𝑈𝑚𝑏𝑟𝑒𝑙𝑒 𝑡𝑟𝑒𝑐𝑢𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝐼𝐼 (boyxboy)

7.

*Câteva săptămâni mai târziu*

     Înaintau toți 5 printre copacii uriași având ghiozdane in spate. Robert își aude telefonul sunând si toată lumea se uita instant la el.

—Drama!strigă isteric Ryan și țopăind în față de parcă e un copil scăpat de la grădiniță

      Îi vede numele și poza pe ecran. Stia ca o dă în bară grav și că va fi greu să îi recastige încrederea, însă nu avea de ales. Închide telefonul de tot apoi îl lasă să cadă în unul dintre buzunarele goale.

—Nu i-ai mai vorbit de 4 zile, Robert.zice Brook știind că nu ar trebui să se implice

       Patru zile nenorocite, își amintește și oftează trăgându-si ghiozdanul mai bine in spate. Piciorul lui era bine, era ca nou, asta insemna ca e timpul să se întoarcă la treburile lor. Aveau o bază de ridicat, în mijlocul nicăieriului. Era locul perfect, un beci săpat într-un deal. Pereții erau suficient de groși cât să nu poată fi detectati, iar zona era atât de ascunsă ca nu existau antene și au trebuit să aducă una a lor la care încă aveau de lucrat. Luther nu era un mare fan al acestui loc, însă odată ce antena va fi pregătită totul avea să fie ca pe roate. Odată ajunși în interior lasă lucrurile jos și Robert merge direct spre acvariul ce se afla in mijlocul încăperii. Era destul de mare, facut din sticlă blindată și plin de o substanță incoloră.

—Chiar crezi ca o sa functioneze?întreabă Mike nesigur

—Am lucrat la formula asta ani la rând.zice privind bulele care se ridicau la suprafață. Odată ce restul substanțelor vor fi adăugate o sa avem cel mai puternic anihilator dematerializant.șoptește râzând

         Băieții nu ii înțelegeau nebunia sau mai bine zis obsesia bolnavă pentru acel acvariu. Priveau pierduți calculele pe care le-a desenat pe tablă însă totul era și mai complicat.

—Anihilator ce?întreabă Luther

—Distrugător de dovezi, cum vreți să îi spuneti.zice și urcă cele câteva trepte pentru a ajunge deasupra bazinului

—Ce se presupune mai exact să fie în acvariu?întreabă Ryan temător

         Robert zâmbește apoi privește în jur. Coboară scările și merge spre una dintre mese. Ia câteva bucăți de cretă apoi se întoarce pe platformă.

—Mă simt ca la ora de chimie cu profesorul ăla psihopat care ar băga o furculița in priză ca să își facă freza.mormăie Mike fără să clipească

—Deci de asta arăta asa curentată profa...șoptește Ryan clipind des

         În momentul în care Robert arunca cele două bucăți în acvariu băieții devin și mai confuzi. Cele două bucăți de cretă se dizolvă instant și nici măcar nu s-au scufundat, lăsând la suprafață o pată de culoare.

—Materia din care e făcută creta e nimic pe lângă un corp uman.spune tinand cu ambele mâini bara de deasupra acvariului și privind în interior

—Corp uman?

—Așa o sa scăpăm de dovezi!strigă Ryan după câteva momente de liniște