Până la stele

PROLOG

    Îmi cobor privirea spre mâinile ce mi le frământ în poală, iar un zâmbet îmi apare pe față când zăresc cele două inele ce strălucesc în bătaia soarelui pe degetul meu inelar. Verigheta aurie ce are câteva pietricele mici și prețioase încrustate în aurul dur, sub acestea fiind gravate inițialele noastre, iar înăuntrul acesteia cuvintele ce mi le șopteai, și încă mi le șoptești, mereu: „Până la stele!”; această verighetă ne-a unit destinele pentru totdeauna și mi-a garantat că vei fi al meu mereu. Lângă aceasta, tronează inelul de logodnă ce mi-a adus zâmbetul pe buze în momentul în care m-ai cerut, pentru a doua oară, în căsătorie.

    Încă îmi pot aduce aminte, chiar și după aproape patru ani, fiecare detaliu al cererii și al nunții noastre. Totul s-a întâmplat foarte rapid, însă eu îmi doream din tot sufletul să te am doar pentru mine, încât, după șase luni petrecute alături de tine, în noaptea în care am făcut pentru prima dată dragoste, nu am putut spune „nu” atunci când mi-ai cerut să mă căsătoresc cu tine. Eram înnebunită după tine și îmbătată de dragoste, încât nu mi-a mai păsat că noi aveam doar optsprezece ani și că aveam un liceu te terminat și de urmat o facultate, tot ce voiam era să fiu cu tine. Chiar și acum, după patru ani, privind în urmă, nu aș schimba absolut nimic.

    A doua cerere în căsătorie a fost, după spusele tale, cea oficială, cu inel și toate cele. Însă eu nu voiam un inel, îmi erau de ajuns cuvintele tale, promisiunile. În acea seară, mi-ai spus că vrei să mă duci în locul tău secret, iar eu am acceptat. Era undeva la ieșire din oraș, lângă un lac în care lumina lunii se reflecta și creea un peisaj de neuitat. Însă, ce mi-a plăcut cel mai tare, a fost vizibilitatea mare ce o aveam spre cerul înstelat. Am stat câteva ore doar privind cerul, furându-ne sărutări sau doar șoptindu-ne cuvinte de dragoste. Apoi, pe neașteptate, te-ai ridicat și te-ai așezat într-un genunchi în fața mea, iar eu nu puteam crede că acest lucru chiar se întamplă, chiar dacă înainte cu câteva săptămâni acceptasem să îți devin mireasă.

    Aceea a fost una dintre cele mai speciale și mai frumoase seri din viața mea, exceptând noaptea nunții, bineînțeles. Totul a început minunat în acea dimineață, stăteam în fața oglinzii și mă priveam îmbrăcată în rochia albă ca spuma laptelui, în timp ce mama încerca din greu să nu plângă, căci nu știa când am crescut atât de mult. Chiar și eu încercam să nu plâng văzându-mă în acea rochie minunată ce parcă era făcută special pentru mine. În partea de sus avea un corset de o frumusețe rar întâlnită, cu un decolteu în formă de inimă ce îmi scotea formele în evidență, însă nu exagerat de mult. Avea pietricele ce străluceau în lumina soarelui atunci când mă îndreptam spre altar, acolo unde cel mai frumos ginere mă aștepta. Fusta era creată din tul și era bufantă ca a unei prințese, lungă până în pământ, nelăsând la vedere sandalele albe cu toc cui.

    Am fost condusă la altar de către mama, iar, atunci când te-am văzut, inima parcă mi s-a oprit. Purtai un smoking negru, ce parcă era croit pe tine. Cămașa albă ca zăpada ieșea în evidență printre vesta, papionul și sacoul negre ca tăciunele. Atunci când m-ai văzut la braț cu mama, ținând în mâna stângă buchetul de trandafiri albi, culoarea ți-a dispărut din obraji și mă speriasem. Credeam că nu arătam bine, că eram o mireasă urâtă, dar apoi ți-am văzut lacrimile ce curgeau incontrolabil pe obraji și mi-am dat seama că erau lacrimi de fericire. Palmele tale mari, cu vene proeminente, ți-au acoperit smaraldele din ochi, încercând să oprească plânsul, însă în zadar. Când am ajuns lângă tine, m-ai ajutat să urc cele câteva trepte și m-ai privit prin perdeaua de lacrimi.

    — Ești atât de frumoasă! mi-ai spus.

    Am zâmbit și m-am apropiat de tine, ștergându-ți lacrimile sărate de pe obraji, apoi am sărutat blând fiecare urmă a lor.

    Ceremonia a decurs așa cum mă așteptam: absolut minunat. Nu aveam mulți invitați, doar prietenii noștri, mama mea și câteva rude. Atunci a fost momentul când am simțit că mi se rupe inima. Tatăl meu nu era aici să mă vadă mireasă și, cel mai de neiertat lucru, era că nici părinții tăi nu erau. Habar nu aveau că te căsătorești, căci în zadar am încercat să te conving să le trimiți câte o invitație.

    Când a venit momentul jurămintelor, inima mi-a explodat în milioane de particule de fericire.

    — Eva... Pentru început aș vrea să îți mulțumesc pentru că m-ai salvat. Fără tine nu aș fi reușit să devin ce sunt astăzi și îți sunt recunoscător pentru că ai avut grijă de mine când nici măcar eu nu mai aveam, pentru că mi-ai oferit sprijinul de care am avut nevoie și pentru că m-ai iubit necondiționat, chiar și atunci când am dat-o în bară, mi-ai spus cu vocea tremurândă. Îți jur să te iubesc pe vecie și să am grijă de tine, la bine și la rău, căci tu ești totul pentru mine. Ești sufletul meu și dacă te-aș răni din nou, nu m-aş mai ierta vreodată. Te iubesc din toată inima mea și nici nu ai idee cât de fericit m-ai făcut atunci când ai acceptat să-mi devii soție și, în viitor, mama copiilor mei.

    Ochii ți s-au înlăcrimat din nou, iar mâinile tale le-au cuprins pe ale mele, iar buzele tale le-au sărutat tandru.

    — Aiden, iubitule, aș trece de o infinitate de ori prin toată durerea prin care am trecut dacă, la sfârșit, tu vei fi tot aici pentru a mă ține în brațe și pentru a-mi oferi sărutările tale dulci. Îți jur să îți fiu aproape la bine și la greu, la sănătate și la boală, și te voi proteja de tot răul exterior și, cel mai important, îți voi proteja inima pentru a nu simți din nou acea durere cruntă din trecut. Te iubesc enorm de mult, îți mărturisesc, și îți jur că o voi face pentru tot restul vieții mele!

    Ai zâmbit fericit atunci când mi-am terminat discursul, iar preotul și-a continuat slujba prin care ne unea sufletele.

    — Eva O'Brien, îl iei în căsătorie pe Aiden Williams, pentru a-i fi alături la bine și la greu?

    Vocea mi-a tremurat când am răspuns:

    — Da!

    Atunci, în stomacul meu, fluturașii își făceau de cap și nu îmi dădeau pace. Pe chipul tău frumos a apărut un zâmbet de milioane, ce a crescut semnificativ atunci când ai răspuns la întrebarea preotului:

    — Da!

    În următoarea clipă, un ropot de aplauze s-a auzit, iar buzele tale le-au găsit imediat pe ale mele, transmițându-mi mii de senzații ce și astăzi le mai simt atunci când mă săruți sau mă atingi.

    Un zâmbet kilometric și-a făcut apariția pe buzele mele atunci când mi-am adus aminte cele mai fericite momente din viața mea și am urcat cu grijă scările spre dormitorul nostru, acolo unde cel mai frumos băiat mă aștepta cu brațele deschise pentru a mă cuibări la pieptul său.