𝑈𝑚𝑏𝑟𝑒𝑙𝑒 𝑡𝑟𝑒𝑐𝑢𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝐼𝐼 (boyxboy)

21.

    Prieteni. Noi suntem prieteni. Noi iesim ca prieteni. Ne petrecem timpul împreună ca doi prieteni. Robert se uită ciudat la propria persoană din oglindă. Nu avea să se gândească la Thomas ca la un prieten niciodată, dar e tot ce putea face. Nu discutase cu nimeni despre mine pentru că a stat mai mult in casa, asta trebuia sa fie de bine. Doar că faptul ca el s-a izolat de lume din cauza mea, pentru că eu sunt vinovat de teama pe care o are puștiul, mă face să îmi dau seama ca am gresit din nou. Privește ceasul apoi își încheie ultimul nasture de la mânecă și iese luându-și paltonul pe el. Era aproape 22:00, și trebuia să se întâlnească cu Thomas și o parte din amicii lui la ceva terasă. Nu îl interesa prea mult partea în care aveau să fie înconjurați de persoane pe care nu le suporta, acum le considera bine venite. Își făcuse în plan să stea linistit în locul lui în timp ce ei și-ar fi văzut de discuțiile lor foarte intersante și absolut plictisitoare. Merge pe jos până la terasa pentru că era relativ aproape și la cum o cunoștea pe Lauren avea nevoie de tărie să reziste câteva ore cu nervii intacți. Era destul de agitat, astăzi e prima ieșire de cand e în apartamentul lui. Se asigurase de cel putin trei ori pana acum ca nu îl urmărește nimeni pe stradă. Faptul că Will nu mai dădea semne de viață îl cam neliniștea, nu se gândea că renunțase atât de ușor. Bătrânul era prea disperat să ajungă la mine ca să renunțe doar de la un glonț în picior, poate doar l-am încetinit putin sau mi-am pus ștreangul la gat singur. Ajunge la locație apoi îl vede pe Thomas și dă mâna cu el simtindu-se inconfortabil. Se simțea o tensiune bizară între ei, doar ca fiecare se motiva cu faptul că "o să treacă".

—Unde sunt pagubele?întreabă apoi se lasă pe spătar

—La baie.zice indiferent. Trebuie să meargă în haită.

—Au de gând să mă terorizeze?întreabă în timp ce se uită pe meniu

—Poate doar cu felicitări.zice dând din umeri

—Ce le-ai spus?șoptește imediat ce le aude venind

—Doar că ne-am despărțit și ne-am hotarat sa rămânem la stadiul de prieteni.zice și se ascunde după propriul meniu

          Lauren și Lena se așează salutându-l pe Robert în cor. Aveau un zâmbet imens pe chip și asta îl enerva, însă nu lăsa asta să se vadă sub nicio formă. Prieteni, își repetă în gând în timp ce își caută prin buzunare pachetul de țigări și bricheta. Își comandă fiecare cate ceva și după Lauren incepe sa povestească despre noile idei de tablouri. Avea o "viziune", ceea ce lui Robert i se păruse amuzant, mai ales venind de la ea. După părerea lui fata trăia numai pe tărâmul ei de basm și cu siguranță nu e persoana potrivita care sa ii dea lui Thomas sfaturi despre artă. Bea din paharul lui de J&B uitându-se pe furiș la Thomas care încerca să îi înțeleagă viziunea măreață și tot ce făcea era să dea din cap.

—Deci.spune Thomas ca o concluzie. Vrei să te pictez pe tine?

       Robert pufnește amuzat și toți se uita la el, dintre care doar Thomas are un mic zâmbet pe buze.

—Am spus o zeitate cu părul blond superb și îmbrăcată...

—In culorile curcubeului.mormăie Robert apoi cască. De ce ar vrea cineva sa vadă asa ceva?

—De ce ar vrea lumea să vadă un tip ca tine pe o pânză?întreabă indignată

—Oamenii care privesc tablourile nu se gandesc instant la mine, și poate faptul că sunt un necunoscut fără chip îi atrage cel mai mult. După cum stii, draga mea Lauren, misterul atrage întotdeauna.