|34|

98 4 4
                                    

       În următoarea zi se pregăteau cu toții pentru a merge la universitate. Închid ușa și pleacă cu toții spre locul unde aveau să își petreacă următoarele câteva ore. Ajunși în fața universității fiecare merge în clasa sa.

   | Din perspectiva lui Jimin |

       Profesoara de la prima ora întârzia,  așa că eu vorbeam cu Jungkook. La un moment dat vine Hoseok la noi, dar fix atunci profesoara intră în clasă, iar Hoseok se grăbește spre banca sa și ia un loc.
       - Bună dimineața, copii! salută profesoara, iar noi răspundem făcând liniște imediat după aceea.
       Ora a decurs destul de repede urmată de alte 3 ore plictisitoare. La ultima oră ne-a dat profesoara de făcut un proiect și ghici cu cine am picat în echipă? Da, ați ghicit, sau nu, în orice caz o să vă spun, am picat în echipă cu Jungkook și.... Hoseok. Când am aflat mi-a picat fața, dar a trebuit să mă abțin.

    | În curte |

       - JIMIN, JIMIN STAI! l-am auzit pe Hoseok strigându-mă din spate și alergând după mine.
        - Da, Hoseok! Ce vrei? îl întreb eu întorcându-mă și Jungkook care era cu mine oprindu-se și el.
       - Înțeleg că nu mă suporți, dar avem un proiect de făcut și nu cred că ar fi bine să ne riscăm notele la școală.
        - Tu mă mai enervezi mult? întreb eu vizibil nervos și pregătindu-mă să îi dau o palmă în orice moment.
       - Jimin, calmează-te, te rog. Înțeleg că ești supărat, dar cred că în cazul ăsta Hoseok are dreptate, nu ar trebui să ne riscăm notele.
      - Of, cum spuneți voi, vom vorbi despre proiect, spun eu lăsându-mă convins de Jungkook.
       - Perfect, acum că am lămurit asta unde o să facem proiectul? întreabă Hoseok.
       - O să te anunțam noi, spun eu și îl trag pe Jungkook după mine.
       - Bine, pa. ne strigă Hoseok din urmă.
       Nu ne mai obosim săi răspundem și continuăm să mergem spre ieșirea din universitate unde eram așteptați de Yoongi și restul grupului.
       - Cine era tipul ăla? întreabă Yoongi uitându-se la mine.
       - El e Hoseok despre care ți-am povestit, spun eu.
       - Nu pare atât de rău pecât mi-ai povestit, spune Yoongi.
       - Este, crede-mă! spun eu după care mergem cu toții spre casă.


________________________

Bună! Am revenit din nou cu această carte. Îmi pare rău că nu am postat o perioadă atât de lungă, am fost destul de stresată cu examenele, dar am terminat însfarsit și am revenit. O să încerc să postez regulat. Sper să vă placă!

 Sper să vă placă!

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
painting the sky | yoonminUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum