Isayah

32. Familia Blair

      Am petrecut jumătate de zi pe un balansoar mic din lemn, unde am savurat din plin fiecare rază de soare și adierea vântului ce împrăștia mirosul ierbii tăiate în jurul meu. Am încercat să evit cu orice preț să aflu momentul când el va ajunge acasă, așa că mi-am luat o carte din biblioteca lui Chris și m-am prefăcut interesată de subiect, evitând orice discuție.

     Încercam să găsesc răspunsul în pagina învechită și galbenă dar nu reușeam să văd consecințele pe care le voi suporta în urma unei alegeri greșite.
Deși speram că o să fiu suficient de puternică încât să stau departe de el, am cedat atunci când l-am auzit pe Chris vorbind la telefon și oferindu-se să îl ia de la aeroport.
Se pare că pleacă singur deoarece toată familia Blair este prezentă iar mașina are doar cinci locuri. 

     Am așteptat să pornească motorul și m-am îndreptat spre camera mea sperând că nu greșesc și că nu o să mă răzgândesc din nou. Îmi prind părul care pare mai blond astăzi într-o coadă, îmi aplic un pic de ruj nude și îmi rimelez genele.

     Am ales o salopetă de blugi deschisă la culoare iar în picioare mi-am luat niște teneși albi. Deși aș fi purtat o rochie mulată și m-aș fi aranjat doar pentru a-l vedea am realizat cât este de greșit. Aș putea comite o greșeală, aș putea atrage atenția asupra mea, asupra noastră… 

     Deși Seline a încercat să mă convingă să stau departe de toată situația cumva am simțit că îmi doresc și mai tare așa că ne-am împărțit în două mașini și am mers acasă la Isayah pentru a-i fi alături așa cum și-a dorit. Când am ajuns în fața casei am simțit că aerul nu mai este suficient și am fost nevoită să trag de timp înainte să îl văd. Seline mi-a cuprins mâna și nu a renunțat la asta până când am intrat în casă.

     Emoțiile au pus stăpânire pe mine atunci când mi-am amintit scena primei noastre nopți împreună, căutăm cu privirea covorul alb și pufos și am răsuflat ușurată când am observat că totul arată impecabil.

     Am ridicat privirea timidă, salutând membrii familiei Blair cu un zâmbet uriaș pe față, uneori cu cât zâmbești mai mult cu atât mai mare este prăpastia din sufletul tău. L-am îmbrățișat pe domnul Blair care părea extrem de rece însă îmbrățișarea lui a fost caldă, sinceră.
Este un bărbat înalt, par grizonat și ochi căprui. Pare extrem de politicos, prietenos și cumva încearcă să glumească cu fiecare persoană aflată în încăpere.

     Doamna Blair a fost surpriza zilei pentru că este extrem de răutăcioasă cu cei din jurul ei, în mod special cu fiica ei. Părul ei roșcat, până la umeri îi oferă mister, până ridică privirea și atunci pur și simplu știi. Ochii ei negri te privesc cu atâta intensitate încât ai impresia că îți citește în suflet tot ce ai ținut vreodată acolo. Îmbrățișarea ei a fost scurtă, rece și am observat că și-a scuturat de câteva ori hainele de parcă cei din jurul ei erau murdari în timp pe pufăia fiind nemulțumită, aruncând priviri pline de scârbă către unica ei fiică.

     Am încercat să îi evit privirea și probabil ăsta a fost un pas greșit pentru că nu a încetat să își ia ochii de pe fața mea. Simțeam că mă îmbujorez și inima îmi bătea din ce în ce mai tare. Era ca și cum presimțeam că avea să se întâmple ceva rău iar eu nu aveam cum să opresc asta. Mi-am ascuns palmele transpirate în buzunarele salopetei și am încercat să îmi reglez respirația în timp ce m-am îndreptat spre părinții lui Isayah.

     Dave mi-a oferit o îmbrățișare și mi-a ciufulit părul oferindu-mi speranța doar cu o privire pe când Myra m-a strâns de mâna destul de tare și mi-a șoptit să nu stric totul și că locul meu nu este aici. Am încercat să îmi stăpânesc lacrimile și cu greu am reușit să înghit nodul ce mi se forma în gât.