O mai țin asa câteva minute și într-un final o eliberez din strânsoarea bratelor mele. Încă mă privește cu frică și mă doare, teama ei mă raneste și mă face să ma simt vinovat de toate suferințele sale.
Se îndepărtează și aleargă spre baie. Mă arunc resemnat in pat și ma gândesc la tot ce s-a întâmplat în ultimele zile.După jumătate de oră ,micuțul Anton intra în dormitor spălat și aranjat cu un ghemotoc în brațe înfășurat într-un prosop. Apare și Maya dupa câteva minute nebăgându-mă in seamă și oferindu-i toată atenția celui mic.
-Anton,ești gata? Azi vom merge la noua ta casă.
Mă ridic în picioare și merg lângă ei. Își termina de pieptănat cățelul și zice fericit:
-Sunt gata, Unchiule.
Îi spun să meargă în camera lui și să mă aștepte acolo. Face întocmai cum ii spun. Maya își grăbește și ea pașii spre ușa, însă o prind din urmă și îi blochez drumul.
-Tu stai aici ,dragoste. Ne-am înțeles?
Neagă cu o mișcare a capului și încearcă să treacă de mine. E prinsă între mine și ușa și nu încetează să se încăpățâneze.
-Vreau să merg cu ei,Hans. Lăsă-ma!
Se zbate în brațele mele și aproape izbucnește în plâns.
-Shhh,gata,iubito ,stai cuminte .
O imobilizez ,îi sărut protectiv fruntea și continui să îi vorbesc.
-Uite cum facem ,prințesă. Poți să mergi să îți iei la revedere și îți promit că o să te duc într-o zi la ei. Acum nu e momentul și nu vrei să ne supărăm din nou ,nu-i așa?
De data asta aprobă și o las să meargă să își is rămas bun. După jumătate de oră ,eram deja în drum spre noua locuință a "scumpei" mele cumnate. Am ajuns,le-am prezentat casa în grabă și m-am întors repede la iubita mea. Abia așteptam să îi simt din nou corpul lipit de corpul meu,mânuțele ei mici atingandu-ma, buzele ei șoptindu-mi numele. Luam foc doar la aceste gânduri și abia îmi inabușeam impulsul de a nu o face a mea. Voiam să o simt cu totul, aveam nevoie de ea in întregime, dar trebuia să am răbdare, chiar dacă asta ma omora puțin câte puțin.
Ajuns acasă, urc scările din câțiva pași și se trezește cu mine in spatele ei. Își piaptăna părul in fața oglinzii. Iubeam asta. De fapt iubeam orice lucru făcut de ea, chiar si cel mai mic. Îi iau peria din mână și încep să fac același mișcări circulare in părul ei . O simt încordată și nesigură de ceea ce urma să fac,încerca să ma citească și nu ii reușea, vedeam asta. Las peria din mână și o trag în brațele mele,punându-i capul pe pieptul meu și încercând să îi absorb mirosul care îmi era medicament in zilele grele.
Nu mi-as fi imaginat vreodată că omul e capabil de a duce in suflet un sentiment care uneori îl depășește chiar și pe el. Dragostea mea pentru Maya e chiar mai mare decât nepăsarea mea pentru oameni. Ar trebui să-mi pară rău pentru soarta pe care a dus-o in spate atâția ani,ar trebui să fiu furios pe oamenii din cauza cărora a ajuns aici,dar nu sunt si nu-mi pare rău. Sunt egoist și ma gândesc că poate nu aș fi cunoscut-o in alte circumstanțe. Și oare cum ar fi viața mea fără ea? Goală..ca și până acum. Și acest gând mă face cea mai egoistă persoană din lume. O vreau atât de mult încât mă doare. Și datorită acestui egoism o am acum în brațele mele. Și poate că nu-mi spune cuvintele pe care mi-aș dori să le aud, dar e aici,o simt ,ma simte și știu ca într-un final mă va iubi la fel de mult.
Se foiește in brațele mele ,ridică capul și mă privește în ochi . E mai liniștită .
- Uneori mi-e frică de tine.
Mi-o spune încet. Îi mângâi obrazul cu podul palmei și o sărut suav pe frunte.
- Uneori și mie de tine.
Recunosc și zâmbesc tâmp.
-De mine?
Ma privește uimită și parcă nu crede ce îmi iese pe gură.
-Da,de tine. Mi-e frică că o să mă părăsești și atunci toți demonii mei vor ieși la lumină. Tu ii ții sub control, iubito. Lipsa ta mă distruge.
Se uita la mine cu lacrimi în ochi,iar palmele și le așează pe umerii mei. Dă dezaprobator din cap și vorbește șoptind.
- Nu ma înțelegi, Hans.
-Ce ar trebui să înțeleg, Maya? Mi-ai promis că o să stai cuminte lângă mine,și cu prima șansă, ai încercat să fugi. Tu de ce nu încerci să mă înțelegi?
Nu-mi mai recunosc glasul. Cât de mult mă poate schimba un om și el nici măcar nu vede asta. Maya încă e orbită de ura pe care mi-o poartă de la început și nici măcar nu încearcă să vadă că aș putea să devin bărbatul pe care și-l dorește.
-Mă iubești? Mă întreabă cu ochii umezi.
Tac. Rămân surprins pentru un moment, dar într-un final îi răspund sigur pe mine.
- Mai mult decât orice.
Zâmbește timid și își încolăceste brațele în jurul gâtului meu. Mă îmbrățișează. Pentru astfel de momente mi-aș da și ani din viața. O strâng si eu în brațe atât de tare, de parcă mi-ar fi frică să nu fugă iarăși de lângă mine.
- Eu nu...dar cu toate asta nu am încercat să fug de tine.
-Ce vrei să spui ,iubito?
Îi cuprind blând obrajii si o privesc adânc în ochi.
- Cu toate că de multe ori mi-am dorit să fiu liberă, în momentul ăla în care am ieșit pe stradă, erai singura persoana care ma făcea să ma simt în siguranță. Lumea e un loc necunoscut pentru mine,Hans. Și mi-a plăcut..chiar mi-a plăcut nespus, însă daca aș fi fost singură, m-aș fi simțit pierdută. N-aș fi plecat în acel moment de lângă tine nici dacă m-ai fi alungat.
Zâmbesc la toate cuvintele pe care mi le-a spus și mă simt de parcă aș putea muta munții din loc doar la gândul că ea se simte în siguranță lângă mine. Oare vorbește serios? Oare am fost nedrept cu ea? Ma gândesc și la femeia cu care vorbea. Sunt confuz. Șirul gândurilor imi este întrerupt de îngerul din fața mea.
- Lumea mi s-a părut impresionantă. Voiam să cuprind totul și nu reușeam, iar într-un moment de neatenție te-am pierdut din vedere și m-am panicat. Eram singură și nu știam pe nimeni ,nu mă știa nimeni. Eram copilul nimănui. Am început să te caut ,să întreb oamenii de tine ,să le spun numele tău, însă nici ei nu te cunoșteau. Doamna aia cu care m-ai surprins vorbind, mă credea nebună.
Își lasă capul în jos rușinată ,iar eu mă așez pe pat și o pun încet pe genunchii mei. Aveam un zâmbet atât de mare pe față și nu îl puteam stăpâni.
-Iubito,nu-ți ascunde ochii ăștia frumoși de mine. Pedepsește-mă, dar nu așa. Îmi pare rău că n-am avut răbdarea să ascult.
Ii ridic bărbia și o oblig să ma privească , mângâindu-i chipul perfect.
-Am sentimente contradictorii ,Hans.
Ma uit confuz la ea și încerc să înțeleg,dar nu schițează nici-o emoție. Mă vede nedumerit și continuă.
- Vreau să te urăsc ca înainte, dar nu pot.
- Atunci poți să mă iubești.
-Știu, dar nu vreau.
Zâmbesc inocent și o sărut scurt pe buze.
- Atunci Lăsă-ma să te iubesc eu.
Tace pentru câteva momente ,semn că se gândește. Îi sărut mâinile ,una câte una și o privesc cu coada ochiului în așteptarea unui răspuns. Într-un final se lasă moale în brațele mele și răspunde hotărât:
- Iubește-mă frumos.
- Nici viața nu aș putea-o iubi atât de frumos cum te iubesc pe tine.
CITEȘTI
Încătușată
Romance-Maya, dacă nu mă asculți o să fie mult mai rău. Nu ai unde să fugi iubito, zise Hans cu o voce dură, aruncându-se într-un fotoliu din încăpere și rotind cheile de la ușă pe degetul arătător. -Te urăsc, șoptește fata cu lacrimi în ochi și cu scârbă...
