𝕄𝕒𝕪𝕕𝕒𝕪 | 𝕧𝕠𝕝𝕦𝕞𝕖 𝕀

3.

Îmi tineam capul in palme, ignorând discuțiile din jurul meu, cu ochii aproape închiși.
Deși seara trecută Subin a dormit cu mine, nu am putut sa dorm prea mult din cauza zgomotelor de pe hol.
Aud cum cineva da cu pumnul in masa, iar acest lucru m-a face sa îmi deschid ochii și sa îmi ridic capul.
-Ce e?! întreb și m-a uit in ochii persoanei care mai avea puțin și m-a lua la bătaie din cauza ca nu sunt atenta.
Seungwoo-Vorbeam ceva important de data asta, iar tu nu erai atenta!
-Scuze. Poți sa repeți? Te rog!
Seungwoo-Bine. Dar după vreau un argument excepțional in care sa îmi explici motivul pentru care nu ești atenta și mai ai puțin și adormi. se uita in ochii mei atat de pătrunzător încât parca ar vrea sa îmi spună ceva. Cum spuneam, azi de dimineața am fost informat ca Padurea Sorrow a fost incendiată, iar voi va trebui sa mergeți sa verificați dacă exista răniți și sa întrebați localnicii dacă au văzut ceva sau dacă exista răniți.
Hanse-Stai puțin. Pădurea Sorrow?! Cea care protejează Copacul Vieții?
Byungchan-Da, Hanse. Aceea.
Seungwoo-Okay. Acum vreau sa aud motivul.
-Am crezut ca ai uitat. spun și m-a rezem de spătarul scaunului.
Seungsik-Cumva ai fost ocupată noaptea trecut cu Subin și de aceea ești obosita? întreabă iar un rânjet imens i se tipărește pe fata.
-STAI CE? YA. Te credeam altfel, idiotule. Nu, nu s-a întâmplat nimic între noi. strig la el și ii dau un pumn in umăr.
Subin-Momentan.
-Tu cu cine ții? îmi întorc capul spre el și îl văd cum îmi evita privirea. In fine. Aseară tot am auzit urme de pași in fata ușii mele. Nu știu cât era ceasul dar știu ca s-au auzit de câteva ori de parca ar caută ceva sau pe cineva, iar de fiecare data se opreau in fata camerei mele pentru câteva minute bune.
Sejun-Poate o fi fost una dintre menajere. Dar nu știu ce caută prin palat la ora aia sau in fata camerei tale.
Seungwoo-Voi întreba personalul cât timp veți lipsi voi. Așa ca stai fără griji. Cât timp ești cu unul dintre noi nu vei păți nimic.
-Știu asta.
Hanse-Ar fi cazul sa plecam și sa inspectam, nu credeți? se ridica și pleacă.
-Asteaptane și pe noi, idiotule. strig in urma lui și alergam spre el.
Hanse-Nu m-a mai face "idiot", idioato.
-Ha. spun și m-a strâmb la el.
Heochan-Sunteți chiar niște copii.
Seungsik-In fine. Cu ce mergem pana acolo? întreabă gând ajungem in garaj.
Byungchan-Este un drum de aproape o ora.
M-a duc la motocicleta mea si m-a urc pe ea.
-YA. Nu știu de voi dar eu știu cu ce voi merge. spun și zâmbesc.
Byungchan-Buna idee. se urca la rândul lui pe motocicleta sa. Ți-a mai spus cineva ca ești o ciudata pasionata de viteza?
-Voi și prietenele mele moi tot timpul.
Seungsik-E bine de știut. Atunci mergem toți cu motocicletele.
Îmi pun casca și pornesc motorul, ieșind din garaj. Am plecat prima lasându-i pe ceilalți in urma. Dintr-o data îl văd pe Hanse cum trece cu viteza pe lângă mine și măresc la rândul meu viteza reușind sa îl întrec. Copilul asta mereu vrea sa se întreacă cu mine când vine vorba de condusul cu viteza. Dacă stau bine sa m-a gândesc, toturor ne place sa formam tot felul de competiții între noi, care sunt făcute doar ca sa ne distram.
Oamenii ăștia sunt niște persoane pe care ai vrea sa le ai tot restul vieții lângă tine doar ca sa nu te plictisești.
După minute bune de condus și întreceri, am ajuns in sfârșit in sătucul mic ce se afla lângă fosta pădure proeminentă și deasa.
-Locul asta arată atât de deprimant acum. spun și privesc tulpinile foștilor copaci care acum erau carbonizati și pe punctul de a cădea.
In vâre se putea vedea situată unui singur copac câte încă se mai afla in picioare și posibil intact.
Subin-Un loc atât de frumos, acum a ajuns doar o amintire.
-Eu și Subin mergem sa vedem in ce stare se afla Copacul Vieții, iar voi mergeți sa căutați și sa întrebați localnicii. Pa.
Îl iau pe Subin de mâna și începem sa alergam cât timp ceilalți procesau ceea ce le-am zis, reușind sa ajung destul de departe de ei.
Sejun-YA. ESTI REA! îl aud cum tipa in urma noastră.
-ȘTIU. NU E UN LUCRU NOU SA MI SE SPUNĂ ASTA. m-a opresc in loc și tip înapoi la el.
M-a întorc cu spatele spre ei și continui sa merg, ignorând strigătele de protest ale lui Sejun.
Subin-Îmi place când m-a ții de mâna.
-Și mie îmi place.
Mergeam unul lângă altul ținându-ne de mâna fără a spune ceva și câteodată zâmbind.
Ne oprim in fata copacului și rămânem surprinși de faptul ca nu a pățit nimic.
Îl analizam cu privirea din toate direcțiile pana când privirea mea a căzut pe imensa scorbura ce m-a tentat sa m-a apropii de ea.
Am făcut câțiva pași dar Subin m-a prins de mâna și m-a aprit.
Subin-Poate sa fie periculos.
-E ceva înăuntru. îl ignor și îmi retrag mâna din strânsoarea sa.
Îmi fac curaj și intru in scorbura. Peste tot erau aruncate flori uscate și lumânări arse. Mirosul de fum dar și de lavanda fiind ușor prezente in aer. Lângă o mică măsuță de lemn care era de asemenea plină cu lumânări și alte flori uscate și unele încă vii, se afla o poza arsa. O ridic și încep sa o analizez.
Îmi deschid ochii uimita, iar mâna începe sa îmi tremure când văd cine se afla in acea poza.
Subin-Ce s-a întâmplat? vine îngrijorat lângă mine.
Nu ii răspund și ii întind poza.
Subin-Sunt Seungwoo, Seungsik și Sejun.
-Exact. Este poza lor de familie. Iar părțile in care se afla ele sunt arse.
Întorc poza pe spatele și observ ca era scrisă și desenata pe spate.
-"Actuala prințesa nu este cea adevarata."
Subin-Ce vrea sa însemne asta?
-Ca sunt șanse ca Rosé sa ii fi mințit pe toți.
Subin-Trebuie sa îi anunțam pe Seungwoo și pe băieți.
-Nu. Încă nu e momentul potrivit. Ai uitat ce am zis ieri? E prea fericit momentan și chiar nu vreau sa îl văd iar supărat și îngândurat. Iar băieții nu trebuie sa afla deasemenea.
Subin-Bine. Acum hai sa plecam și sa ii căutam pe ceilalți, locul asta m-a sperie deja.
-Ai dreptate.
Ne îndepărtăm de copac și pornim înapoi spre sat. Când ne apropiem puteam auzii țipete și sunetul asurzitor al unui pistol descărcat. Fugim pana când ajungem la grămada de oamenii care erau strânși in cerc. Printre ei i-am putut observa pe băieții fiind in mijloc și pe Seungsik stand jos și ținându-se de piciorul drept.
Îmi fac loc printre ei și alerg lângă băieți așezându-m-a in fata lor, nu înainte de a-mi scoate din par acul de par și al transforma într-un bat bo pentru apărare. La vederea mea, oamenii se sperie și se dau câțiva
-Ce se petrece aici? ii întreb și m-a uit la ei cu coada ochiului.
Byungchan-Acești oameni cred ca am venit aici sa le facem rău, iar de aceea ne-au atacat.
...-Asta pentru ca doamnele ce au venit aseară la Copacul Vieții au dat foc pădurii și ne-au atacat. spune o doamna in vârstă.
-Doamne?! spun încet.
Hanse-Noi nu am face niciodată asta. Suntem trimiși sa va ajutam in cazul in care sunteți răniți.
-Puteți avea încredere in nou.
...-Nu vom avea încredere in niște străini.
Băieții continuau sa vorbească cu localnicii pentru ai calma.
Îmi întorc capul spre Seungsik care stătea întins pe jos și chinuindu-se sa oprească sângerarea.
Arunc batul din mâna și m-a așez jos lângă el. Ii îndepărteze mâinile de pe rana și încep sa o analizez.
-Cum te simți? spun și apăs ușor pe rana deschisă.
Seungsik-Doare foarte tare. isi strânge ochii de durere și își lasă capul pe spate.
-Se pare ca glonțul a reușit sa treacă prin mușchi și sa ajungă aproape de os. Ai încredere in mine pentru ceea ce vreau sa fac in clipa asta? îl întreb și m-a uit in ochii lui.
Seungsik-Normal ca am încredere, iar atât timp cât o sa fii tu cea care m-a ajuta voi rezista.
Îmi scot cerceii pentru ca sunt destul de lungi și subțiri, iar lucrul asta m-a poate ajuta sa scot glonțul.
-O sa doar puțin.
Introduc cerceii, pe care ii țineam ca pe un ser de bețișoare pentru mâncat, in rană și reușesc sa prind glonțul. Cu ușurintă și multă grija reușesc sa scot glonțul fără a cauza alte răni sau dureri. Îmi pun palma peste rana și îmi închid ochii începând sa îmi canalizez puterea pentru a vindeca rana. Îmi deschid ușor ochii și văd lumina albastra ce ieșea din mâna mea vindecând rana. Îmi îndepărteze ușor mâna și pot auzi sunetele de uimire scoase de oamenii ce ne priveau.
-Sper ca nu te-a durut.
Seungsik-Nu prea am simțit. Mersi. Sincer chiar as fi vrut ca tu sa fii sora noastră, măcar tu te porți frumos cu noi. spune și se ridica de jos, ajutându-m-a sa m-a ridic la rândul meu.
Inima mea a încetat sa bată pentru o secunda când a auzit acele cuvinte.
-Mereu v-aș ajuta. Indiferent de situație. ii zâmbesc.
...-Sunt niște monștrii. Nu ii credeți. spune un domn îmbrăcat in costum. Oricine va trimis, puteți s ai Spune-ți ca suntem bine acum și ca nu avem nevoie de ajutorul vostru.
...-Cine sunteți și cine va trimis?
Sejun-Am fost trimiși de regele Seungwoo. Eu sunt unul dintre prinți, iar el e fratele meu. spune și arată spre Seungsik.
Subin-Iar noi suntem șefii gărzii regale.
Pe fata oamenilor se instalează frica, iar ceva îmi spune ca trebuie s aplecam cât mai repede de aici.
-Haideți mai bine sa plecam. Am un sentiment nu tocmai bun legat de ceea ce se va întâmpla dacă mai stam aici mult timp. m-a aplec și iau batul de jos transformându-l înapoi in ac pentru par.
Hanse-Ai dreptate.
Ne urcam pe motociclete și fără a ne uita încă o data in spate pornim spre palat.
Ne aflam de câteva minute buna in sala consiliului fără a spune ceva.
-Oamenii aceea sunt rai. Nu pot sa cred ca un asemenea lucru important e lăsat in grija lor. spun pentru prima data ceva de când am ajuns înapoi.
Seungwoo-Pana la urma nu mi-ați spus ce s-a întâmplat.
Subin-In primul rând, copacul nu are nimic. Iar in al doilea rând, localnicii au crezut ca le vom face rău așa ca l-au împușcat pe Seungsik, iar Yoohyeon l-a vindecat.
Hanse-Singurul lucru pe care au vrut sa îl spună a fost acela ca doua doamne au venit la copac și tot ele au dat foc pădurii, atacând satul mai apoi.
Seungwoo-E bine măcar ca sunteți cu toții bine. Nu știu ce m-aș face fără voi.
-Aw. Asta a fost chiar drăguț. Nici eu nu știu ce m-aș face fără voi, idioților.