Isayah

8 . Revelatii

     In masina se asternuse o tacere stanjenitoare cam de o ora si nici unul nu indrazneam sa spunem ceva. Priveam pierduta pe geam la tabloul din fata mea care incepea sa prinda contur dar atentia mea era toata catre el.

     Soseaua era libera , Isayah conducea cu o viteza acceptabila si batea cu degetul mare in volan, pe ritmul melodiei care se auzea foarte incet pe fundal.

     Ne apropiam usor de muntii din fata noastra si  as fi vrut ca drumul sa dureze mai mult ca eu sa-mi fac curaj sa vorbesc cu el.

     Trebuie sa recunosc ca eram nerabdatoare si m-am bucurat atunci cand nu mi-a respectat decizia de a ramane acasa. Nu o sa afle asta niciodata , dar presupun ca este in regula. Nu trebuie sa afle totusi tot ce gandesc eu sau ce simt atunci cand este langa mine.

     Indraznesc sa-l privesc o clipa sau asta mi-am inchipuit ca voi face , insa el a observat si m-a privit fix in ochi. Daca cineva mi-ar face o radiografie acum , ar vedea stolul de fluturi care s-a raspandit in tot corpul pentru ca nu mai au loc in stomac.
Vreau sa intorc capul dar nu pot , privirea lui e ca un magnet si involuntar imi musc buza.

     Intoarce capul spre volan si ma ignora. Pare nemultumit sau poate putin nervos ?Raman cu privirea spre el si incerc sa imi fac curaj sa zic ceva insa nu pot.

     Opreste masina pe partea dreapta si coboara repede. Isi aprinde o tigara si butoneaza telefonul. Se pare ca vorbeste cu cineva prin mesaje.

     Cobor si ma indrept spre el cu pasi mari , hotarata sa ii spun tot ce am tinut pentru mine zilele astea.

     —Ce dracu' e in neregula cu tine? Il intreb si il privesc fix in ochi increzatoare parca pregatita pentru razboi.

     —Nu-mi place sa fumez in masina...continua sa butoneze telefonul si sa ma ignore.

     —Isayah , am impresia ca ma urasti ! Din totdeauna!

     —Oh iubito , crede-ma ca nu vrei sa stii cum se simte ura !

     —Atunci de ce te porti asa?

     —Pentru ca... Nu stiu ! Scuipa cuvintele cu o amaraciune de nedescris si se urca in masina.

     Raman acolo privind in gol si sunt distrasa de claxonul lui care ma face sa tresar. Ma urc in masina calcand pe ultima bucatica de demnitate pe care o mai aveam si decid sa ii mai spun un singur lucru apoi sa inchid capitolul Isayah.

     —Crezi ca avem vreo sansa sa fim prieteni? Spun asta dar stiu ca nu-mi doresc un raspuns afirmativ.

     —Prieteni? Rade in hohote de parca gandul asta l-a inebunit.

     —Iubito , noi nu putem fi prieteni!

     —Ei bine se pare ca nu avem incotro!

     —Asta e ceea ce-ti doresti tu Adagena?

     —Da! Spun dar nu o simt cu adevarat , tot ce stiu e ca ma tem , mi-e frica cu adevarat de suferinta. Nu de monstrii de sub pat , nu de boli sau moarte doar de suferinta adusa sufletului care iti macina ultimul gram de bunatate si iti suge si ultimul fir de viata din tine.

     Nu am simtit-o dar am vazut-o pe bunica suferind dupa bunicul pana in ziua in care s-a stins iar Seline , ei bine ea a incercat sa se sinucida dupa ce Sean a parasit-o. I-au trebuit ani sa isi revina si ce e mai grav e ca niciodata nu a mai fost la fel. Sigur din exterior este aceeasi dar in realitate totul s-a schimbat .

     —Bine iubito ! Am sa-ti arat ce prieten bun pot sa fiu! Spune asta atat de ironic incat am impresia ca a luat-o ca pe o provocare.

      Mai avem cam o ora pana la destinatie si ma gandesc cum ar fi sa avem o discutie normala , normal ca atunci cand imi vine o idee nu ma pot abtine si o pun in practica.