I'm dead (#ID 1)

25. Finalul

Maya

Focul era peste tot: în interiorul şi în jurul meu.

Apoi focul din interior s-a risipit.

Şi inima a început să-mi bată.

M-am uitat în jurul meu. Scena era exact aşa cum mi-o aminteam: familia mea, prietenii mei luptau alături de alte patrule FBI contra gărzilor. Dacă cele cu care se luptau ei erau singurele din încăpere, am fi avut o victorie asigurată, însă mulţimea care îl adăpstea pe Gabriel Fray putea la fel de bine să ne omoară pe toţi într-o singură secundă.

M-am uitat în dreapta mea şi am ţipat din nou.

Christian era doborât la pământ, palid. 

Am sărit din cerc fără să mai stau pe gânduri, sau să-mi pese de gărzile care voiau să mă ia de acolo. Am început să arunc cu pumni în dreapta şi în stânga, până când am ajuns lângă Christian al meu. Sufletul meu pereche. Sufletul meu pereche mort. 

-Christian...

Lacrimi au început să mi se prelingă pe obraji din nou. De ce venise aici? De ce voise să mă salveze? De ce să se sacrifice? Şi de ce să-mi fie sacrificată întreaga familie? Ca să rămân în viaţă dar cu nimic altceva?

Mi-am pus mâna peste pieptul lui. Nu mai bătea. Trebuia să bată... I-am închis ochii...

Înainte să-mi dau seama, mă ridicam din nou în picioare. Toată lumea din jurul meu părea să se evapore încetul cu încetul, nimic altceva nu mai conta, decât el. Trebuia să îl distrug.

Aveam să-l omor.

Gândul în sine era unul nebun, însă mie nu îmi păsa. Aveam să-l omor. Aveam să-l apuc de cap şi să i-l smulg de restul corpului, apoi folosindu-mi magia aveam să-l rup în bucăţele şi să îl arunc în foc încetul cu încetul...

Nu-mi mai controlam corpul. Pe măsură ce lupta se desfăşura în jurul meu, simţeam că prindeam aripi. Simţeam că eram capabilă să omor pe oricine doream în încăperea asta. Trebuia doar să întind mâna...

Toate gărzile din jurul lui Gabriel Fray au căzut la pământ fără conştiinţă.

Apoi tăcere.

Toată lumea mă urmărea pe mine, mai puţin Gabriel, care, rămas fără gărzi în jurul său, putea să vadă totul din încăpere. Şi el nu se uita spre mine ca ceilalţi, nu, se uita dincolo de mine: 

Privea spre celălalt cerc.

-NU! NU!

Trecu pe lângă mine şi căzu în genunchi direct lângă corpul lui Christian. Nu înţelegeam de ce... până când a luat trupul în braţe. L-a strâns atât de tare, de parcă voia să-i dea viaţă numai prin gestul ăsta. Am înghiţit în sec. De ce îl ţinea pe Christian atât de tare în braţe?

-Ce am făcut... ce am făcut?!

Nici gărzile nu mai luptau, nu ştiau parcă ce să facă. Vrăjitoarele au îngheţat şi ele, iar Dan privea însângerat spre mine cu o gură mai căscată ca niciodată.

Gabriel Fray începu să plângă.

M-am apropiat mai tare, lacrimile mele curse mai devreme amintindu-mi că acela era Christian pe care Gabriel îl ţinea în braţe...

Doar că atunci când m-am apropiat de cei doi, trupul începu să se transforme. Prima dată părul lui se transformă într-un val de plete brunete, iar chipul i se preschimbă total în al altcuiva. Musculatura corpului se reduse îndată la un corp mărunt, însă destul de bine construit şi el. Privind din nou spre chipul noului trup, am realizat într-un final ce se întâmplase.

-Evelyn!?

Corpul meu îngheţă de teamă şi surprindere şi fericire în acelaşi timp. Am privit în jurul meu, unde toată lumea căsca gura la scena dinaintea lor. Profitând de momentul de panică, Raquel se apropie de mine şi îmi şopti ceva rapid în ureche. În mod normal n-aş fi înţeles, însă a fost cât se putea de clar:

-Ai fost readusă prin sacrificarea unei vrăjitoare nemuritoare. Eşti în stare să omori toate gărzile de aici...!

Gabriel se ridică încet, aşa că Raquel îşi mări ritmul vorbirii:

-Trebuie doar să îţi doreşti asta, exact cum ai făcut şi cu gărzile alea, apoi strigă mortem. 

Am dat să încuviinţez, însă în secunda următoare eram trântită de perete.  Mi-am dus mâna rapid la cap, de unde o durere înfiorătoare izvora, apoi se prelingea de-al lungul măduvei spinării. Am gemut de durere, la unison cu restul celor din încăpere.

-E numai vina ta, târfă ordinară ce eşti... Ai plănuit totul... mârâi Gabriel.

-Nu ştiu despre ce vorbeşti! am ţipat la el.

Am aruncat  o privire speriată spre Raquel, care ţipa din răsputeri spre mine. Mi-am dat seama că voia să fac vraja... dar mâinile mele, erau paralizate...

-Cât de fraier mă credeţi?! Poate că mi-am pierdut o fiică, dar tot te am pe tine în subordonare! Puterea mea se extrage din a ta!

-Hai du-te dracu'!

Cel ce a spus asta era un nou venit în încăpere. Avea  o lopată lungă în mână şi alerga cu viteză spre Gabriel. Durerea din cap îmi înceţoşa privirea din nou, însă mi-era imposibil să nu-l disting pe cel pe care cu doar câteva minute în urmă îl crezusem mort. 

Christian ridică lopata înainte ca Gabriel să poată reacţiona şi l-a lovit direct în cap.

Cele trei vrăjitoare şi Ben au zburat imediat spre mine şi m-au prins de mâini. Gărzile începuseră din nou să atace, iar ţinta lor era Christian.

-E în regulă, a spus Rhinna. O facem noi pentru tine.

Apoi au striga toate trei la unison.

-Mortem!

Toate gărzile au căzut la pământ, astfel încât singurii din picioare au rămas tovarăşii mei. Familia mea... Christian.

-Riri! strigă el.

Lopata îi căzu îndată din mâini şi îngenunche înaintea mea. Vrăjitoarele mi-au dat drumul la mâini, permiţându-i lui Christian să mă ia în braţe. Am început să plângem amândoi.

-Am crezut că ai murit... Christian, ce s-a întâmplat?! 

-Shh, draga mea. Dragostea mea, eşti bine. 

Mi-am afundat chipul la pieptul lui şi am continuat să plâng acolo. Mi-a mângâiat spatele cu tandreţe. Era ca şi cum eram singuri pe planeta asta, iar în jurul nostru nu era nimic altceva decât scrum. Însă asta nu era adevărat. În jurul meu era toată familia mea, biologică şi sufletească, care plângea. Plângea de fericire. Toată lumea plângea pentru mine...

Iar în spate de tot era Evelyn, care zăcea moartă în cercul de sare. 

M-am uitat speriată în direcţia aceea, încercând să realizez ce se întâmplase. Şi  de ce?

 Voiam doar să plec. Presupun însă că aveam destul timp să înţeleg acea noapte... apoi mi-am amintit: o eternitate. Începând de acum, nu numai că eram în viaţă şi că eram vrăjitoare, dar aveam să trăiesc veşnic... 

Mi-am mai afundat odată chipul la pieptul lui Christian şi am continuat să plâng.

***

urmează: epilogul