Maya:
Alerg cu picioarele goale printre copacii ce-mi lasă răni adânci pe piele .Trebuie să rezist, dacă vreau sa-mi salvez sora din mâinile călăilor.
Mă dor picioarele și nu-mi mai simt corpul. Cred că au trecut deja câteva ore de când alerg ca o nebună spre necunoscut cu speranța că ne vom căpăta libertatea pe care n-am avut-o niciodată. Lacrimile imi curg șiroaie fără sa-mi dau seama, iar inima imi bate cu putere de frică să nu ajung din nou în mâna lor,deși sunt conștientă că el e pe urmele mele în acest moment. Pașii repezi mă poartă prin padurea deasă care mi se pare a fi un labirint.
Din departe aud un glas dur strigându-mi numele cu o nervozitate ieșită din comun. Îngheț . Lacrimile încep sa-mi cadă necontenit, iar pașii imi devin din ce in ce mai panicați. Sunt pierdută .Cu ultimele puteri incerc să mă cațăr într-un copac, dar eșuez într-un mod patetic,căzând pe pământul tare și rece, asemeni sufletului lui. Mă dau bătută , căci corpul nu-mi mai răspunde la nici-o rugăminte, și-mi aștept sfârșitul care imi era aproape, la câțiva pași depărtare. Îl simt cum se apropie de mine și îmi mângâie părul,dar într-un mod posesiv. Mă ia in brațe și mă lipește de pieptul său aproape inconștiență, și-mi șoptește cu un ton grav:
-Tocmai ți-ai semnat sentința în infern, iubito.
CITEȘTI
Încătușată
Romansa-Maya, dacă nu mă asculți o să fie mult mai rău. Nu ai unde să fugi iubito, zise Hans cu o voce dură, aruncându-se într-un fotoliu din încăpere și rotind cheile de la ușă pe degetul arătător. -Te urăsc, șoptește fata cu lacrimi în ochi și cu scârbă...
