The art of domination ~🔞

𝕷𝖚𝖘𝖙

Sunt Jolly. Am 22 de ani și câteva luni, însă inima mea este cu mult mai tânără decât această vârstă. Am să încep prin a povesti niște bucățele din trecutul meu pentru a vă putea familiariza și voi cât mai repede cu persoana mea. Știți deja că fiecare capitol din această "carte" sau "serie" sau cum vreți voi să o numiți... este independent, ceea ce înseamnă că voi exista doar în acest capitol. Este unica mea șansă să mi fac cunoscută povestea de dragoste , doar acum pot ieși la lumină. Bine.. De unde să încep?

Voi folosi imaginea Asiei Argento din High School DxD. Mă reprezintă cel mai bine din punct de vedere fizic. Blondă, ochii verzi, firavă, inocentă la prima vedere. Am fost învățată de mică să iubesc, să iert și să stau în banca mea. Am fost învățată de mică să mă feresc de băieți, că e rușinos să ies chiar și la un suc cu ei, întrucât lumea m ar eticheta drept "o fată ușoară, deloc cu mintea la învățat" . Mi am petrecut copilăria stând între pereții casei sau în curte, privind doar printre garduri la cei de pe stradă. Am fost la școală, dar nu aveam curaj să iau în seamă vorbele vreunui băiat care mi se adresa. Nu puteam să încalc regulile părinților mei. Dar... Dar băieții mă fascinau.. În tot acest timp, credeam că e normal, aveam senzația că îmi este bine.. totuși, deveneam din ce în ce mai curioasă, simțeam intens nevoia să fiu atinsă de o persoană de sex masculin. Nu am înțeles niciodată de ce părinții mei m au ținut departe de aceste senzații minunate. Pe scurt, copilăria mea a fost foarte strictă, dar lucrurile s au schimbat.. când l am întâlnit pe el... Pe Jayce. A fost transferat în ultimul an de liceu, nu în aceeași clasă cu mine, dar totuși, eram în aceeași clădire. Eram colegi doar când mergeam la orele practice de informatică, însă mă așezam întotdeauna în partea opusă, în cel mai îndepărtat colț de el. Nu știu de ce făceam asta.. Pur și simplu simțeam să mă feresc de el. Înțelegi ce vreau să zic? Pur și simplu, o anumită energie venită de la el mă făcea să fug.. simțeam că mă sufoc în preajma lui, adică... simțeam că ceva nu e okay. Avea o altă aură în comparație cu ceilalți băieți pe care îi mai întâlnisem. Cred că instinctul meu femeiesc începuse să mi facă semnale. Simțea că este în pericol când mă aflam așa aproape de el... Simțeam întotdeauna că sunt privită, urmărită.. îmi îngheța sângele în corp atunci când el era în spatele meu, fiecare celulă se bloca și abia dacă înghițeam în sec, de întors nici nu se punea problema... Nu aveam curaj să mă întorc, când trecea efectul, o luam înainte și înapoi... nu mai priveam până nu simțeam că sunt în siguranță. Prietenele mele mă luau în râs. Nu mă credeau, spuneau că mi se pare.. Că Jayce nu are ce să mi facă și că nici măcar nu m a băgat în seamă. Dar jur.. Eu simțeam că deja ne cunoșteam, simțeam deja că ceva se petrece între noi doi.. Dar ce putea fi și cum puteam afla?

Trecuseră deja câteva luni, iar senzația aceea ciudată încă persista. Vell și Norah s au săturat pur și simplu într o zi de atitudinea mea "copilăroasă", așa cum o numeau ele, și și au luat inima în dinți. Da, au decis să se bage în seamă cu Jayce. Era destul de retras, deși fizicul lui părea să contrazică asta. Arăta demențial și asta îl făcea să fie în centrul atenției. Oh, chiar.. Niște bârfe umblau cum că se transferase, deoarece relația dintre el și părinții lui era șubredă. Atât de independent era.. nici măcar nu avea nevoie să l ajute cu bani, deja lucra, era cel mai bun din liceu la informatică și calculatoare. Vă spun cu mâna pe inimă.. rezolva probleme pe care profesorii noștri de informatică nu erau în stare să le rezolve. Pentru Jayce erau niște exerciții pentru copii... Atât de genial era. Oh, da... Să revenim la partea în care Vell și Norah l au abordat.

Era ora prânzului și pauza era destul de lungă atunci, Jayce se ducea să și ia cafea de la tonomat așa cum făcea în fiecare zi. Savura o cafea dimineața când ajungea la liceu și una la prânz. Observam pe chipul lui câtă plăcere îi provoca asta.. până la urmă, și eu sunt caffeeholică. Oh, e ciudat că l am urmărit așa pe Jayce? Mă rog, ce mai contează.