Maya:
Mă simt neajutorata și îmi vine să urlu de neputință. Sunt furioasă pe mine că nu pot să mă arunc asupra lui și să-l strâng de gât poate ...cu toate că mi-aș dori asta, privirea lui nu mai mai lasă rece, iar inima mea refuză să-l urască așa cum ar trebui. El nu înțelege că nu mi-aș dori să plec ,chiar nu aș face-o, însă voiam doar o oră de fericire lângă ai mei. Oare ceream prea mult ?
Și nici acum nu aș vrea să plec,nici n-aș avea unde, iar prezența lui mi-a devenit remediu, dar am decis să îi accept provocarea și să nu mă mai las călcată în picioare. Dacă el crede că mă mai poate ține ca într-o colivie ,mai ales ca sunt soția lui,vreau să îi arăt că se inseala. Nu vreau să fiu un bibelou în casă lui,vreau sa fiu femeia din viața lui și cred că acea femeie ar trebui să aibă anumite libertăți. Am fost privată de prea multe lucruri până acum, și îmi doresc să aibă încredere să mă lase să descopăr lumea.
Vorbele lui pline de aroganță nu m-au lăsat să mă arăt iarăși slabă în fața lui.
M-am ridicat de lângă ușa, mi-am șters lacrimile cu dosul palmei și m-am apropiat atât de mult de el,încât îi simțeam respirația peste buzele mele. Era rândul meu sa îi vorbesc cu o aroganță pe care nu o mai întâlnisem în comportamentul meu, și îi vorbesc acid:
-Nu uita că sunt soția ta,și trebuie să-mi respecti toate drepturile pe care le-am căpătat În momentul în care m-ai obligat să semnez.
Zâmbesc triumfător și trec pe lângă el,lovindu-i umărul cu umărul meu. Nu reușesc să fac mai mult de doi pași, ca sunt întoarsă dintr-o mișcare și lipită de pietul său. Îmi ținea strâns brațul și mă privea ca pe o pradă ușoară fără vre-o cale de scăpare din ghearele pradatatorului.
- Iubito, vad că îți știi foarte bine drepturile, dar ti-ai cam uitat obligațiile. Ce-ar fi sa ți le aduc aminte în dormitor?
Încă ținându-mi dur brațul, mă trage după el pe scări. Am început să mă sperii și nu știam cum să remediez această situație.
"Eu și gura mea mare", îmi spuneam în gând. Nu puteam să tac și să merg cuminte în cameră până se calma fiara?
Am început imediat să bat în retragere și mă opuneam, nu voiam să merg cu el. Văzând că nu vreau să fac nimic din ce îmi spune, m-a luat forțat în brațe ,m-a strâns la piept și a urcat în dormitor.
Încă nu eram pregătită pentru următorul pas,dar cât puteam să-l mai amân? Știam că într-un final mă va face a lui cu voia sau fără voia mea. Și de data asta am ales să mă las pradă bratelor lui,căci mi-am dat seama că nu aveam vre-o scăpare din această viață alături de el. Nu mai avea rost să mă opun, când cu această respingere îl atrageam mai mult. Am încetat să mă mai zbat și m-am lăsat moale în brațele sale. A mai slăbit strânsoarea ,dar încă mă ținea posesiv la piep. Îmi plăcea, într-o oarecare măsură, aceasta apropiere. Mă simțeam protejată și în siguranță sub aceste brațe puternice. Voiam să mă conving pe mine că el nu are cum să-mi facă rău. Încă îmi era frică, pentru că știam ce urmează . Mă rugam în gând să revină înapoi acel bărbat tandru și iubitor de ieri,și să dispară bestia care m-a adus sus acum câteva minute. Ochii lui încă fierbeau de furie, iar ăsta nu era un lucru bun pentru mine. Oare ce avea să-mi facă? Oare avea să-mi fure inocența într-un mod brutal? Oare avea să se răzbune acum pentru tot ceea ce făcusem în tot acest timp?
Atâtea gânduri aveam, însă stăteam cuminte ca un copil vinovat care aștepta să-și primească pedeapsa.
M-a aruncat pe pat și si-a dat jos tricoul ,în grabă. Se uita la mine și aștepta să-l resping, se apropia încet, parcă dându-mi timp sa reacționez în vre-un fel...eu doar îl priveam cu ochii de căprioară rănită și îmi așteptam sentința. S-a apropiat mai mult și s-a întins peste mine in pat. S-a uitat lung la buzele mele și a început să mă sărute în colțul gurii, abia gâdilându-mi pielia. Cu mâna dreaptă îmi dădea șuvițele de păr după ureche,iar cu cealaltă îmi mângâia talia pe sub tricou. Atingerea lui nu mi se mai părea dezgustătoare, ci din contra ,îmi plăcea. Mă uram pe mine, pentru că nu-l uram pe el. Îmi era ciudă că nu vreau să se oprească. Îmi săruta ochii,nasul,obrajii, îmi mângâia și îmi răsfata corpul așa cum știa el mai bine, și o facea perfect. M-a mai privit o dată și s-a năpustit asupra buzelor mele. Mă săruta și eu îi răspundeam ,mă atingea și se simțea minunat, însă eu nu voiam să-l iubesc, nu trebuia s-o fac,pentru că el era călăul meu, iar eu eram încătușată.
Lacrimile au început să-mi năvălescă la vale,iar buzele să-mi tremure în sărut. În minte îmi veneau acele momente când eram îngrozită de el,și cu toate că acum îmi plăcea ce îmi face, rațiunea își făcea apariția în acel moment. Îl voiam ,dar și nu-l voiam. Nu mă intelegam nici eu, însă conștiința îmi zicea că nu trebuie să-l vreau.
Când a simțit că plâng, s-a desprins din sărut și m-a privit îndurerat. M-a sărutat prelung pe frunte și cu palmele îmi ștergea câteva lacrimi.
-Iartă-ma,iubito. Sunt un prost. Nu voiam să-ți fac nimic, doar voiam să văd până unde ajungi cu aceasta încăpățânare de a-mi tine piept. De ce nu m-ai dat la o parte și nu ziceai nimic?
- Oare te-ai fi oprit?
S-a ridicat de pe mine și s-a retras pe colțul patului. Am început să plâng mai tare,și nu știam nici eu de ce. Plângeam că să mă descarc și nimic mai mult,plângeam fără a avea un motiv anume, ci din toate motivele.
A venit înapoi lângă mine și m-a luat în brațe, strângându-ma la piept. Ne legănam în același ritm și încerca să ma liniștească cumva.
-Shhh,gata,iubito,nu mai plânge. Nu ti-am făcut nimic. Atât de mizerabile ți se par atingerile mele?
Mă privea trist și cu un zâmbet în colțul gurii, care era menit sa-i ascundă dezamăgirea de pe chip,dar care eșuase.
L-am îmbrățișat și eu într-un final,și am dat negativ din cap.
-Nu!
-Și atunci de ce plângi atât de tare, dragoste?
Un plânset m-a năpădit din nou ,și mi-am băgat capul în scobitura gâtului său. Am stat asa câteva secunde, m-am tras un pic înapoi cât să-l pot privi și i-am răspuns la întrebare cu un glas sugrumat.
-Pentru că a început să-mi placă.
Era uimit și îmi analiza chipul de parcă voia să vadă dacă am vorbit chiar eu. Nu zicea nimic și nici nu-mi doream sa zica nimic. Deja mă simțeam penibil.
A început să zâmbească, un zâmbet cald,sincer, viu. Mi-a luat capul în palmele sale și mai apoi m-a tras într-o îmbrățișare atât de strânsă, încât îmi lua aerul. Era fericit,așa îl simțeam. Am stat asa minute în șir: el ținându-ma în brațe și mângâindu-mi părul, eu lăsându-mi capul pe pieptul său, dându-i voie să mă iubească.
Într-un târziu, ne-am despărțit din îmbrățișare și mi-a șoptit la ureche, încă cu zâmbetul pe buze:
-Îmbrăca-te!
-Unde mergem?
-Oriunde îți dorești,iubito,chiar și la capătul lumii.
CITEȘTI
Încătușată
Romansa-Maya, dacă nu mă asculți o să fie mult mai rău. Nu ai unde să fugi iubito, zise Hans cu o voce dură, aruncându-se într-un fotoliu din încăpere și rotind cheile de la ușă pe degetul arătător. -Te urăsc, șoptește fata cu lacrimi în ochi și cu scârbă...
