Bucată De Suflet

Cerul

Știi senzația aia pe care ți-o dă un petic de albastru într-o mare de nori? Mie îmi pare că se deschide cerul în fața mea. Din nou. Și din nou simt că am sufletul greu. Îl privesc în drumul meu spre casă și mă face să mă întreb: într-adevăr e casa mea acolo?
Albastrul e preferatul meu, după cum poate știi, dar nu mereu m-a făcut fericită, cum poate te-ai fi gândit.
Mi-e lacrimă. Zâmbet dulce. Zâmbet amar.
Mi-e el, mai ales el, sufletul meu.
Mi-e ea, mai alea ea, inima mea.
Mi-e oameni.
Mi-e floare.
Mi-e fluture.
Mi-e inima frântă. Frântă? Da, pentru ca m-am frânt de atâtea ori în ochii lui, l-am luat în râs și poate că mi-am și bătut joc, dar încă e aici... după câte i-am spus, i-am făcut. Încă are puterea de a mă privi demn și cu iubire. Ce fericire !
Cerul, cel mai bun prieten sau printre cei mai buni care merită acest titlu de "prieten". E tăcut, îți vorbește exact când trebuie, când ai nevoie și nu spune niciodată mai mult sau mai puțin decât ce trebuie spus, ce trebuie auzit.

Privește-l, ascultă-l, admiră-l... el face mereu asta cu tine.