𝑈𝑚𝑏𝑟𝑒𝑙𝑒 𝑡𝑟𝑒𝑐𝑢𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝐼𝐼 (boyxboy)

4

Cască plictisit privind ora din bord. Curând miezul nopții. Trecuse pe la apartamentul lui pentru un dus si niste haine curate. Aproape s-a împiedicat de bagajul ce încă il aștepta în hol. Înainte să ajungă la Thomas făcuse o mica oprire pentru a se decotorosi de lucrurile sale. Acum era din nou în drum spre el. Nu îl sunase, nu voia să facă asta. Spera ca Thomas să nu vrea sa ii controleze viața dacă relația lor începea să devină serioasă. Pentru ca daca ar urma să se întâmple ar trebui să învețe să îl mintă. Mi-ar fi ușor să fac asta. Însă nu i se părea corect, nici față de Thomas si nici față de el. Tot ce avea nevoie era încredere. Pentru ce? Pentru ca avea sa revina la el, nu pentru ca avea sa fie o persoană bună. Oprește în fața blocului într-un loc de parcare gol. Deja l-am mintit cand am spus că pot sa fiu o persoană bună. În mare parte asta era corect. Se sprijină cu fruntea de volan si inspiră adânc. O persoană bună. O astfel de ființă nu ucide oameni. Nu voi folosi termenul general pentru "o persoană bună", pentru ca nu sunt. Pot fi bun doar în preajma lui, doar cu el. Asta nu înseamnă că voi renunta la planurile mele pentru el. Mai zăbovește cateva minute în mașină apoi iese. Blochează portierele apoi merge pe aleea din spatele blocului. Urcă cu liftul pana la etajul lui apoi iese si suna la numărul 27. Poate doarme, gândea în timp ce apăsa din nou pe sonerie. Ușa se deschide și este orbit de lumina. Intră auzind un mic sunet de uimire.

—Ce?întreabă Robert si își bagă mâinile în buzunarele pantalonilor

—Acum parcă începi să îmi pari mai cunoscut.râde puștiul apoi se ridică putin pe vârfuri, având mâinile pe talia lui si îl sărută

Amândoi aud un chițăit si își întorc capetele.

—Susțin, chiar ador.șoptește mai mult ultima parte admirându-l pe noul Robert. Însă am un articol de scris aici, vedeto!

—E 12 noaptea!zice Robert tăios

Tipa pur si simplu se blochează. Părea că deja il enervase pe Robert, deși asta nu a fost intenția ei nicio secundă.

—Da, dar mai avem putin si e gata.zice Thomas intervenind între ei. Poate o oră...

—O oră?mârâie încruntat. Bine.zice rapid cedand

Thomas îl îmbrățișează din nou apoi îl privește cum se îndreaptă cu grijă spre dormitor. Nu înțelegea ce l-a făcut să se razgandeasca atat de repede, dar bine ca se întâmplase.

Robert doar își amintea cuvintele spuse de brunet înainte să iasă. A spus că nu pot schimba nimic, atunci nu o voi face. Fiecare are libertatea să facă ce vrea, atât timp cât celălalt nu e afectat. Părea un acord bun. Însă nu avea sa includă în el relațiile cu alte persoane. Se așează pe marginea patului apoi își dă sacoul jos. Își descheie fiecare nasture privindu-si chipul în oglindă. Robert cel vechi ar fi recurs la metode drastice daca ar fi știut ce avea să îi pregătească viitorul. Acel Robert se afla tot în mintea lui, însă lipsit de orice putere. Tot ce putea face era să privească chinuit cat de nesăbuit e omul din oglindă. Trăia un fel de buclă temporală, însă nu se repeta aceeași zi la nesfârșit. Poate era cu adevărat blestemat. La fiecare câțiva ani, de când am părăsit orfelinatul, dispar pentru o perioadă si cand revin sunt din ce in ce mai distrus... sau diferit. Plecatul din orfelinat la liceul militar, Abigail a crezut că am murit. Terminarea liceului si plecarea în război, până si colegii mei au crezut că sunt mort. Iar acum doi ani am lăsat totul în urma pentru Delta Force. Am dispărut din nou fără vreun să spun vreun cuvânt o perioadă lungă de timp. Moartea clar nu ma vrea. A avut destule șanse să mai ia, am fost pradă ușoară pentru mult timp! De ce sunt încă aici?! Își pune palmele pe față apoi se lasă pe spate. Durerea din picior încă persista și pastilele parcă începeau să nu își mai facă efectul. Cineva parcă voia să îl vadă suferind. Voia ca Thomas să fie lângă el. Suna copilărește si penibil în mintea lui, doar că prezența puștiului l-ar fi distras de la durere. Trecuse deja jumătate de oră de când zăcea pe pat privind tavanul. Se ridică, privește în jur apoi vede o perdea ce acoperă tot peretele. O da la o parte apoi vede priveliștea orașului întunecat plin de luminițe mici. Se intoarce apoi merge spre ușă. Cei doi încă discutau în living, amândoi l-au privit cum trece prin fața lor.