Hans:
Ajung în spatele ei și îi sărut umărul gol atât de fin ,atât de dulce. Îmi duc degetele dibace cu grijă spre fermoarul rochiei și îi mângâi spatele în treacăt. Tresare și își mută corpul puțin mai în dreapta, de parcă ar ajuta-o cu ceva. Mă mut și eu imediat în spatele ei și cu mâinile iscusite trag de fermoarul rochiei până la jumătatea spatelui, când aud un scâncet ca a unui copil mic ieșit din micul trup al prințesei mele. Mă pun rapid în fața ei și mă uit confuz la femeia mea.
Plânge. Cu ochii plini de lacrimi și cu buza de jos tremurând, mă privește cu frica eu devenind tot mai confuz.
-Iubito? De ce plângi?
Întreb îngrijorat, luându-i mâinile reci în palmele mele mângâindu-i-le ușor.
Tace. Doar privește în pământ și tace.
-Iubito? Răspunde! Mă pierd un pic cu firea.
Buza îi tremură mai tare amenințând să iasă un alt val de lacrimi.
- Tu poți să faci ce vrei cu mine ,iar eu nu pot să te opresc. Ești atât de puternic încât m-ai putea strivi si cu o mână, și cum aș putea eu să mă opun oricărui lucru pe care ai vrea sa mi-l faci? Și cine te-ar judeca?pentru că oficial suntem căsătoriți și poți să faci ce vrei cu mine si nu te poate opri nimeni și...și...
Abia mai reușește să respire vrând mai spună ceva, dar o întrerup fără vre-o avertizare, lipindu-mi buzele de buzele ei dulci ca și mieria. Le las să stea acolo câteva secunde iar apoi mă despart de gurița ei și îi rostesc:
-Ți-am făcut până acum ceva care să te rănească de când am intrat in camera asta?
Dă din cap în semn că nu.
- Te-am rănit în vre-un fel fără să-mi dau seama?
Neagă din nou și refuză să ma privească.
- Și atunci te mai întreb o dată: de ce plângi?
-Mi-e frică că ai putea să o faci,
îmi răspunde ea la întrebare cu vocea tremurândă.
-Înțeleg!
Spun asta și mă apropii mai mult de ea deschizându-i fermoarul rochiei până la capăt. În ochi încep să-i apară din ce în ce mai multe lacrimi,iar materialul rochiei e strâns puternic în pumnii micuței luptătoare
Îmi apropii buzele de urechea fetei și îi șoptesc suav:
- Calmează-te, nu-ți fac nimic!
Și îi sărut obrazul înainte să mă ridic și sa mă îndrept spre șifonier scoțând un tricou de-al meu.
Îl pun pe pat lângă ea .
- Trebuie să te dezbraci de rochia asta ,iubito, oricât de frumoasă ar fi.
Ai nevoie de odihnă,da? Hai să o dăm jos și sa punem tricoul ăsta pe tine ,ce zici?
Încerc să îi explic eu ca unui copil micuț.
Aprobă tăcută și își lasă brațele libere pe lângă corp. Bănuiesc că nu vrea să mă mai provoace azi și din acest motiv a acceptat, fiindu-i frică că un refuz ar putea-o costa mai mult .
Mă pun în genunchi în fața ei și îi dau jos pantofii, după care ne ridicăm amândoi în picioare. Într-un final reușesc să scap și de rochie si la naiba dacă i-aș mai pune acum tricoul pe ea la cât de bine îi stă fără. Se acopere cu brațele și așteaptă cuminte să o ajut. Hormonii mei au luat-o razna deja ,iar inima a luat-o la galop. Îi pun repede tricoul pe ea înainte să nu mai pot să mă opresc și să sar pe ea.
Îmi arunc și eu restul hainelor de pe mine,rămânând doar în boxeri și o îndemn pe frumoasa mea soție să se scufunde în așternuturile care sunt ale noastre.
După ce ne-am pus amândoi in pat,mi-am strâns soția puternic la piept și am simțit-o și pe ea cum se relaxează în brațele mele . Oricât ar încerca să se mintă pe ea si pe mine,știu că se simte bine și în siguranţă în brațele mele.
-Hans?! O aud cum șoptește.
-Hmmmm?
- Îmi fac griji pentru Sophia.
Spune ea cu jumătate de glas.
Stâng din buze și închid ochii pentru câteva secunde în încercarea de a mă calma.
-Iubito,mă gândeam și eu și nu cred că e cea mai bună idee ca Sophia să rămână aici.
Se întoarce brusc cu fața spre mine și aprinde veioza de pe noptieră parcă nevenind-ui a crede de ce, tocmai ,am spus.
Îi văd ochii tulburi de lacrimi și îi aud vocea stinsa .
-Dar mi-ai promis. Te rog ,nu o trimite înapoi. Acum mă ai pe mine,ce mai vrei? Am făcut tot ce mi-ai cerut ,doar pentru o alta minciuna de-a ta?
Strânge perna in pumn de nervi ,iar ochii îi trădează furia, dar și tristețea din suflet. Femeia asta chiar crede tot ce e mai rău despre mine,dar asta o sa se schimbe în curând. Oricât i-aș urâ sora,nu aș răni ceva ce mi-ar răni femeia.
Îi iau capul în palme și o oblig să ma privească în ochi.
-Maya,poți să mă asculți puțin?
Aprobă cu ochii bulbucați și buza tremurândă.
-Iubito,le vom cumpăra o casă. O să fie liberi.Anton o să aibă o viața plina de bucurii exact așa cum ți-ai dorit pentru el. Tu ai fost o fetiță atât de bună până acum și vreau să te răsplătesc. Mâine o să mergem împreună să le alegem o casă. Am încredere in tine că o să te comporți cum trebuie,fără încercări inutile.Da?
Îi zâmbesc și imediat sare la gâtul meu și-mi oferă cea mai strânsă îmbrățișare de până acum. O îmbrățișez și eu la rândul meu și îmi bag nasul in părul ei ,imbatandu-ma de mirosul ei dulce de care nu pot să mă satur.
-Mulțumesc!!! Vor fi atât de fericiți. O să poată să meargă peste tot. Vor vedea oameni, vor vedea marea,vor vedea chiar și parcul de distracții pe care l-am văzut adeseori la televizor.
Și mâine putem merge pe jos?Oare ne-am putea rătăci?pentru că eu niciodată nu am mai ieșit. Ba da,am ieșit când m-ai adus cu tine acasă, dar eram în mașină și nu am văzut mare lucru, dar acum o să pot vedea.Oare cum sunt oamenii?dar străzile?am auzit că e atât de frumos.
Prințesa mea era atât de entuziasmată cum nu o mai văzusem niciodată. Era ca un copil mic care vrea să cuprindă tot ceea ce nu mai întâlnise vreodată. Avea un zâmbet atât de sincer pe față, și mi-am dat seama că lucrurile cele mai mici o fac fericita,lucrurile care pentru ceilalți sunt neînsemnate.
-Iubito, o să mergem unde vrei tu și nu doar mâine, dar Calmează-te, te rog.
Râd eu de ea.
Aprobă și se cuibărește repede la pieptul meu.
După maxim un minut de liniște tresare și se întoarce iar cu fața spre mine.
-Nu am cu ce să mă îmbrac. Oare cum se îmbracă oamenii pe stradă?
Încep să râd zgomotos și mă minunez de ființa din fața mea.
-Ne gândim mâine, iubito. Acum hai la somn.
Încă cu zâmbetul până la urechi, o întorc ca spatele și o cuprind din nou.
-Nu mai pot să dorm.
O aud mormăind.
Zâmbesc și-mi cobor mâna de-a lungul picioarelor ei ,mângâindu-i-le. Îi sărut ușor gâtul și îi șoptesc la ureche.
-Am putea face altceva, dacă nu ți-e somn.
O tachinez.
Se foiește in brațele mele si se împinge cu fundul în mine, parcă provocându-ma. Îmi ia mâna și o pune înapoi cum era și mă sărută scurt pe braț.
-Mi-e somn. Noapte bună!
Zâmbesc subtil și o strâng mai mult în brațe și ne pierdem amândoi în cele mai frumoase vise.
CITEȘTI
Încătușată
Romance-Maya, dacă nu mă asculți o să fie mult mai rău. Nu ai unde să fugi iubito, zise Hans cu o voce dură, aruncându-se într-un fotoliu din încăpere și rotind cheile de la ușă pe degetul arătător. -Te urăsc, șoptește fata cu lacrimi în ochi și cu scârbă...
