bucurându-mă de gustul tău mentolat și de fiorii ce mi-i oferi.

    — Mă gândeam la ceva, îmi spui mai târziu, când suntem băgați în pat, îmbrățișați.

    Îmi ridic capul spre tine, iar tu îmi oferi un sărut pe frunte și mă strângi mai tare în brațe, dar cu grijă.

    — Ce-ai zice să mergem la cabană câteva zile? Așa ai putea să te relaxezi și niște aer curat ți-ar prinde bine. Îi putem chema și pe Hades și Rosalía, pe Emily și pe mama ta, dacă vrei.

    Zâmbesc când îți aud vorbele, iar amintirile primei noastre nopți de dragoste îmi apar în minte. Cu siguranță este o idee bună, iar puțin timp petrecut în natura cu prietenii și familia nu strică niciodată. Îmi este dor de astfel de momente, căci în ultimul timp cu toții am fost ocupați și de abia ne-am văzut.