Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
...
Deschid ușor ochii și observ ca eram întinsa pe jos. Ma uit speriata in toate direcțiile dar tot ce observ este doar un câmp cu lavanda, eram într-un loc pustiu. Simnt dureri îngrozitoare in zona pieptului, iar lacrimile nu au încetat sa apăra. Ma ridic cu greu de jos și încep sa merg spre nicăieri. Deasupra mea trece o pasare phoenix, in clipa aceea îmi dau seama ca eu chiar am murit, dar am reușit sa îl salvez pe Subin și știu ca in acest moment fetele încearcă sa ma salveze. Nu mai stau pe gânduri și încep sa merg in direcția in care a zburat pasarea phoenix pentru ca era calea buna ce putea sa ma ducă la Copacul Vieții care era acum singura soluție de a reușit sa ma reîntorc in viața. Acum mult timp, când stăteam mai mult cu fetele, mereu vorbeam despre lucrurile spirituale și reînviere. Jiu mi-a spus ca animalul meu spiritual și cel care ma va proteja este pasarea phoenix. Pentru prima data in atâția ani simțeam teama. Teama ca nu as reuși sa ma reîntorc. Tot corpul îmi tremura și nu puteam sa fac altceva decât sa merg și ocazional sa ma dau drumul lacrimilor. Mergeam deja de câteva minute sau poate ore bune. Stăteam împietrită și ma uitam in zare. Pente tot erau numai copaci arsi și uscați, ce mai rămăsese din eri erau doar trunchiul și câteva crengi și ruinele unui palat. Piedestalele erau căzute pe jos, distruse și pline de praf. Am putut observa Copacul Vieții fiind in spatele ruinelor. Prind rochia in mâini și o ridic puțin in sus pentru a nu ma împiedica și încep sa alerg spre copac. Ma opresc in loc când ajung aproape de el. Privirea mea se fixează pe micuțul piedestal pe care era asezat un diamant ce strălucea. Ma apropii și rămân socata când văd doua poze așezate lângă, așezate cu fata in jos. Cu mâinile tremurânde și teama o ridic pe prima și observ ca e una din pozele pe care le făcusem acum mult timp cu fetele. O ridic și pe cealaltă și rămân blocată. Era poza de familie a băieților, doar ca acum era completa. Acum lângă Seoungwoo stătea zâmbind Handong, iar între Sejun și Seungsik, acea micuța fata eram chiar eu. Deci toate acele vise și cele întâmplate chiar au fost adevărate. In fata ochilor puteam sa văd toate amintirile și evenimentele uitate și cele trăite pana acum care se derulau foarte rapid. Diamantul începe sa strălucească mai tare. Am vrut sa îl iau in mâna, dar in clipa aceea se spart, iar vântul a început sa bată. Sunetul ascuțit produs de pasarea phoenix ce apăruse din senin deasupra copacului, ma făcut sa îmi pun mâinile la urechi și scăpând din mâna cele doua poze. Am putut vedea cum se îndreaptă cu viteza spre mine, iar intr-o secunda trece prin mine. Ma prăbușesc la pământ, fiind in genunchi și simteam cum tot corpul meu trece printre niște dureri groaznice ca și cum ar fi ars. Încep sa tip de durere și ma strâng in pumni materialul rochiei. O amețeala teribila ma cuprinde, in scurt timp o stare de somn aparand, iar privirea incetosanduse. Pana la urma, poate chiar ar trebui sa mor. Au fost atâtea dați in care am reușit sa supraviețuiesc, iar asta ar fi ultima data. Ultimul lucru pe care îl mai simt este contactul spatelui și capului meu cum se lovesc de pământ, iar totul din jurul meu devine negru...
