6.

21 3 0
                                        

Au trecut 2 săptămâni de la acel incident

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.


Au trecut 2 săptămâni de la acel incident. Pot spune ca lucrurile au revenit la normal cât de cât.
Seungwoo a început sa fie mai lipicios cu noi mai rău decât de obicei, iar atunci când îl întrebam ce se petrece cu el spune ca ne iubește.
Mi-am dat seama încă de la început ca face asta doar ca sa uit acel incident, dar eu trecusem de mult peste cele întâmplate.
Stăteam pe unul dintre scaunele din foișor și m-a uitam spre pădurea ce prinsese o culoare monotona de galben și care rămăsese doar cu ceteva frunze lipite de crengile copacilor, celelalte formând acum un covor asezat peste pământul umed. Chiar dacă este sfârșitul lui Octombrie și chiar dacă vântul este prezent, temperatura este destul de acceptabila.
Tineam in mâini cana de cafea care reușea sa m-a mai încălzească puțin. Am oftat la gândul ca in mai puțin de 2 luni, zăpada își va face apariția.
Asteptam ca ceilalți sa se întoarcă de la nesuferitul ăla de consiliu regal care m-a distrugea încet mintal.
Simnt doua brațe care se încolăcea in jurul meu și zâmbesc.
-Nu mai speriat. ii spun și îmi așez mâinile peste ale lui.
Subin-Măcar am încercat. spune cu o voce răgușită care îmi provoca fiori pe sirea spinării.
M-a ridic in picioare și vreau sa m-a întorc cu fata la el, dar m-a întoarce imediat, spatele meu fiind acum lipit de pieptul sau, mainile lui fiind așezate pe talia mea. Își aseaza capul pe umărul meu și oftează.
-S-a întâmplat ceva la ședința? îl intrb și îmi întorc puțin capul cât sa îl pot vedea cât de cât.
Subin-Consiliul i-a dat dreptul prefăcutei sa se căsătorească cu cine vrea și sa iasă sau aduce pe cine vrea in palat.
-Seungwoo a fost de acord cu asta?
Subin-Nu a vrut la început, dar a fost obligat de consiliu sa o facă. Cum de ești asa calma in privința asta? întreabă și m-a trage mai aproape de el.
-Era de aștept ca o sa se întâmple una ca asta. Tipii aia vor doar sa trice echilibrul pe aici.
Subin-Bine zis. Chiar vreau sa fie adevarata chestia aia. spune și îmi plasează un sărut pe gât.
Sejun-Ce chestie? își face apariția lângă noi.
-Ca Seungwoo nu o va lasă chiar sa face ceea ce vrea ea. il mint și m-a uit la el.
Sejun-Și eu vreau la fel. Acum ar trebui sa plecam.
-De ce? îl întreb și m-a desprind din brațele lui Subin.
Hanse-Trebuie sa facem pe escortele regale și sa ii aducem prietenele enervantei. spune in timp ce își da ochii peste cap.
-Yey. spun sarcastica și îmi dau ochii peste cap. Pot sa le bat dacă sunt la fel de enervante? întreb și îmi surâde aceasta idee.
Hanse-As vrea același lucru, dar nu putem sa facem asta.
-Păcat.
Hanse-De acord, soro. spune și batem pumnul zâmbind.
Imi întorc capul spre ceilalți și văd ca se uita suprinși la noi.
-Ce ați pățit? întreb și pornesc spre garaj cu restul in spatele meu.
Byungchan-Voi doi... Voi doi vati înțeles bine pentru prima data. spune uimit.
Hanse-Ne-am înțeles încă de la început, numai ca ne place sa ne contrazicem.
-Exact. Apropo, de unde trebuie sa le luam și câte sunt? întreb și vreau sa m-a urc in mașina.
Heochan-Răul Han și sunt 3.
M-a opresc ai m-a uit la el.
-Atunci iau motorul. Pa. zic repede și m-a urc pe motocicleta mea punându-și casca.
Subin&Hanse-Și eu fac la fel.
Seungsik-Ya. Ce credeți ca faceți voi 3?! Mașina e destul de mare.
Subin-Scuze, hyung. Dar zic pas.
Nu ii mai ascult și plec prima spre Răul Han. In urma mea, i-am văzut pe Subin și Hanse, dar și mașina in care se aflau ceilalți. Sper doar sa fiie la fel de okay și când vom ajunge acasă, nu de alta dar chiar le-aș rupe parul dacă le-ar face ceva.
Eram deja de 10 minute aici, dar ele nici măcar nu s-au chinuit sa ajungă la timp.
-Pot sa plec? întreb plictisita.
Seungsik-Nu.
-Ești rău.
...-Ne scuzați de întârziere dar am avut ceva de rezolvat mai întâi. se aude o voce pițigăiată de fata.
M-a uit in spate și le văd venind zâmbitoare. Erau îmbrăcate destul de drăguț și cocoțate pe niște tocuri înalte.
...-Sper ca nu ați așteptat mult. spune cea cu parul scurt și negru.
Sejun-Suntem de 10 minute aici.
...-Ne scuzați. spune același fata. Eu sunt Lisa. spune zâmbind și întinde mâna spre Sejun dar e ignorata.
Sejun-Sejun. spune sec.
...-Eu sunt Jennie. spune cea cu parul lung si blond.
...-Iar eu sunt Jisoo.
In timp ce ele încercau sa vorbească cu băieții, eu o analizat pe acea Jennie care mi se părea cunoscuta. Semăna cu fata care m-a salvat atunci când eram mică. Nu are cum sa fie ea, e doar o ușoară asemănătoare între cele 2.
Lisa-Ești drăguța. Cum te cheamă? spun zâmbind.
-Yoohyeon și mersi. Pot spune același lucru și despre voi. spun forțându-m-a sa zâmbesc.
Hanse-Vreau acasă. se vaieta și se urca pe motorul sau. Ne vedem acasă. spune și pleacă.
-Iar eu cred ca o sa ii urmez exemplul lui Hanse. Spuneți-i lui Seungwoo ca ajung pana la cina. m-am urcat pe motor și am vrut sa imi pun casca, dar Subin se pune in fata mea.
Subin-Unde pleci? întreabă și începe sa m-a analizeze.
-M-a duc la fete. Am dreptul sa le vizitez când vreau fără a da prea multe explicații.
Subin-Ai grija ce faci și sa le saluți din partea mea. se apleacă și îmi da un sărut pe frunte.
-Așa o sa fac. PA. tip și îmi pun casca plecând.
Am vrut prima data sa merg la ele acasă, dar mi-am adus aminte ca azi e miercuri și sunt șanse de 100% ca ele sa fie la atelier. Măresc viteza, și in câteva minute ajung in fata atelierului.
Le-am recunoscut mașina semn ca încă sunt aici și am procedat corect.
Intru fără sa spun nimic și le văd agitanduse prin încăpere. Nici una nu mi-a observat prezenta. Îmi vine o idee și zâmbesc la acest gând. Ma asez pe pasa de metal pe care erau așezate tot felul de ace, foarfeca, schite și rămășițele de materiale și lovesc cu pumnul in el provocând gălăgie. Ma uitam la ele cum erau speriate și se uita spre sursa gălăgiei.
Jiu-De cât timp stați acolo? ma întreabă și sea seara pe unul dintre scaune.
-Cam de 5 minute.
Dami-Și de ce nu ai spus nimic?
-V-am văzut agitanduva și am zis sa va sperii. spun și ma strâmb la ea.
Siyeon-Ești așa un copil câteodată. vine și se aseaza lângă mine.
Îmi pun capul pe umărul ei și închid ochii.
-Ce mai e nou? spun încă cu ochii închiși.
Sua-Mai nimic nou. Plictiseala mai mult. La tine?
-Am fost exasperata din toate părțile. A trebuit sa "patrulez" prin jurul Capacului Vieții și in rest mai mult mi-am făcut nervi din cauza prefacutei.
Jiu-"Prefăcuta"?! Cine e? întreabă curioasa.
-Rosé așa zisa fiica a lui Seungwoo.
Handong-Cum așa?! Ce tia făcut și cum de o numești așa?
-Tipa e prefăcută. Atunci când e Seungwoo prin preajma se parta frumos și zâmbește, iar când nu e el ar fi in stare sa ne omoare. Plus ca nu sunt singura care ii spune așa. Și ceilalți o fac. Iar azi a trebuit sa facem pe escortele regale ca sa ii aducem prietenele pentru ca consiliu i-a dat cale libere sa aducă pe cine vrea, sa plece și sa se căsătorească cu cine vrea.
Dami-Tipa e o scorpie adevarata. Ma mir cum de nu ai bătut-o încă. zice și rade.
-Am vrut de câteva ori sa fac asta. Pana la ce ora stați aici? spun dandana jos de pe masa și încep sa ma plimb printre manechinele și umerașele pline cu haine.
Gahyeon-Pana la 10.
-Așa târziu?! intreb mirata și ma opresc in fata unei rochii care îmi plăcea. E chiar drăguța și pe stilul meu. spun și zâmbesc.
Siyeon-O sa razi dar rochia asta chiar e făcută pentru tine. Defapt am făcut un set de rochii asemănătoare care sunt pe stilul fiecăreia. Totuși sunt făcute pentru un eveniment important.
-Cum ar fi? ma întorc și ma uit la ea.
Siyeon-Poate o nunta sau un botez! Ceva de genul. zice și zâmbește cu subînțeles.
-Noroc sa găsești un asemenea eveniment la care sa fim invitate.
Handong-Dar pote ca in scurt timp ne vei chema la nunta ta.
-Buna gluma. Nu o sa vedeți de la mine prea curând vreo nunta sau vreun copil. spun și ma asej din nou pe masa.
Gahyeon-Dar de ce? Tu și Subin sunteți împreuna de mai bine de 50 de ani. Nu crezi ca ar fi timpul?
-Nu. Nu sunt pregătită pentru așa ceva. Plus ca am o eternitate in fata ca sa fac asta.
Jiu-O sa fii ultima care se căsătorește.
Sua-Îți respectam decizia și ai dreptate. Dar vrem sa fim primele care afla.
-Normal. Doar sunteți singurele și unicele mele prietenele. spun și le trimit pupici in aer, începând sa rad mai apoi.
Timpul a trecut destul de repede, iar soarele deja era apus și timpul sa plec înapoi acasă a sosit.
Handong-Ai grija pe drum.
Jiu-Sa nu te bati cu nimeni.
Dami-Sa o bati pe scorpie dacă se atinge de tine sau pe prietenele ei. spune și primește in schimb priviri urate din partea celorlalte.
-Bine. Am înțeles ideile. Și îmi plec cum gândești, Dami. Acum trebuie sa plec. Pa.
Îmi pun casca pe cap și plec. Străzile erau luminate frumos, iar stelele de pe cer compensa imaginea frumoasa a orașului noaptea.
Intru in sala unde se servește masa și ma asej pe locul meu. Rămân surprinsă când văd ca pe partea cealaltă se aflau cele 4 fete.
Seungwoo-Ai venit la timp. sparge liniștea dintre noi.
-Ce pot sa zic, îmi place sa ma țin de cuvânt. Plus C aici e foame. spun și iau o bucata de friptura și farfurie.
Hanse-Și mie la fel.
Byungchan-Seungwoo, cred ca vine sfârșitul lumii. O sa murim! zice "panicat" și rade.
Seungwoo-De ce zici asta? întreabă amuzat.
Byungchan-Pentru ca ăștia doi s-au înțeles toată ziua. spune arătând spre mine și Hanse și arunca cu un șervețel in noi.
-YA. strig la el și rad alături de ceilalți.
Îmi întorc capul și văd ca cele 4 încrezută nu schițează nici o expresie și continua sa mănânce.

𝕄𝕒𝕪𝕕𝕒𝕪 | 𝕧𝕠𝕝𝕦𝕞𝕖 𝕀Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum