Până la stele

Capitolul 13

Aiden Williams

    — Iubito, cât mai ai de gând să dormi? îți șoptesc. Nu vrei să mă vezi? Nu vrei să îmi vorbești? te întreb și îmi trag nasul.

    Tu doar stai întinsă în pat, cu ochii tăi de înger închiși, refuzând să mă asculți, să mă privești, să îmi vorbești... Doar stai acolo de o săptămână. O afurisită de săptămână fără tine! Fără îmbrățișarea ta caldă, fără vorbele tale dulci.

    Simt cum inima mai are puțin și îmi plesnește în piept de durere, iar vina mă apasă tot mai mult pe zi ce trece. Dacă nu eram eu și gura mea mare, toate aceste lucruri nu s-ar mai fi întâmplat. Nu mai zăceai acum pe un pat de spital. Nu mai aveai acum răni pe tot corpul.

    Îmi trag din nou nasul și îmi șterg ochii împăienjeniți de lacrimi.

    — Te iubesc, micuța mea! Foarte mult...

    Mă ridic de pe scaunul tare, dar nu înainte de a-ți săruta mâna fină ce odinioară mă mângâia și se juca cu părul meu. Mă îndrept spre baia micuță atașată salonului și îmi pescuiesc hainele curate pe care mi le-a adus mama ta din mers, apoi intru și închid ușa în urma mea. Îmi dau bluza neagră jos, apoi blugii, rămânând doar în boxeri, și îmi ațintesc privirea în oglindă. Cel din reflexie cu siguranță nu sunt eu cel adevărat. Această săptămână chinuitor de grea m-a schimbat atât de mult... Am ochii încadrați în cearcăne adânci, aproape negre, iar obrajii îmi sunt supți. Pe chip mi se citește oboseala și în ochi dăinuie tristețea. Nici nu mă miră. Și dacă înainte credeam că sunt slab, ei bine, acum sunt și mai slab, am pierdut câteva kilograme bune, alimentația corespunzătoare lipsind cu desăvârșire săptămâna aceasta, la fel și somnul. De abia adorm fără să te știu la pieptul meu, fără să inspir mirosul de căpșuni atât de plăcut, fără să îți sărut buzele. Iar aici îmi este interzis să dorm cu tine în pat, numai eu știu ce ceartă am primit în a șasea zi când m-am întins lângă tine și am adormit.

    Îmi iau privirea de pe trupul vlăguit din oglindă și dau drumul la apa caldă. Scot produsele de igienă din micul dulăpior și îmi plec capul, băgându-l sub jetul de apă pentru a-mi spăla părul murdar. Procedez în acest mod cu tot restul corpului, apoi mă șterg cu un prosop și îmi iau lenjerie curată, apoi îmi trag blugii închiși la culoare pe picioare și pulover negru pe trunchi. Pun hainele murdare într-o pungă ce o las lângă mica canapea din salon pe care mă trântesc. Îmi simt pleoapele grele și chiar dacă mă opun cu desăvârșire, oboseala mă răpune și adorm. Cu gândul la tine.

● ● ●

    Când mă trezesc este deja după-amiază. Mama ta este în salon și se uită peste niște foi și pare la fel de obosită ca mine. Are cearcăne, însă nu la fel de accentuate ca ale mele, căci ea nu poate rămâne cu tine, deoarece lucrează zilnic și îi trebuie odihnă.

    — Cum se simte? o întreb, cu vocea răgușită.

    Mă ridic de pe canapeaua crem și mă întind, căci sunt amorțit, iar oasele îmi trosnesc. Nu am mai stat atât de mult într-un salon de spital de când eram în liceu, iar tu ai leșinat și ai fost inconștientă trei zile, eu rămânând cu tine.

    — E din ce în ce mai bine. Rănile i se vindecă bine, iar astăzi trebuie să îi dăm jos ghipsul de la picior pentru a ne uita la rană și pentru a-i schimba pansamentul, apoi îi vom pune alt ghips.